"Apăsător tribut" – 5021 rezultate
0.03 secundeMeilisearch
apasati-tasta-any
Apăsați tasta any
de Liviu Nanu
Khaceatur Checeareți
A făcut parte din ordinul monahal al mănăstirii Checearuik, în provincia Țaghadzor (Vale înflorită). A fost apărător al tradițiilor naționale în perioada incursiunilor mongole.
1 poezii, 0 proze
Ana Blandiana
Ana Blandiana (n. 25 martie 1942, Timișoara) este pseudonimul Otiliei Valeria Coman, o poetă și o luptătoare pentru libertate civică contemporană din România. Înainte de revoluția din 1989, faimos disident și apărător al drepturilor omului, a avut curajul să-l înfrunte prin declarații publice în interviuri acordate postului Europa Liberă și unor publicații străine direct pe dictatorul Nicolae Ceaușescu. De asemenea om public, s-a implicat în viața civică printr-o serie de acțiuni în cadrul Alianței Civice și conduce memorialul de la Sighet, un muzeu al crimelor comunismului și un centru de cercetare care organizează anual conferințe și congrese care-i adună pe cercetătorii fenomenului totalitar de stânga din toată lumea. De-a lungul anilor, poeta a întreprins — ca invitată a unor universități, academii, organizații culturale — mai multe călătorii de documentare și studiu în diverse țări europene și a participat la congrese și festivaluri de poezie. în afara volumelor menționate, i-au...
281 poezii, 0 proze
Lucius Annaeus Seneca
Lucius Annaeus Seneca (sau mai simplu Seneca sau Seneca cel Tânăr) (ca. 4 î.Hr.–65 d.Hr.) a fost filosof stoic roman, preceptor al împăratului Nero, a ocupat și funcții în administrația Imperiului. Seneca a văzut lumina zilei în ajunul secolului I al erei noastre, în cea mai romanizată regiune sudică a Hispaniei, provincia Baetica. Seneca este un andaluz sau, cum îl numește biograful sau român, istoricul Eugen Cizek, un "corduban". Orașul lui natal este Corduba, azi Cordoba, la apa Guadalquivirului. Seneca cunoscut și ca Seneca Retorul sau Seneca cel Bătrân (55 î.Hr.-41d.Hr.), a avut o valoroasă activitate de intelectual creator, atât în Spania, cât și la Roma. Istoric și critic al artei oratorice, Seneca tatăl a fost un apărător al tradiției clasice. Făcea parte din ordinul cavalerilor, situat imediat după ordinul senatorilor, primul în ierarhia socială. Mama lui Seneca, Helvia, provenea dintr-o familie de notabili din vecinatatea Cordubei. Soții Seneca au avut trei băieți. Lucius...
3 poezii, 0 proze
Ana Blandiana - Otilia Valeria Coman
Ana Blandiana (n. 25 martie 1942, Timișoara) este pseudonimul Otiliei Valeria Coman, o poetă și o luptătoare pentru libertate civică contemporană din România. Înainte de revoluția din 1989, faimos disident și apărător al drepturilor omului, a avut curajul să-l înfrunte prin declarații publice în interviuri acordate postului Europa Liberă și unor publicații străine direct pe dictatorul Nicolae Ceaușescu. De asemenea om public, s-a implicat în viața civică printr-o serie de acțiuni în cadrul Alianței Civice și conduce memorialul de la Sighet, un muzeu al crimelor comunismului și un centru de cercetare care organizează anual conferințe și congrese care-i adună pe cercetătorii fenomenului totalitar de stânga din toată lumea. De-a lungul anilor, poeta a întreprins — ca invitată a unor universități, academii, organizații culturale — mai multe călătorii de documentare și studiu în diverse țări europene și a participat la congrese și festivaluri de poezie. în afara volumelor menționate, i-au...
0 poezii, 0 proze
Popescu Daniel
Nascut la Bucuresti pe valea cercetatoriilor ,Aparatori-Vacaresti.Situat in cartierul Berceni.Ocupatie Intreprinzator privat.
1 poezii, 0 proze
Florin Dumitru
Mai multe poezii scrise de mine gasiti la varianta in engleza a site-ului... (apasati pe steagul britanic). Adresa mea de mail este floringabriel2003@yahoo.com
5 poezii, 0 proze
Elena Schipor
Lumea-i doar o piatra in care eu am reusit sa prind radacini. "..Singuratatea era cenusie si apasatoare.Sufletul tremura, o falfaire de eter in nemarginire. Timpul alerga alaturi, apa tulbure in care se ineaca toate schimbarile..."("Adam si Eva", Liviu Rebreanu) "Cand dreptatea e indoielnica, eu plec cumpana de partea milei"("Don Quijote", Cervantes) "...Suflete inflorite ieri si vestejite astazi, asemeni florilor cazute in strada, pe care la manjesc toate noroaiele, asteptand sa le zdrobeasca o roata."("Mizerabilii", Victor Hugo) "Acta non verba", "Ad augusta per angusta", "A l'oeuvre on connait l'artisan"(La Fontaine), "Dubito ergo cogito.Cogito ergo sum"(Rene Descartes), "Carpe diem"(Horatiu), "A qui bon tant d'amis? Un seul suffit quand il nous aime."(Florian), "Amicus Plato sed magis amica veritas"(Ammonius Saccas). "Vointa n-a fost de ajutor niciodata si nimanui: din tot ce facem, cel mai discutabil e lucrul la care am tinut mai mult, cel pentru care ne-am impus cele mai multe...
50 poezii, 0 proze
Magdalena Baciu
Magdalena Baciu s-a bucurat de binecuvantarea luminii in Comanesti in 1976 pe 21 iunie. A copilarit si si-a petrecut adolescenta la Moinesti, Judetul Bacau. In timpul liceului a trecut prin perioade tulburi in care greutatea existentei i-a apasat pe suflet si in acest timp poezia a fost singurul prieten credincios. A urmat studiile Facultati de Fizica, Sectia Biofizica la Universitatea Al. I. Cuza in Iasi. Apoi pasii au purtat-o pe alte meleaguri, a completat studiile doctorale in Biofizica-Chimie si Farmacologie in Marea Britanie si apoi a continuat cariera stiintifica in Marea Britanie, Suedia, Germania.
3 poezii, 0 proze
Ioana Cristina Popescu
Scrisul este un hobby ce m-a urmarit de cand sunt mica. Prima si de altfel singura mea poveste - nepublicata vreodata, am scris-o cand aveam 9 ani si avea caini drept personaje. Poet preferat - Bacovia. Consider ca este unul dintre putinii poeti care exploreaza culmile tristetii atat de apasatoare. Atata de explicita este senzatia de dezolare in poeziile bacoviene, incat practic ai putea-o palpa. Admirabil... Unul dintre scriitorii preferati este Edgar Allen Poe, ce in povestirile lui reuseste sa mentina tensiunea si suspansul pana aproape de final. Il consider un autor greu previzibil si din acest motiv il respect foarte mult. Alte hobby-uri - muzica, lectura
3 poezii, 0 proze
Liviu Nanu
Colaborări cu versuri şi proză la revistele: „Literatorul”, „Transilvania”, „Feed Back”, „Litere”, „Viaţa militară”, „Atitudini”, „Symposion”, „Ziua literară”, „Euromuseum”, „Singur”, „Oglinda literară”, „Banat”, „Citadela”, „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, „Cetatea culturală”, „Dor de dor”, „Caiete Silvane”, „Sud”, „Placebo”, „Caligraf”, „Meandre”, „Contrasens”, „Argeş” – octombrie 2014, „Teleormanul cultural”, dar şi la revistele: „Atheneum” (Canada), „Conexiuni” (New York - U.S.A.), „Reflexe” (Schwerin - Germania), Thymes- Timișoara, „Cuvânt românesc” - Madrid. Cărţi publicate Versuri: Îndemn la nesupunere , Apăsaţi tasta any , Vești din Utopia ; Dinozaurii au murit de plictiseală Proză: Cîrciuma lui Bicuţă şi alte povestiri , proză, Editura Brumar, Timişoara, 2008; Cîrciuma lui Bicuţă , vol. 2, proză, Editura A.T.U., Sibiu, 2011; Ziua p(r)ostului , proză, Editura Grinta, 2018. Prezent în antologiile: Virtualia - versuri, Editura Pim, Iaşi, 2003, 2004, 2005, 2007, 2008;...
701 poezii, 0 proze
Apăsător tribut
de AdinaLozinschi
Apăsător tribut am plătit lui Dumnezeu Atunci când la ceruri a luat copilașul meu Și m-a lăsat pe veci nemângâiată Rană deschisă, necicatrizată... În lanțul de sacrificii și renunțări Cu lipsuri și...
suflet călător, îngroapă-mă în cer
de Dorina Șișu
- Da, din păcate, ai nevoie de ajutor. - E destul de grav? - Să spunem că nu e cancer. Să ne concetrăm asupra psihicului dumneavoastră. Ne tratăm de ulcer. Facem câteva perfuzii și urmăm un regim...
în templul credinței
de FLOARE PETROV
templul credinței e un loc vrăjit în care mă purific precum crinul lumini iertătoare în mine au mijit spală păcate cu anafura și vinul. extrag învățături din evanghelii simțind că pot forma o lume...
Pyramid: ultima divinație - capitolul II (partea a doua)
de Barbulescu Diana
Pe măsură ce se afunda în interiorul peșterii, culoarele deveneau din ce în ce mai întunecate, iar clipocitul distinct al apei ce curgea pe pereți devenea din ce în ce mai apăsător pentru Will....
Beția de cuvinte. Alo, Păstorel -Iași
de nicolae bunduri
ROMÂNII LA BANCA MONDIALÃ Un Premier și-un Președinte Sunt buni clienți la „caserie”, Ei fac „beția de cuvinte” ...pe datorie ! ÎN PARLAMENTUL ROMÂNIEI Despre șefi, de astă dată, Pot să spun ceva de...
SFÂNTUL ARHANGHEL MIHAIL
de George Budoi
SFÂNTUL ARHANGHEL MIHAIL Despre-Arhanghelul Mihai, S-a scris mult în al meu grai Şi-alte limbi, şi s-a scris bine, Căci aşa se şi cuvine. Mari poeţi s-au întrecut Şi-n vers i-au adus tribut; Mari...
Femeia despărțită de bărbat
de Brenda Stress
Picura mărunt, dintr-un nor trecător, o ploicică spumoasă și răcoritoare cum e Kvasul, peste Berdicevul nostru, peste Berdicevul nostru iubit, un oraș dintre cele mai cunoscute din Volinskaia...
Despre dependențe
de FLOARE PETROV
De la vârste fragede oamenii sunt învățați să facă întotdeauna lucruri care le oferă confort psihic și fizic, care le oferă fericire pe termen scurt sau lung. Tot ceea ce îi face pe oameni fericiți...
meandre 47
de viorel gongu
Meandre -47-Spre Germania Drumul spre casa de oaspeți s-a desfășurat cu calm și liniște. Ajuns în fața clădirii Mihai a revăzut-o pe doamna ofițer care-l adusese la Praga. Cu un zâmbet larg, blonda...
