Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"întemnițare"421 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
34 rezultate
MG

Michael Guttenbrunner

AutorClasic

Michael Guttenbrunner (* 7. September 1919 in Althofen, Österreich; † 12. Mai 2004 in Wien) Soldat al armatei germane în cel de-al doilea război mondial. Condamnat la moarte și grațiat; după numeroase răniri și întemnițări, la sfârșitul conflictului, este internat într-un ospiciu de nebuni, unde scrie un volum de proză. Eliberat, se angajează ca funcționar, apoi ca grădinar în Viena. Trăiește complet retras, refuză orice colaborare cu presa.

1 poezii, 0 proze

Voltaire (François-Marie Arouet)VA

Voltaire (François-Marie Arouet)

AutorClasic

Voltaire, pe numele său adevărat François-Marie Arouet, (n. 21 noiembrie 1694 la Paris - d. 30 mai 1778 la Paris), a fost un scriitor și filozof al Iluminismului francez. Fiind fiul unui notar avut, Voltaire a mers la colegiul iezuit Louis-le-Grand. Aici și-a descoperit spiritul critic. Unchiul său l-a introdus în cercul deiștilor. La rugămintea tatălui său, în 1711 a început Dreptul, pe care nu avea să-l termine, interesat fiind mai mult de discuțiile intelectualilor, scriitorilor și aristocraților, ce se desfășurau în palatele sau în cafenelele din Paris. Din pricina viziunilor sale critice, pe care le reda în batjocură, a fost întemnițat în 1717 pentru unsprezece luni la Bastilia. Fiind amenințat de o nouă arestare în Franța, a petrecut un timp (din 1726 până în 1729) în Anglia. Acolo, el a fost influențat de empirismul lui John Locke Empirismus și de nou-apărutul deism. În ale sale Lettres philosophiques, a detaliat liberalismul englez (1731). Ca deist și francmason, Voltaire a...

10 poezii, 0 proze

Danila AdrianaDA

Danila Adriana

AutorAtelier

M-am nascut intr-un oras mic insa farmecul pe care l-am descoperit dincolo de zidurile aparent goale si de raceala resimtita la tot pasul in aer m-au indemnat sa caut alte culmi in a mi defini propria existenta si astfel mi am creat un nou univers.Arta....singura care poate vorbi chiar si atunci cand autorul nu mai e, mi a intins fragila sa mana si asa m am redescoperit pe mine,pe cea din launtrul meu.Ma plimb alene intre oameni stiind ca trupul imi poate fi intemnitat intr-o lume cruda ce doar judeca insa sufletul e liber sa zboare unde vrea!Desenand prin aer folosindu ma de cuvinte am realizat o serie de poezii(modeste,arta cred eu se masoara in sentimente,in ceea ce vrei sa transmiti,forma in care o faci nu este atat de importanta atat timp cat este originala)si cateva articole in proza. Atunci cand nu gasesti in cei de langa tine un sprijin,atunci cand cerul a fost sters cu o radiera si toate culorile vii au disparut,atunci ai nevoie de un prieten.Si daca el nu exista...atunci...

4 poezii, 0 proze

Simion GiurgecaSG

Simion Giurgeca

AutorClasic

S-a născut la 13. 02. 1922 în comuna Bolda, județul Timiș, unde a copilărit și a urmat (de la 6 ani) 5 clase primare. Din 1933 până în 1938, urmează cursurile Școlii Normale de învățători din Timișoara și totodată, se înscrie la Conservatorul Municipal din Timișoara, studiind vioară și compoziție. În clasa a V-a, la 16 ani, în 1938, odată cu introducerea dictaturii regale, este arestat și întemnițat la penitenciarul și închisoarea militară din localitate, ca făcând parte din organizația F.D.C., unitatea C.gr. 71. După procesul care a durat doi ani, în 1940, i se aprobă continuarea școlii la liceul „C.D. Loga”. În 1942, prin descoprirea unei acțiuni F.D.C, în frunte cu Sadovan Ion, comandantul de atunci al F.D.C pe țară, cu Ionel Moldovan, Tripa Octavian ș.a., fiind urmărit, se refugiază pe la stânele din munții Semenic, la ciobanul Băncilă, originar din părțile Bozoviciului. În toamna aceluiași an este recrutat. Participă la război în Est și Vest, până la terminare, în 9. 05. 1945, în...

3 poezii, 0 proze

întemnițare

de Cioban Stela

mă închid în mine ca un întemnițat îmi pun lanțuri la vorbe și plâng în pumni până lacrimile curg șiroaie pe umeri condamnată să trăiesc în pustietatea din mine ud singura plantă care a crescut pe...

PoezieAtelier

Intemnitarea florilor

de Cristian Simonca

Incatusate sunt aceste flori de colt Al caror miros nu poate trece prin uniforma de zeghe Pierdute intr-o celula umeda si plina de igrasie Condamnate la munca pe viata eterna. Cu suspendare.

PoezieAtelier

Întemnițarea umbrei

de Maria Elena Chindea

respirația spaimei labirinturile cu oameni ghemuiți prin colțuri atrage instinctiv fiara dar și pe dedal cu evantaiul de aripi din timpul unu al duhului să accept fără armură explozia supernovei din...

PoezieAtelier

Ciuma (integral)

de Albert Camus

\"La fel de normal poți să reprezinți un sistem de întemnițare printr-un altul, după cum poți, de altfel, să reprezinți orice alt lucru care exista în mod real prin ceva care nu există.\" Daniel...

ProzăClasic

Ciuma

de Albert Camus

Ciuma Albert Camus \"La fel de normal poți să reprezinți un sistem de întemnițare printr-un altul, după cum poți, de altfel, să reprezinți orice alt lucru care exista în mod real prin ceva care nu...

ProzăClasic

pasărea în aer

de Ștefan Petrea

Ca pasărea în aer de frumoasă Femeie, şoaptele îţi sunt iertate De strigătele dulci de libertate A lanţului întemniţare-n Coasă. De zări apropiindu-te, departe Apoi venind tristeţii mele-acasă Ţii...

PoezieAtelier

Mea Culpa

de Eugen Galateanu

Îmi cer scuze dacă am supărat sau am rănit sensibilitățile cuiva. Nu aceasta a fost intenția. Nu aceasta a fost ideea cu care am pornit la drum. Nici un fel de regim, indiferent cât de democratic...

EseuAtelier

Despărțiri VIII

de Bogdan Gagu

m-ai sărutat în glumă ca pe un apostol fără talent și-apoi ai început să te joci cu nebunia oamenilor simpli ai uitat... ți-am sculptat în palmă tocmai să nu uiți sunt omul nimicului cel ce nu crede...

PoezieAtelier

Noncomformism

de SÎRBU GEORGIANA DIANA

Nu ma știu să aștept... să tac... să plâng... să zac... Inima mi se zbate nebună în aceiaș colivie, cu același gratii, neputând să spună nimic din ce știe... Întemnițarea asta mă doare. Cred ca-am...

PoezieAtelier

Întreaga ființă e aprinsă durere

de Gustav Meyrink

La ora șase e de mult întuneric în celulele arestaților de la judecătoria regională, întrucît acolo lumînările nu sunt permise, iar pe deasupra era și o seară de iarnă - cețoasă și fără stele....

ProzăClasic

[înainte de marea aruncare ar merge câteva rânduri de adio]

de Daniel Dăian

din amintirile umbrei mele împărțite într-un trup iremediabil este chiar indicat să te speli de vechile haine când îți dăruiești celulele melancolice unui război bătrân în plina desfășurare a...

PoezieAtelier

Jocul cu contextul

de Alexandru Ciobanu

(272) La vremea sa sistemul, ca termen, definea un ansamblu de legături, relații, principii, forțe, dependente între ele și formând un tot unitar care pune ordine într-un domeniu oarecare [20]....

EseuAtelier

Lumina din vârful muntelui

de florin caragiu

Interviu realizat cu prilejul Duminicii a doua din Postul Mare, a Sfântului Grigorie Palama Aș dori pentru început să ne spuneți câteva cuvinte despre Sfântul Grigorie Palama, despre personalitatea...

ArticolAtelier

Jocul de-a eternitatea

de Cornel Galben

La aproape un deceniu de la debut (Să mori de dragoste, Editura Corgal Press, Bacău, 1999), Loredana Dănilă continuă jocul de-a eternitatea, oferind cititorilor cea de a treia sa carte de poeme,...

ArticolAtelier

iartă-mă fecioară albă

de Ioan Postolache-Doljești

ce-or simți alții nu știu mie-mi crează o stare ciudată îmi pare că e resemnată dar poate nu ea are în albul ei răcoros atâta candoare și eu o dihanie plină ochi de păcate învâtr pixu-ntre degete ca...

Atelier

Eternizată în titlu

de Bogdan Gagu

am cunoscut-o într-o sâmbătă când alergam disperat după ea spiralele claviaturilor șopteau sonete îngânate în otravă un sărut mișelesc îmbrăcat în perlele unui copil naiv – de-abia înflorit și...

PoezieAtelier