Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Biserica Sfânta Treime( Șchei)"9802 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
Sf Ioan Iacob HozevitulSH

Sf Ioan Iacob Hozevitul

AutorClasic

Unul dintre sihastrii romaini canonizati de Biserica Ortodoxa Romana, la 20 Iunie 1992, este Sf. Cuvios Ioan lacob de la Neamt - Hozevitul. S-a nascut la 23 Iunie 1913 la Crainiceni, langa Botosani, dintr-o familie de tarani credinciosi, numindu-se din botez Ilie. Dupa terminarea liceului, in 1932, a imbratisat viata monahala, fiind primit in manastirea Neant de staretul de atunci, Nicodin, viitorul Patriarh, la 15 August 1933. Cum scria un cercetator al vietii sale, Arhiepiscopul Lucian al Constantei, frumusetea slujbelor, mai ales a celor de noapte, blandetea calugarilor, iscusinta duhovnicilor si darul Sf Duh care se odihnea in inima lui, l-au legat pe acest tanar fericit de viata monahala. Manastirea Neamt a devenit pentru rasoforul Ille o adevarata scoala a evlaviei. Ajunge si la manastirea Turnu, isi satisface stagiul militar, apoi revine la Neamt, unde este numit bibliotecar, aprofundand Sfanta Scriptura si studiind Parintii Bisericii. La 8 aprilie 1936, este tuns in monahism....

1 poezii, 0 proze

Sfântul Ioan al CruciiSC

Sfântul Ioan al Crucii

AutorClasic

Ioan al Crucii, (Juan de Yepes Álvarez) n. 24 iunie 1542, d. 14 decembrie 1591 a fost un preot călugăr al Ordinului Carmelitan, fondator al Ordinului Carmelitanii desculți și este venerat ca sfânt în Biserica Catolică. Născut 24 iunie 1542, Fontiveros, Spania Decedat 14 decembrie 1591, Úbeda, Spania Venerat în Biserica Catolică, Biserica Anglicană, Biserica Luterană Beatificat 25 ianuarie 1675 Papa Clement al X-lea Canonizat 27 decembrie 1726 Papa Benedict al XIII-lea Resturi pământești Mănăstirea carmelitană Segovia, Spania Sărbătoare 14 decembrie Însemne În atitudine de contemplație, scriitor Patronaje Viața contemplativă, teologia mistică, poeți spanioli Alte informații Declarat Doctor al Bisericii de Papa Pius al IX-lea în 1926

2 poezii, 0 proze

Sfântul Ioan Gură de AurSA

Sfântul Ioan Gură de Aur

AutorClasic

Cel întru Sfinți Părintele nostru Ioan Gură de Aur (347-407), Arhiepiscop al Constantinopolului a fost un cunoscut episcop și predicator din secolele IV-V, în Siria și Constantinopol. Este binecunoscut pentru elocvența cuvântărilor sale publice și pentru denunțarea abuzurilor de autoritate din Biserică și din Imperiul Roman din acea vreme. Avea o mare aplecare spre asceză. După trecerea sa la Domnul, a fost numit Chrysostomos, din grecescul chrysostomos, care se traduce prin Gură de Aur. Biserica Ortodoxă îl cinstește ca sfânt (cu pomenirea la 13 noiembrie) și l-a rânduit între Sfinții Trei Ierarhi (pomeniți pe 30 ianuarie), alături de Sfântul Vasile cel Mare și cu Sfântul Grigorie Teologul. Este recunoscut și de Biserica Romano-Catolică, care îl cinstește ca Sfânt și Doctor al Bisericii, precum și de Biserica Anglicană, ambele făcându-i pomenirea la 13 septembrie. O parte din sfintele sale Moaște au fost furate de cruciați în 1204 (amintirea acestui eveniment se face la 27 ianuarie)...

5 poezii, 0 proze

Efrem SirulES

Efrem Sirul

AutorClasic

Sfântul și Prea Cuviosul Părintele nostru Efrem Sirul a fost un prolific scriitor de imnuri și teolog din secolul IV. El este cinstit de creștini din lumea întreagă, dar în mod deosebit de creștinii siriaci, ca sfânt. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă este în 28 ianuarie. Efrem mai este cunoscut și ca Efraim (ebraică sau greacă), Efrem (latină), Afraim sau Afrem (ambele siriace). Totuși, "Efrem" este scrierea preferată în general. Siriacă — ܡܪܝ ܐܦܪܝܡ ܣܘܪܝܝܐ — Mâr Aphrêm Sûryâyâ. Greacă — Άγιος Εφραιμ Συρος — Hagios Ephraim Syros. Latină — Sanctus Ephraem Syrus Engleză — Saint Ephrem the Syrian Arabă — أفرام السرياني — Afram as-Suryani Efrem s-a născut în jurul anului 306, în orașul Nisibis (actualul Nusaybin, la granița cu Siria)....

1 poezii, 0 proze

DosofteiD

Dosoftei

AutorClasic

Dimitrie Barilă, cunoscut mai ales pe numele monahal Dosoftei, (n. 26 octombrie 1624, Suceava - d. 13 decembrie 1693, la Zolkiew, în Polonia, azi Nesterov, Ucraina) a fost un cărturar român, mitropolit al Moldovei, poet și traducător. În 2005 Biserica Ortodoxă Română l-a proclamat sfânt. A învățat la Iași probabil la Colegiul întemeiat în 1640 la mănăstirea “ Sf. Trei lerarhi", apoi la școala Frăției ortodoxe din Lvov, unde a făcut Studii umaniste și de limbi. Cunoștea limba elenă, latina, slavona și polona. Datorită relațiilor sale cu patriarhul Moscovei și cu Nicolae Milescu, aflat acolo, a adus din Rusia un teasc de tipografie cu litere, cu care a tipărit la Mitropolia din Iași, în românește, principalele cărți liturgice, unele traduse de el însuși. El a fost unul dintre ierarhii care au promovat introducerea limbii române în biserică. Călugărit la Probota (c. 1648), sub numele Dosoftei, a fost ales episcop la Huși (1658 - 1660) și Roman (1660 - 1671), apoi mitropolit al Moldovei...

2 poezii, 0 proze

Părintele Serafim RosePR

Părintele Serafim Rose

AutorClasic

Serafim Rose, pe numele de mirean Eugene Dennis Rose, (n. 13 august 1934, San Diego - d. 2 septembrie 1982) a fost un călugăr ortodox american. A aparținut de Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei. Deși nu a fost canonizat, este venerat ca sfânt de numeroși credincioși ortodocși. Parintele Serafim Rose - este considerat ca fiind primul american care preia si continua traditia sfintilor parinti. Seraphim RoseS-a nascut intr-o familie tipic americana de protestanti, in orasul San Diego, California. Numele de Eugene, dat la nastere, inseamna "nobil" sau nascut intr-o familie buna S-au întâlnit, Serafim Rose și Iisus Hristos, pentru a nu se mai despărți niciodată. În mod neașteptat pentru toată lumea, tânărul genial și boem, tipic în comportare pentru generația beat, devine un adevărat model de credință ortodoxă. Se va boteza în această religie, murind pentru lume și pentru păcate, implicându-se cu toată râvna în viața Ortodoxiei americane. Are bucuria să cunoască pe Sfântul Ioan...

1 poezii, 0 proze

Maria Marinela CirciumaruMC

Maria Marinela Circiumaru

AutorAtelier

născută în a șaptea zi a lunii august, 1987, din mamă sfântă și tată filosof bunicul meu fără un picior (i-a rămas cândva pe undeva prin rusia) m-a învățat să citesc și să scriu la șase ani. Prin urmare, în primele săptămâni ale clasei întâi am vrut să renunț la școală, din motivul că "asta nu-i treabă serioasă". Cred că ar fi fost o decizie înțeleaptă! în clasa a șasea am vrut să pun foc bisericii din sat pentru că mi-a murit bunicul. 2002-2006...elevă a Colegiului Militar Liceal "Mihai Viteazul", Alba Iulia. Patru ani nu au fost de-ajuns pentru a-mi da seama dacă rastelurile goale sunt semn de pace sau de război (nici astăzi nu știu). 2006- 2009..studentă la Faculatea de Teologie "Andrei Șaguna" din Sibiu... am publicat 2 volume de poezie (Aproape târziu, ed Unirea, Alba Iulia 2005 și A opta mea zi, Agnos 2008, Sibiu)...primul din dragoste pentru un băiat, al doilea fără nici un motiv serios... cmariamar@yahoo.com www.mariamcirciumaru.wordpress.com

14 poezii, 0 proze

KRIZNER PAULKP

KRIZNER PAUL

AutorAtelier

Curriculum studențesc • Cântăreț bisericesc la Biserica Spitalului Clinic de Urgență Județean-Arad din 2003 până în present. • Șef al anului III-TOP. • Reprezentant unic al Facultății de Teologie în Senatul UAV. • Reprezentant al Facultății de Teologie în Liga studenților UAV. • Vicepreședinte al Comisiei de acordare a burselor studențești pentru Facultatea de Teologie Ortodoxă-Arad. • Vicepreședinte al Comisiei de acordare a taberelor studențești pentru Facultatea de Teologie. • Membru al Cercului Științific de Teologie-Dogmatică Ortodoxă (cerc reînființat). • Șef de strană la capela-laborator a Facultății. • Inițiator și coordonator al grupului vocal-coral Trifon Lugojan al anului III TOP. • Colaborator la săptămânalul editat de Centrul de Studii Teologice-Istorice și de Prognoză Pastoral-Misionară al Facutății de Teologie Arad-Calea Mântuirii (realizarea și publicarea a o serie de articole) pe diverse teme, cum ar fi: -Cred Doamne, ajuta-mi necredinței mele! -Iconoclasmul...

3 poezii, 0 proze

CO

Cristian Olaru

AutorAtelier

1976-m-am nascut in orasul Falticeni,judetul Suceava 1984-1992-Scoala Generala nr.2 din Falticeni 1992-1996-Liceul Teoretic Nicu-Gane,sectia limbi- straine 1999-2003-cursurile Facultatii de Teologie Ortodoxa din Bucuresti,sectia Pastorala 2004-dirijor la Biserica Adormirea Maicii Domnului din Aparatorii Patriei 2,sector 4,Bucuresti

4 poezii, 0 proze

NR

Noica Rafail

AutorClasic

Parintele Rafail Noica Fiul al marelui filosof român Constantin Noica, părintele Rafail s-a născut în anul 1942. În familie primește o educație creștină sumară (practicarea credinței se reduce doar la mersul la biserică de Paști pentru a aprinde o lumânare). La vârsta de 13 ani pleacă împreună cu mama (era englezoaică) și cu sora lui în Anglia cu scopul primirii unei educații mai alese. Vârsta căutărilor se manifestă și în latura spirituală. La început merge la anglicani însă "atmosfera era foarte sărăcăcioasă, foarte rece, plicticoasă chiar. Nu în sensul că te-ar apuca căscatul în biserică, ci în sensul că nu te hrănea cu nimic" (Celălalt Noica – mărturii ale monahului Rafail, însoțite de câteva cuvinte de folos ale părintelui Symeon, ediție îngrijită de Pr. Eugen Drăgoi și Pr. Ninel Țugui, Editura Anastasia, București, 1994, pag.24). Trece apoi pe la penticostali, congregaționaliști, Armata Salvării etc.; cel mai mult rămâne în cadrul comunității baptiste (un an și jumătate). În...

2 poezii, 0 proze

Biserica Sfânta Treime( Șchei)

de Adrian Munteanu

Lângă azil, o toacă și un clopot. Și tainele din singuratic naos Ce te așează-n strane la repaos, S-adormi în tine seve scurse-n ropot. Sărut icoane cu-nnoit adaos Și simt în tâmple pravoslavnic...

PoezieAtelier

Istorie și prezent

de petre bucinschi

Acum câteva zile credeam că mă aflu în centrul lumii. Mă veți întreba: de ce? În primul rând pentru că orașul Brașov, în care mă găseam, prin coordonatele sale este proiecția unei imagini subiective....

ProzăAtelier

E dorită unirea în credință

de Miclăuș Silvestru

... marea bucurie a sărbătorii Paștelui, Învierea Domnului Nostru Isus Cristos, minunea cea mai mare pentru omenire, descrisă în Noul Testament al Bibliei, eveniment ce stă la baza fondării...

Atelier

Fragment de zi

de Alexandru Mărchidan

dinspre acasă spre altundeva oamenii uită câte ceva din ei drumul trece zilnic într-o ușoară cădere pe deal până la biserica Sfântul Ilie pe lângă parcul unde cuvintele copiilor și-ale păsărilor sunt...

PoezieAtelier

Oameni și vremuri 4

de nicolae tomescu

Războiul a continuat cu toate relele lui. Gazeta de Sibiu și, din când în când, Foaia poporului , publicau liste cu cei căzuți departe, prin Stepa Calmucă, la Stalingrad, ori în Caucaz. Cu cât...

ProzăAtelier

Parintele Emilian A. Gavrilean - Eikon, Symbolon, Eidolon, Expozitie - Instalatie de Icoane

de angela furtuna

CONSILIUL JUDEȚEAN SUCEAVA BIBLIOTECA BUCOVINEI UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA – FILIALA IAȘI LIBRÃRIILE ALEXANDRIA Cu binecuvântarea Î.P.S. PIMEN, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților Organizează...

Atelier

Făt-Frumos și balaurul

de viorel gongu

Făt-Frumos și balaurul Era cam de Pogorârea Sfântului Duh, sau de Rusalii cum se mai zice. Prin poarta babei Șerbana a trecut brigadierul de la C.A.P. Și a strigat: -Babo! Babooo, hă-ncoa la poartă...

ProzăAtelier

Primul pas

de buga dorin

*Primul Pas* Dedicata in special copiilor de la Scoala Biblica din cadrul Misiunii Crestine de la Pietrosani - Teleorman, ce apartine de Biserica Crestina Baptista ,,Sfanta Treime” din Giurgiu. In...

ProzăAtelier

Prescura și vinul liturgic

de Preot Florin Botezan

Prescura Primul act prin care se împlinește participarea fiecărui creștin la Sfânta Liturghie este aducerea darurilor de pâine și vin la altar. Acest act al aducerii, tinând de esenta Liturghiei, a...

Clasic

Mihai Eminescu la Lugoj

de Adriana Weimer

Printre personalitățile proeminente care au poposit pentru o vreme în municipiul Lugoj, alături de poetul și filozoful Lucian Blaga, de compozitorul și dirijorul George Enescu, de domnitorul...

EseuAtelier