"Anticuraj" – 383 rezultate
0.01 secundeMeilisearchAndrea Bede
Sunt un copil în creștere. Biografia mea începe acum 17 ani, dar nu conține nimic relevant pentru o antologie, mai ales pentru că textele mele nu vor ajunge acolo. Sunt un copil anormal într-o școală cu mulți copii normali cu părinți normali, profesori normali și tot ce poate fi mai normal într-un oraș normal dintr-o regiune anormală a unei țări normale din Europa. Sunt voluntar și sunt mândră când pot spune că am organizat ceva pentru cei din jur din propriile forțe și cu ajutorul celorlalți voluntari. Iar ce fac eu nu e perceput ca "normal" de persoanele din anturajul meu (de care voi scăpa în curând). Tot ce am zis aici are un singur scop: să demnonstreze faptul că disprețuiesc cuvântul "normal" și tot ce implică el. Și faptul că o carieră strălucită mă așteaptă.
1 poezii, 0 proze
Grigore Cugler
Grigore Cugler (pseudonimul Apunake, n. 7 aprilie 1903, comuna Roznov, județul Neamț - 30 septembrie 1972, Lima, Peru) a fost un muzician, grafician, diplomat și scriitor român. S-a născut la Roznov, unde a învățat limbile germană, română, spaniolă, franceză și și-a scris o mare parte din proza sa satirică. A fost fiul arhitectului austriac Karl von Kugler, e rudă cu Matilda Cugler-Poni, o poetă de la cenaclul Junimea, condus de Titu Maiorescu. Sub raport strict familial, Grigore Cugler a fost vărul criticului de artă Petru Comarnescu și, pe linie paternă, nepotul Matildei Cugler-Poni, afirmată ca poetă în anturajul mai mult decît pretențios al \"Junimii\" lui Titu Maiorescu. A studiat muzica sub indrumarea lui Alfons Castaldi, George Enescu și Mihail Jora, la Conservatorul din București. În postura muzicianului începător, Grigore Cugler a compus cîteva lieduri și valsuri, și a fost distins în 1926 cu un premiu \"George Enescu\" la un concurs rezervat tinerelor talente. A fost de...
8 poezii, 0 proze
Charles Simic
Charles Simic s-a născut la 9 mai 1938, în Belgrad, Iugoslavia, și a avut o copilărie traumatizată de al doilea război mondial. În 1954 emigrează din Iugoslavia cu mama și fratele lui să-și întâlnească tatăl în Statele Unite. Au locuit în Chicago și împrejurimile acestui oraș până în 1958. Publică primele poezii la 21 de ani, în 1959. În 1961 este înrolat în U.S. Army și în 1966 își ia licența de la Universitatea New York, în timp ce lucrează nopțile pentru a se întreține. A publicat mai mult de 60 de cărți între care: „Ce spune iarba” (2009), „Micul ceva” (2008), „Anturajul meu silențios” (2005) „Poeme selectate: 1963-2003” (2004), „Vocea de la ora 3:00 AM: selecție de poeme vechi și noi” (2003), „Picnic de noapte” (2001), „Cartea dumnezeilor și a dracilor” (2000), „Jackstraws” (1999), „Plimbând pisica neagră” ( 1996), „O nuntă în iad” (1994), „Hotel Insomnia” (1992), „Lumea nu se sfârșește: poeme în proză” (1990), „Poeme selectate: 1963-1983” (1990) și „Blues nesfârșit” (1986)....
1 poezii, 0 proze
Dem. Iliescu
Dumitru Iliescu (Dem. Iliescu) Bibliografie: "Piatra cu lilieci" (Buzău, 1931) Colaborări la ziare și reviste: Universul literar și artistic, Floarea de foc, Viața literară, Curentul, Carnet literar, etc. În manuscris: "Ofrandă pentru fata anonimă" Era un entuziast, care, ca mulți alții, s-a angajat în tinerețe în Mișcarea legionară, fiind un idealist iremediabil. Mai întâi ne-a povestit viața lui, anturajul și cele 7 minuni ale Buzăului, din care rețin doar două: Crângul (celebrul parc) și Vulturul Ilie. Apoi, povestea romantică a căsătoriei: ca tânăr avocat, avea 28 de ani și scria câte un articol în presa locală, cu caracter literar. Într-o zi se plimba prin parc și tocmai admira o fetiță care circula cu un caiet în brațe. Când a ajuns în dreptul lui, fata s-a oprit și l-a rugat să-i acorde puțin timp, cerându-i să citească manuscrisul unui roman și să-și dea cu părerea dacă poate fi publicat sau nu. Ulterior s-au căsătorit. Au început persecuțiile politice, care au culminat cu...
1 poezii, 0 proze
Albert Toderascu
ma alatur acestei lumi pe 22 februarie 1990 undeva pe la 3 noaptea. copilaria mi-o petrec in stuhulet un satuc mic , printre campii , dealuri si paduri. printre flori , pasarele si crucile din curtea Bisericii. scoala generala 1=4 o termin in satul natal apoi pentru 5-8 merg in satul alaturat Ranceni. la 14 ani merg la liceu , liceul teologic ortodox din Husi. facultatea de teologie la iasi unde si sunt acum in anul 2! briza artei m-a cuprins odata ce am citit primele poezii de Mihai Eminescu si cu primele basme populare invatate in scoala! peste gradinita am sarit deoarece am fost doar o singura zi si apoi nu am mai mers , deoarece mai vroiam sa prelungesc copilaria si oricum atunci mi se parea o pierdere de timp , cand padurea ma invata mult mai multe! actualmente sunt student, intru mai tot timpul in controverse cu profesorii , pentru ca nu sunt deschisi la concepte noi , la moduri noi de a percepe lumea! cidat e ca sunt singurul din anturaj care am o perceptie despre lume mai...
14 poezii, 0 proze
Anticuraj
de Viorel Croitoru
Ne-am cunoscut în virtual, Visam să te-ntâlnesc, Era aici ca și la bal, Cu totii iși zâmbesc! Vorbeau, dansau cîte un vals, Perechile-și schimbau, Era frumos, sau era fals, Aici doar... se distrau!...
anturajul clepsidrei
de liviu gradinariu
anturajul clepsidrei inima muratura a timpului martora timpului,ingalbenirii mele masuratoarea condamnarii sa fiu viu intre cele doua capete ale noptii butoiul cu sange imitand pulsul...
Din anturajul lui Taica Toporu’
de george vasilievici
(unu) - Buna ziua, aveți carne de om? - Sigur, tocmai au adus carne proaspătă de prunc azi dimineața, de la Pitești. - Ooooo, minunat, de la Pitești. Anul trecut am cumpărat carne de elev de la...
Diferenta e comuna
de dragan monica maria
Anturajul pe care il ai Anturaj sau mediu nociv,cum zic unii.Eu prefer sa nu-l numesc asa,cu toate ca are si parti negative.Apreciaza-l pe acela ce sta mai retras si care are o mentalitate...
Sunt străin
de Cosovanu Lucian-Mihai
Anturaj și alte vicii, Duce vieții doar indicii. Unde noi ori cine suntem, Căutam să corespundem. Căci, trăim lumini și umbre, Și cu viața în lung declin, Suntem asaltați umbre, Ce tot trec și tot...
Printre frunze
de Constantin Rusu
Mi-am golit anturajul proclet și-am pus supărările în cui, părăsesc horoscopul complet și-i văd pe flămânzi printre sătui. Stau între verbe fără viitor, printre cărările brazilor cu har, iubitei mele...
Opis
de Daniel Aurelian Rădulescu
Am inventariat tot ce-am în anturaj; poate evit previzibil derapaj de deșănțat. Am inventariat profundu-mi ”EU”; de sunt o karma plus sau derbedeu ratat. Am inventariat planeta, mai departe, să văd...
Epigrame trimise la Buzău - 2011
de Gârda Petru Ioan
Moto Ceas crăpat I.În ceasul al doisprezecelea Sfatul medicului și anturajul pacientului -Te lași, de astăzi, de fumat, E ceasul douăzeci și... șase! Și pân’ la urmă s-a lăsat... Convins de-amici să...
Dimineață
de Vladimir Maiakovski
Ploaia-ncruntată privește cruciș. Iar după grilaj- sumar anturaj- ale firelor de fier perine. Și pe ele se sprijină lejer picioarele răsăritelor stele. Dar pieirea felinarelor, țărilor în coroane de...
care dintre noi este moartea
de Ottilia Ardeleanu
viața e mai picasso cu portretul său jumătate moarte o gură de femeie în anturajul bărbiei unui bărbat simulator de zâmbet viața pare mai binedispusă în jumătatea ei poartă pălărie de vânător o...
Noaptea
de hulubei stefan
Obsesia devine viciu Depresia devine o simpla stare Paranoia devine ceva firec Tradarea si minciuna...e deja omenesc Anturajul te goleste fara sa vrei Alcoolul e in tine fara sa bei Respectul e dat...
Noaptea
de hulubei stefan
Obsesia devine viciu Depresia devine o simpla stare Paranoia devine ceva firec Tradarea si minciuna...e deja omenesc Anturajul te goleste fara sa vrei Alcoolul e in tine fara sa bei Respectul e dat...
Vorbe... fără multă vorbă
de Eugen Frunza
* Admir nespus de mult pe omul care știe, în mijlocul unui anturaj logoreic, cu supralicitări de fraze teribiliste și pretenții de rezonanțe cosmice, să tacă două ceasuri în colțul său și apoi să...
liniste! vreau sa bat toba! (I)
de andra serban
Admir nespus de mult omul care, În mijlocul unui anturaj încărcat Cu suprasolicitări de fraze teribiliste Și pretenții de rezonanțe cosmice Poate să tacă două ceasuri Și apoi… Să aducă totul la...
Ce a făcut Voronin în China?
de pavel paduraru
“Noi nu știm unde umblă pahanul”, mi-a spus o persoană din anturajul președintelui Voronin, fiind întrebată despre motivele presupusei vizite a șefului statului în China, în perioada 6-19 aprilie. La...
