"Baiatul cu ochii verzi" – 3052 rezultate
0.04 secundeMeilisearchTraian Dorz
Literatura sensibilitatii religioase românesti a avut în poetul Traian Dorz una din vocile sale de o expresie cu totul aparte, am putea spune unica, prin profunzimea trairii religioase. Poetul a vazut lumina zilei în noaptea de Craciun a anului 1914, în catunul Râturi (azi Livada Beiusului) din comuna Mizies, judetul Bihor, în apropiere de Beius. Parintii sai, Constantin si Maria, erau buni gospodari si crestini respectati în sat pentru cinstea si vrednicia lor. Era unicul copil la parinti si, bineînteles, acestia voiau sa-l vada ajungând un bun gospodar la casa lui si un sprijin de nadejde la batrânete. Baiatul însa se simtea nascut pentru altceva, mai bun. Iubea cartea, citise tot ce era de citit în micuta biblioteca a scolii primare si în aceea a bunului sau învatator, Savu Halbac. Dar, tocmai acum, la terminarea celor sapte clase, a intervenit ceva, un eveniment-cheie, în viata copilului Traian Dorz, care i-a schimbat traiectoria existentei sale. La examenul de încheiere a celor...
45 poezii, 0 proze
Oskar Pastior
Oskar Pastior (n. 20 octombrie 1927, Sibiu, județul Sibiu - d. 4 octombrie 2006, Frankfurt pe Main, Germania) a fost un scriitor de limba germană sas din România. Tatăl său a fost profesor de desen. În ianuarie 1945, pe când avea vârsta de 17 ani, a fost deportat în Uniunea Sovietică, alături de majoritarea cetățenilor români de etnie germană, bărbați cu vârstele cuprinse între 17 și 45 de ani și femei cu vârste între 18 și 35 de ani. Acolo a supraviețuit mulțumită dispecerului, căruia i s-a făcut milă de băiatul slăbuț și înfometat, și nu l-a repartizat să muncească în mina de cărbuni, ci la un colhoz. Aici a muncit până în anul 1949, când i s-a permis să se întoarcă acasă. A scris poezii și în lagăr pe hârtie din saci de ciment. Întors acasă, și-a câștigat întîi existența cu munci ocazionale (făcea cofraje pentru turnat betoane, apoi tehnician în construcții) timp în care a urmat liceul la fără frecvență și a luat bacalaureatul, după care și-a făcut stagiul militar într-o unitate de...
2 poezii, 0 proze
Alexandre Dumas
Alexandre Dumas - Dumas Davy de la Pailleterie, cunoscut și ca (Alexandre Dumas père) Alexandre Dumas tatăl (n. 24 iulie 1802, Villers-Cotterêts (Aisne) - d. 5 decembrie 1870, Puys (Seine-Maritime) a fost un autor de romane istorice de aventuri, prin care a devenit cel mai popular scriitor francez din lume. Bunicul său, marchizul Antoine-Alexandre Davy de la Pailleterie, a servit guvernul Franței ca Général commissaire de Artilerie în colonia Saint-Domingue (astăzi Haiti), unde s-a căsătorit cu Marie-Césette Dumas, o sclavă de culoare. În 1762, aceasta l-a născut pe tatăl său, Thomas-Alexandre, și a decedat la scurt timp după naștere. La întoarcerea marchizului și a fiului său în Normandia, sclavia încă exista, iar băiatul a avut de suferit datorită faptului că era pe jumătate negru. În 1786, Thomas-Alexandre s-a înrolat în armata Franceză, folosind numele de familie al mamei sale ca să protejeze reputația aristocratică a familiei. În urma revoluției franceze, marchizul și-a...
0 poezii, 0 proze
Sorin Teodoriu
Sorin Ott Teodoriu, născut pe 27 aprilie 1961 la București. În viața de zi cu zi, economist la o firmă din capitală, absolvent al Academiei de Studii Economice. În timpul liber citesc și uneori scriu. Îmi plac lucrurile simple, urmăresc din umbră cotidianul, dialogurile, le rețin ca apoi să le aștern pe hârtie. Subliniez absurdul și prostia, spunea cineva că-s misogin – personal sunt de alta parere. Prostia și ignoranța nu aleg. Ca apariții: proză scurtă ‘Sache și Meduza’ în revista Europeea, în revista de literatură Banatul - proza scurtă ‘Petale’, în revista Conexiuni din New York prozele: ‘Geta’, ‘Concurs’, ‘Trofeul’ ‘Șosete cu inimioare’, ‘Pantofi de lac’ și ‘Ciorbă cu potroace’, în revista Oglinda Literară - ‘Tocmai azi!’ și ‘Trofeul’, în Cafeneua Literară - prozele ‘Corina și Costel’ și ‘Tocmai azi!’, în revista Visul - proza ‘Cantautoarea Maria Gheorghiu muzica folk la sfârșitul anului 2006’, ‘Ultima toamnă’, ’Nod cu buclă pe dreapta’, ‘Trofeul’, în revista Arcada - prozele...
236 poezii, 0 proze
Ioan Flora
S-a născut la 20 decembrie 1950 în Satul Nou, județul Pancevo, în Banatul Sârbesc, acum Serbia. A murit la 3 februarie 2005 în București. A fost un poet român din Serbia. A absolvit liceul la Vârșeț apoi Facultatea de Litere din București în anul 1973. Membru și secretar al Uniunii Scriitorilor din România și al Asociației Scriitorilor din Serbia. A predat limba română la liceul economic din Alibunar. Din 1977 a fost redactor la ziarul Libertatea și la revista Lumina, iar apoi între 1991-1993 a devenit redactor șef la Ediția Libertatea la Pancevo/Novi Sad. În 1993 se stabilește cu familia la București. A publicat volumele de poezie: * Valsuri, 1970; * Iedera, 1975; * Fișe poetice, 1977 (premiul Festivalului de Poezie de la Struga, Macedonia); * Terapia muncii, 1981; * Starea de fapt, 1984,1986; * O bufniță tânără pe patul morții,1988, 1998 (Premiul Belgrad, Serbie); * Memoria asasină, antologie, 1989 (Premiul scriitorilor din Voievodina); * Tălpile violete, 1990, 1998; * Poeme,...
5 poezii, 0 proze
Lucian Costin
Lucian Costin (n. Ion Gh. Costiniuc pe 11 noiembrie 1887 în Lisaura, jud. Suceava - d. mai 1951, Caransebeș) a fost un poet, memorialist, folclorist, dialectolog, pedagog, geograf, publicist și traducător român. A fost directorul revistei Banatul literar din Caransebeș. Opere * Graiul bănățean: (Studii și cercetări), Cartea Românească, Timișoara, 1926 * Cântecele mele, ? (ediția a 2-a în 1927) * Priveliști și reverii, Institutul de Arte Grafice "Cartea Românească", Timișoara, 1929 * Astrale, Tipografia Tiparnița, Craiova, 1931 * Literarische Ausblicke, Caransebeș, 1933 * Peisagii și simfonii, TIp. Eminescu, Craiova, 1936 * Monografia satului Lisaura (Jud. Suceava), Editura noastră, București, 1939 (în colaborare cu Gheorghe Mihuță) * Balada bănățeană: Studii asupra folclorului bănățean, Tipografia Unirea, Craiova, ? * Ghicitori bănățene: Studii asupra folclorului bănățean, Tipografia Unirea, Craiova, ? * Câteva note despre inducția poetică: (Chestiuni de estetică literară), Cartea...
1 poezii, 0 proze
Silviu Guga
Efigii (colectiv), Timisoara,1968 Băiatul din două lumi, Ed. Psihomedia, Sibiu,2007; edița a II-a Ed.Karuna, Bistrița,2009
4 poezii, 0 proze
Jean de La Fontaine
Nascut in Franta intr-o vreme de ravaseala si durere in provincia Champagne acolo unde cresc strugurii din care se face un foarte bun vin spumos.Este nascut din parinti burghezi, care se ingrijoreaza vazand ca baiatul e cam zapacit si nu prea pare menit a face cine stie ce treburi temeinice in viata.Tatal , om practic doreste sa-l faca om de manastire dar tanarul nu are inclinatie catre viata calugareasca In ultima instanta parintii il insoara si il trimite sa invete dreptul la Paris. în 1674 este influentat de filozofia lui Pierre Gassendi in 1664 apare prima culegere de fabule.
27 poezii, 0 proze
Jean de La Fontaine
Nascut in Franta intr-o vreme de ravaseala si durere in provincia Champagne acolo unde cresc strugurii din care se face un foarte bun vin spumos.Este nascut din parinti burghezi, care se ingrijoreaza vazand ca baiatul e cam zapacit si nu prea pare menit a face cine stie ce treburi temeinice in viata.Tatal , om practic doreste sa-l faca om de manastire dar tanarul nu are inclinatie catre viata calugareasca In ultima instanta parintii il insoara si il trimite sa invete dreptul la Paris. în 1674 este influentat de filozofia lui Pierre Gassendi in 1664 apare prima culegere de fabule.
0 poezii, 0 proze
Reed Whittemore
Reed Whittemore, poet, critic, jurnalist literar, profesor. S-a născut la data de 11 septembrie 1919 Născut la New Haven, Connecticut, Reed Whittemore a studiat la Universitatea Yale; actualmente este profesor la Colegiul Carleton din Northfield, Minnesota. A publicat următoarele volume de versuri: Eroi și eroine(Heroes and Heroines, 1946) Un american pleacă la plimbare(An American Takes a Walk, 1956) Selfmade Man și alte poeme(The Self-made man and Other Poems, 1959) Băiatul din Iowa(The Boy from Iowa, 1962). A editat și două periodice literare. Poetry Heroes & Heroines ([1946) An American Takes a Walk (1956) The Self-Made Man (1959) The Boy from Iowa (1962) Poems, New and Selected (1967) Fifty Poems Fifty (1970) The Mother's Breast and the Father's House (1974) The Feel of Rock: Poems of Three Decades (1982) The Past, the Future, the Present: Poems Selected and New (1990) Ten from Ten & One More (2007) The Season of Waiting: Selected Poems: 1946-2006 (Hebrew trans by Moseh Dor)...
2 poezii, 0 proze
Baiatul cu ochii verzi
de Florin DeRoxas
ea e fata de bani gata, ea e fetita lui tata, are tot ce vrea, nu-i lipseste dragostea. poate avea pe oricine, oricand, trebuie doar sa isi puna in gand, tu nu ai nimic ce ii oferi, fata asta nu stie...
Un cititor cu câine
de Sorin Stoica
Băiatul cu picioarele goale și murdare visa în fiecare noapte că intra în vitrină. În spatele geamului erau cărți de aventură și vis, volume groase de povești orientale și culegeri de desene...
Rimmel si lacrimi
de Leonard Gratian
Nu pot să cred! Băiatul ăsta mă sună încontinuu! Trebuia să-mi las telefonul acasă. Sunt în club și nu te privește. Vreau să dansez și să sorb un pahar de tequilla. Nu mă enerva! Știai că sunt liberă...
de LUMINITA SOARE
Nu vreau să-mi exteriorizez acea parte din mine, care rămâne chiar și bunului Dumnezeu ascunsă. Nu vreau să încep cu o introducere din "Amintirile din copilărie" ale lui Creangă și nici cu "...a fost...
Ce-i sub pălărie ?
de Ioana Ionescu
Cînd pentru ei pămîntul e cerul și cerul pămîntul, pentru noi cerul e pămîntul și pămîntul cerul. Așa trec, așa se duc, așa mor, așa merg. Cînd respiră și admiră acelaș aer, aceleași culori, trăiesc...
Poiana Narciselor-Capitolul VI
de Georgiana Milescu
VI Plecarea elevilor din Gara de Nord spre Predeal a încântat-o dar a și înfricoșat-o pe Ema. Nu plecase până acum de lângă familie. Copiii care au coborât din tren la Predeal erau mulți și...
Mofturi la mâncare
de Viorel Darie
A doua zi, după ce Ionuț se trezi foarte târziu, când soarele se îndrepta spre amiază, iar bunica, știindu-l obosit, îl lăsă să doarmă cât încăpea în el, începură necazurile. Bunica îl aștepta încă...
St. Helen
de Cristina Sirion
Începuse căderea. Prin vârful vulcanului nu mai ieșise demult niciun fir subțire de fum, cădea cu capul în jos, strâns ca un melc în cochilie, cu grijă să nu se lovească de marginile tăioase de lavă....
Ce mi-ai spus
de Dragoș Vișan
Ce mi-ai spus de m-ai adormit dintr-o privire? . Te știam dușmănos de frumoasă și tu mă voiai dușmănos și-ai dat să mă săruți atât de tare să mă frângi să mă freci nedecorticat în coapse c-o menghină...
Frigiderul
de maroga mihai adrian
În seara aceasta voi mânca ceapă. Ceapă cu puțină brânză și voi bea un pahar de vin roșu de la nea Florică. Nu merit mai mult. Îl voi strecura încet, încet printre buze, îl voi plimba fără grabă prin...
