Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Bucățică"12713 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
Maria ConstantinMC

Maria Constantin

AutorAtelier

M-am născut în 3 august 1967, în București. Scriu câte ceva din anul 1989. Sper că voi reuși să las posterității si ceva scris, ceva demn de luat în seamă, în afară de cei trei copii pe care bunul Dumnezeu mi i-a dăruit. Păpușa de cârpă Dacă Dumnezeu ar uita pentru o clipă că nu sunt decât o păpușă de cârpă și mi-ar oferi în dar o bucățică de viață, probabil că n-aș spune tot ce gândesc, deși în definitiv aș putea să gândesc tot ce spun. Aș da valoare lucrurilor mărunte, dar nu pentru ce valorează ele, ci mai curând pentru ceea ce ele semnifică. Aș dormi mai puțin și aș încerca să visez mai mult, înțelegând că pentru fiecare minut în care închidem ochii, pierdem șaizeci de secunde de lumină. Aș merge în timp ce alții ar sta pe loc, aș rămâne treaz în timp ce toți ceilalți ar dormi. Aș asculta în timp ce alții ar vorbi și cum m-aș bucura de savoarea unei înghețate de ciocolată! Dacă Dumnezeu m-ar omeni cu o fărâmă de viață, m-ar împinge de la spate în bătaia soarelui, acoperindu-mi cu...

9 poezii, 0 proze

pacurarmiklósP

pacurarmiklós

AutorAtelier

Dualitatea este cel mai potrivit cuvant pentru a ma descrie:m-am nascut in Brasov,Romania si traiesc in Koszeg,Ungaria;tatal roman si mama unguroaica;anii de studii i-am petrecut la Colegiul National Economic "ANDREI BARSEANU" din Brasov iar anii de munca i-am indurat in Ungaria,Austria si Danemarca.Anii de Viata sunt cam peticiti ca ai oricaror romani din Diaspora,caci in strainatate viata nu e mai usoara ca in Tara, e la fel(!),doar ca noi,cei din strainatate,(constient sau inconstient) suntem adevaratii diplomati ai poporului roman.Tot ceea ce gandim spunem si facem este judecat,din pacate,in ceea mai mare parte prin prisma nationalitatii.Diaspora trebuie sa promoveze virtutiile si frumusetile pe care ni le-a daruit acea bucatica de natura pe care noi o numim Romania.Romania nu este teritoriul si locuitorii,ci ansamblul legaturilor (de orice natura!) pe care le detine,iar bunastarea Romaniei este in directa legatura cu bunastarea locuitorilor ei si depinde exclusiv de longevitatea...

2 poezii, 0 proze

Mitra RalucaMR

Mitra Raluca

AutorAtelier

Copil bălai născut în miez de iarnă sub zodia care a dat cele mai mule genii. Și cei mai mulți nebuni. 1986. Către ce converg eu? Către viață și dincolo de ea când va fi vremea (poate am sa vă vizitez). Suflet dual, am trecut pe la cifre ca în prezent să mai am un an juma' de litere. Pe unde o să ajung? "La mine" - spune-mi tu. Cred în Doamne-Doamne și-n minuni nu-de-om-făcute. Și-n copii, în flori, în fluturi. Tu crezi? sunt doar curioasă. Scriu cu stiloul, mai puțin la examene: acolo am pixuri norocoase pe care e inscripționat 1 nume. Ei da! am corupt și eu minori. Se fue de-acum... Vreau un E.T. ca mine și să văd lumea. Așa... o bucățică, cât să-mi înec dorul de aripi, să domolesc vântul de larguri din mine (și nu, n-o plagiez pe Olguța). Cum face trenul? Uuu... te duc... te duc... te duc... Mai vrei să vin?

9 poezii, 0 proze

Smocot Ionut MihaiSM

Smocot Ionut Mihai

AutorAtelier

Volum publicat: Bucăti din mine : Adolescentă, Editura Eminescu din București.

2 poezii, 0 proze

TagoMagoT

TagoMago

AutorAtelier

Sunt o bucată de suflet în nemernicia pământeană.

3 poezii, 0 proze

Kass Mark DavidKD

Kass Mark David

AutorAtelier

"Sunetul imi suna din nou a surzenie..fumul si paharul imi par din nou bucati pierdute de tine, din tine..odihna e cosmarul zilei de maine cand voi putea gandi..din nou! - te rog, du-ma la dezintoxicare! "

1 poezii, 0 proze

Duta Ana-MariaDA

Duta Ana-Maria

AutorAtelier

În urmă cu aproape zece ani am pus pixul în mână pentru a scrie o poezie pe o bucată de hârtie udată de lacrimi. Niciodată n-am uitat-o dar totuși niciodată nu mi-am dorit s-o fac publică. Dacă atunci am scris din instict, aproape involuntar, acum scriu când am timp liber, de multe ori noaptea, cufundată în gânduri și dorințe.

5 poezii, 0 proze

PV

Pica Valentin

AutorAtelier

Dacă, pentru o clipă Dumnezeu ar uita că nu sunt decât o paiată de cârpă si mi-ar oferi o alta bucată de viată, fără îndoială că n-as spune tot ceea ce gândesc, dar m-as gândi la tot ceea ce spun.

1 poezii, 0 proze

Cornel GhicaCG

Cornel Ghica

AutorAtelier

Am aflat de mine, întâmplător. Cineva mi-a scris pe o bucată de hârtie ștampilată că m-am născut în data de 21 august 1975. De atunci, l-am crezut și am continuat să fiu singurul copil al părinților mei tineri. Eu tot timpul am fost copil și ei tot timpul tineri. Mai târziu, am aflat că absolvisem școala generală, liceul teoretic și o facultate de drept. Le făcusem într-un mod rebel, fără teamă, dar și fără rezultate excepționale; doar le bifasem într-un destin tipărit de mult. Între-timp mai făcusem și sport... și luasem medalii... și colindasem lumea. Aflasem că eram fericit și mă bucuram de prietenii mei. *** Din clasa a-2-a, am încercat să tot fiu poet. Ca un alchimist inconștient, am făcut experimente, am participat la tot felul de întâlniri cu caracter literar (...și nu numa'). Am și publicat (spre deliciul și bucuria familiei mele și a rudelor mele) în câteva tipărituri (mai mult sau mai puțin relevante). *** ...și tot trăind în lume am început să investesc. Apoi să câștig....

184 poezii, 0 proze

stoica stefanaSS

stoica stefana

AutorAtelier

nu ar fi prea multe de zis...sunt o simpla fata care,atunci cand nu poate sa isi exprime toate sentimentele ia condeiul si insira frumusel cuvintele pe-o bucata de foaie...

6 poezii, 0 proze

Bucățică

de Radu Ioan Tudosan

din gutuie se taie o bucățică și se duce la gură bucățica sprijinită între degetul mare și cuțit și se mestecă bucățica în timp ce se taie încă una până când se termină de tot gutuia nu se mănâncă...

PoezieAtelier

Bucatica mea

de Florin DeRoxas

astazi, din vazduh, s-a faramitat si s-a imprastiat un duh. m-am repezit sa prind si eu putin, dar altii langa mine au aparut din senin. eu am prins o bucatica, desi mare, este mica. eu am prins o...

PoezieAtelier

bucățică din tine

de mara manolache

Mă strigă cuvintele, la capătul lumii vocea sugrumată de emoții cuprinde arborii bătrâni, "așteaptă-te la un nou început" Sunt parte din tine, imagini pătrund în cercuri. Sunt bucățică din tine ruptă...

PoezieAtelier

eu abia am făcut rost de această bucățică de pâine și el vrea cozonac!

de dumitru cioaca-genuneanu

\"Foamea este cel mai bun bucătar\" (proverb popular) când văd un gând mai ciocoi strâmbând din nas la păpușe eu, presat de-alte nevoi îi și fac un vânt pe ușe

PoezieAtelier

maestre, nu sunt o bucățică de argilă

de ungureanu dorina

pe fb un bărbat întinde plasa ca și cum ar citi se autoinvită la mare e sigur că am sufletul într-o navă frigorifică și psihicul de asemenea nu există problemă nesoluționată în mâinile lui trupul meu...

PoezieAtelier

Rămășiță de cafea cu sare

de Adriana Imbrea

bucățică cu bucățică trunchiul se despică sacii de gunoi nu-i mai poartă pică nu mai cerșesc,s-au resemnat, o sticlă de vodcă la bord au luat prosopul umed încă suspină s-a îndrăgostit de o albină...

PoezieAtelier

b u z z

de Corina Gina Papouis

bucățică cu bucățică albastrul din cer se adună deasupra capului meu în care singurul locuitor ești tu plimbându-te în cravată și șosete de-a lungul spinării negre si moi cineva te-a pus cu mâna aici...

PoezieAtelier

Sedinta de credinta

de Anghel Nicolae Alexandru

O bucățică de altar S-a strecurat la mine in sertar Ca o sămânță de credință Într-un noian de suferință Și aripa de înger uitată în dulap Simțeam cum mi se urcă ușor,ușor la cap Și cuiul din perete...

PoezieAtelier

Rădăcini

de Getty Voinea

Sunt bucățică ruptă din glia strămoșească cernoziomul neaoș de Dunăre scăldat sunt fiică de țăran menit să se spetească să-nvârtă cu sârg sapa pe vetrele din sat. Născută-s într-o vreme ce părea a fi...

PoezieAtelier

undeva, un om singur

de Marie Jeanne Chiriac

Undeva pe lume o bucatica de pamant ud pe care cresc flori deja mucegaite undeva pe lume un ochi de apa plin de alge Undeva pe lume o casuta pe jumatate daramata cu un geam spart undeva pe lume un...

PoezieAtelier