Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Bruine"1364 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
Francisco BrinesFB

Francisco Brines

AutorClasic

S-a născut în Oliva (Valencia) în anul 1932. Licențiat în drept la Universitatea din Salamanca. Licențiat în Filosofie și Litere la Universitatea din Madrid. Este deținătorul Premiilor Adonais (1959) și al premiului Critica (1966). A semnat mai multe cărți de poeme care l-au consacrat ca unul dintre poeții remarcabili ai generației lui Claudio Rodriguez. Printre cărțile care i-au adus renume figurează: Jeraticul (1960), Sfîntul inocent (1965), Cuvinte pentru îmblînzit întunericul (1966) ș. a. E membru titular al Academiei Regale Spaniole. Într-o cameră imensă păstrează cărțile cele mai vechi, multe dintre ele fiind ediții rarisime din sec. al XVIII-lea. De cîțiva ani încoace, Francisco Brines s-a retras în Sudul Valenciei, acolo unde își are casa solitară, în Oliva, loc în care ființa lui se contopește cu liniștea. Adoră acest mod de viață și aceste ținuturi sacre: " Am venit aici ca să mor, zice Francisco Brines. Acum nu-mi doresc altceva, decît niște ani ca să mai pot citi cărțile...

5 poezii, 0 proze

Beatrice BreinerBB

Beatrice Breiner

AutorAtelier

16 poezii, 0 proze

Filip Brunea-FoxFB

Filip Brunea-Fox

AutorClasic

Filip Brunea-Fox (n. 18 ianuarie 1898, Roman, d. 12 iunie 1977, București) a fost pseudonimul literar al lui Filip Brauner. Unul din cei mai cunoscuți reporteri interbelici, de origine evreiască, cel care, alături de Geo Bogza, a pus bazele reportajului literar românesc. A scris numeroase reportaje literare publicate în presa interbelică. Este autorul carții Orasul măcelului (Jurnal al rebeliunii legionare din 1941 București) publicată în 1944. A realizat un număr însemnat de fotografii având ca tema socială situația evreului în România. A colaborat la 75 H.P., unu și Punct și a fost unul dintre editorii principali ai revistei Integral.

3 poezii, 0 proze

Filippo BrunelleschiFB

Filippo Brunelleschi

AutorClasic

1377-1446 Arhitect și sculptor de geniu, s-a născut și a murit la Florența. Considerat întemeietorul arhitecturii Renașterii. Operele sale au reconfigurat, la vremea lor, aspectul Florenței. Nu era un erudit, dar trăia din plin efervescența culturală și literară a Florenței din vremea Medicilor

1 poezii, 0 proze

AP

Alina Popovici

AutorAtelier

9 poezii, 0 proze

OK

onofrei karina

AutorAtelier

1 poezii, 0 proze

L

Laura

AutorAtelier

Bruneta si inalta.

8 poezii, 0 proze

L

Laura

AutorAtelier

Bruneta si inalta.

2 poezii, 0 proze

C

ciprian

AutorAtelier

brunet ochi caprui 1.75 sunt baiat serios

1 poezii, 0 proze

NI

Nitu Ioana

AutorAtelier

Bruneta, 1.70, sensibila, romantica, draguta.

2 poezii, 0 proze

Chapelle ruinee

de Emile Nelligan

Et je retourne encor frileux, au jet des bruines, Par les délabrements du parc d\'octobre. Au bout De l\'allée où se voit ce grand Jésus debout, Se massent des soupçons de chapelle en ruines. Je...

PoezieClasic

mingea

de Florentin Cristian

Mingea țopăi mingea țopăie Reacție rapidă la Minge Ea țopăie pe gazoea țopăie Pe gazonul Prost Iată un câine rebeiat un Câine rebegit Vine dintre bruine dintre Brazi Și ocolește iarba Stadionului....

PoezieAtelier

Trei poeme sub semnul depărtării: Constantin Noica - Sanda Stolojan - poetica unei prietenii

de emilia ivancu

În cunoscutul volum Eu și Tu, la un moment dat, Martin Buber ne prezintă percepția asupra depărtării pe care au avut-o popoarele primitive și formele de limbaj ale acestora și care, în forme...

EseuAtelier

Bruneta, blonda, roscata

de dorin banica

Cască uimită gura moartea ofticată Când îi arăt unghia din mijloc Și-i râd cu fața toata. - Pune-ți pofta-n cui Și inșurubeaz-o bine ! Pentru mine nu există amurg, Nu-s fraier să mă culc cu tine....

PoezieAtelier

Bruneta

de Budica Vlad

Din seara în care te-am văzut Un suc și o bere cu tine aș fi băut Mai ești și brunetă Te-am țintit și ochi printr-o lunetă Tu frumoși și căprui îi ai I-am văzut când tu clipeai Un corp ca în vise Nu...

PoezieAtelier

Roșcatele vs. blonde, brunete și șatene

de George Budoi

Brunetele sunt mai deștepte, Șatenele-s mai înțelepte, Blondinele sunt mai sexoase, Roșcatele sunt mai focoase!…

PoezieAtelier

Celei brune

de Mihai Serban

Tu cea brună, Cu vocea pierdută Și privirea tăcută, Ești o eclipsă de lună. Ești imaginea sumbră La care privesc Și care trezește în mine o umbră.

PoezieAtelier

Copil brunețel

de Sorin Stoica

Eu voi muri într-o noapte pentru că urăsc inexistența soarelui. Răsăritul care va urma se va întâmpla fără mine, născând o zi de douăzeci și trei de ore, cea de-a douăzeci și patra voi fi luat-o să o...

PoezieAtelier

Revederea muzei brunete

de Dîrzu Andrei-Ovidiu

Când trupu-i murdar cu răceală va dori căldura Golească-se din suflet, cât ai bate din palme, și teama și ura, Când trupu-i a vibrat ca o frunză de măr în floare Deseori m-am gândit melancolic la...

PoezieAtelier

O tânară brunetă cu urechi de blondă

de Mihail Buricea

O tânară brunetă frumoasă ca o zână ce-a terminat liceul cu medie prea bună ca dar de la tăticul său stilat ca și un lord s-a pomenit în zori de zi cu un Fiesta Ford Omisesem să vă spun că scumpa...

PoezieAtelier