"Brambureala" – 81 rezultate
0.01 secundeMeilisearchBrambureala
de elena gheorghiu
Asta a fosr revoluție? Să i-o spui lui mutu. Peste tot numai inflație, și de foame moare cuțu. Vezi de taote-n magazin, dar cine să la mai ia? De datorii ești tot plin, mai să te apuce \"strechea\"...
Constatare
de milos petru
În țară-i mare brambureală, Există granzi dintre acei, Ce reușesc, în capitală, Să facă bani și din bordei.
Cose turche!
de george lupascu
Cose turche! Atunci când vor să se scoată în evidență, stări de confuzie sau brambureală, în Italia se spune scurt- Cose turche! Această formulare, cred că se potrivește perfect, stării de fapt din...
Marea provocare
de ioana bolba
“ Dumnezeu s-a făcut om, pentru ca omul să se facă Dumnezeu” ( Sfântul Atanasie cel Mare) Ca să-L întâmpinăm cum se cuvine pe Hristos trebuie să ieșim din toată brambureala care ne înconjoară. Asta...
La fel ca "cetățeanul turmentat"
de ADRIAN ANGHELESCU
La fel ca “cetățeanul turmentat” Care-i cu capul plin de mahmureală Mă-întreb acum : - Pe cine am votat Și ce-i cu toată-această brambureală? Când v-ați unit sau aliat odată Nefiind compatibili la...
Pastila pro depresie
de Sorin Stoica
Nevastă-sa și fiică-sa au chef de ieșit în oraș dar parcă nu se mai termină de ieșit. Deja în mașină, îl dojenesc și râd de brambureala din capul lui, așa încep ele distracția de weekend. Printre...
Nu vi se pare că trăim într-un gunoi ?
de Eugen Galateanu
Am uneori senzația, în mod distinct, că în spatele întregului haos numit România se ascund forțe mult mai sinistre și mult mai întunecate decât le bănuim. Lucrurile sunt prea neclare și prea confuze...
O zi de duminică
de MARILENA MIHAI
O simplă zi cu soare roșu tremurat de asfințit. Un soare cald, ca și chipul meu. Prin minte-mi mai tropăie frunzele toamnelor, mocnind dinspre copilărie.Prin inima mai port steaguri... Prin tine au...
...suntem în interiorul spiralei!
de nicu brezoianu
Am o stare ciudată, vreau să scriu în jurnal dar o neliniște nedefinită, o nerăbdare ilogică nu îmi dă pace. Incertitudinea politică ne-a copleșit pe toți, inclusiv pe mine, lucidul, jurnalierul. Cât...
Zece ani
de Nicolae Serban
mereu au să-mi lipsească ideile din unduirea corpului tău aruncat în soare ,cu care oameni, cu care idei să îmi continui șoaptele. sile are răbufniri de silentzio stampa! mama in picioarele goale, pe...
urcare în turnul înclinat mai mult ca perfect
de Cătălin Al DOAMNEI
ne dădusem întâlnire în turnul cu ceas comunist iubirea semăna cu un atentat terorist meseriașii lumii acesteia de loaze și de bani-gata își luaseră liber făcând loc intervenției pirotehnice să ne...
La berea poetilor ( III )
de cornel marginean
La berea poeților III Poet 1: Tot ce crezi tu că e sublim- e zero, prietene. Viața poeților, relativă, ca o teorie din fizica, e o poezie : scrisă lung și scurt, accentuat și versificat, uitată mai...
Sclipirea M
de Marius Matei
Existență infinită... Doar când nu am chef de tine Am impresia că sunt Cel puternic, dar de fapt Mărginit și vai de mine... Lăsând la o parte timpul, Spațiale limitări, Proaspete civilizații Primesc...
Horia Gârbea: Căruța cu paiațe
de Valeria Manta Taicutu
Horia Gârbea: Căruța cu paiațe După numărul mare de personaje cu trăsături cabaline, bovine și porcine care-l populează, „Crime la Elsinore” (Editura Cartea Românească, 2006) nu pare nici roman...
Experienta lui Jerpesin
de elena gheorghiu
Suntem în anul 2070, într-un orășel oarecare, pe o stradă pustie. Un bătrânel de 95 de ani încearcă să revoluționeze omenirea. Să intrăm încet, să vedem ce ne pregătește bătrânul Jerpesin, căci...
Nu îi acceptă nici infernul
de elena gheorghiu
Pe satelitul Androgenedas din Constelația Iota se găsea un popor de șobolani galbeni. Erau mereu în căutare de mâncare și se luptau pentru orice bucățică găsită pe satelitul acesta tare sărac. Ca să...
Aforisme(VI)
de Emil Cioran
Fiecare gând ar trebui să amintească stingerea unui surâs. Stânjeneala pe care-o încercăm când ne gândim la viața de zi cu zi a oamenilor de seamă... Ce făcea oare Socrate pe la orele două...
Treziți-vă Oameni de bine
de corneliu zegrean
„Treziți-vă oameni de bine, să ducem țara spre... mai bine. Destul am fost niște zeloși conduși de niște mincinoși.” Da, minciuna a dat rezultatul scontat pentru „camarilă”, nu altceva. Ai dreptate...
Unchiul Fedea din Fedorivna (3)
de mihai traista
După ce se convinse că e mai bine să fi om decât lup, unchiul Fedea se întoarse acasă cu mâna stângă în ghips, cu dreapta în fund, cu fundul oblojit și cu sufletul «varză a la grec». Zile amare, de...
Concurs epigramă "Dimitrie Jega", Timișoara
de Laurentiu Ghita
Am primit din partea Maestrului Ional Iacob-Bencei următorul text, cu rugămintea de a-l populariza: 4 martie 2012 CONCURS-CENTENAR „DIMITRIE JEGA” (1912-1986) Stimați confrați, În cadrul acțiunilor...
