Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"înțelegând natura gravă a ceea ce ni se întâmplă"846 rezultate

0.06 secundeMeilisearch
33 rezultate
P

Patrick

AutorAtelier

Cateodata poti si obosi intelegand atatea despre lume. Si crezi ca te relaxezi scriind

5 poezii, 0 proze

Maria ConstantinMC

Maria Constantin

AutorAtelier

M-am născut în 3 august 1967, în București. Scriu câte ceva din anul 1989. Sper că voi reuși să las posterității si ceva scris, ceva demn de luat în seamă, în afară de cei trei copii pe care bunul Dumnezeu mi i-a dăruit. Păpușa de cârpă Dacă Dumnezeu ar uita pentru o clipă că nu sunt decât o păpușă de cârpă și mi-ar oferi în dar o bucățică de viață, probabil că n-aș spune tot ce gândesc, deși în definitiv aș putea să gândesc tot ce spun. Aș da valoare lucrurilor mărunte, dar nu pentru ce valorează ele, ci mai curând pentru ceea ce ele semnifică. Aș dormi mai puțin și aș încerca să visez mai mult, înțelegând că pentru fiecare minut în care închidem ochii, pierdem șaizeci de secunde de lumină. Aș merge în timp ce alții ar sta pe loc, aș rămâne treaz în timp ce toți ceilalți ar dormi. Aș asculta în timp ce alții ar vorbi și cum m-aș bucura de savoarea unei înghețate de ciocolată! Dacă Dumnezeu m-ar omeni cu o fărâmă de viață, m-ar împinge de la spate în bătaia soarelui, acoperindu-mi cu...

9 poezii, 0 proze

Georg TraklGT

Georg Trakl

AutorClasic

Poet austriac, născut la 3 februarie 1887 (la exact 5 ani de la nașterea lui James Joyce) în Salzburg, ca fiu al lui Tobias Trakl, comerciant șvab de proveniență bănățeană, și al Mariei Trakl; gimnaziul și liceul la Salzburg, cu două clase repetate; fire hipersensibilă, maladivă, citește mult, fiind impresionat mai cu seamă de Baudelaire și Dostoievski; încă din adolescență vădește înclinații spre alcool și droguri, nutrind și un puternic sentiment de dragoste pentru una dintre surori, Grete; la terminarea școlii intră practicant la o farmacie (1904-1908), în timpul liber complăcându-se într-o boemă obositoare, dar fondând și un club literar, lăsându-se antrenat în escapade nocturne, dar găsind și răgazul de a scrie poezie și teatru; în 1908 se înscrie la Universitatea din Viena unde obține, în 1910, diploma de farmacist; în 1911 îl cunoaște pe Ludwig von Ficker, editorul unei publicații de prestigiu, „Der Brenner”, la Innsbruck, care, intuind valoarea poetului și înțelegându-i...

261 poezii, 0 proze

înțelegând natura gravă a ceea ce ni se întâmplă

de dan petrut camui

un lider nu caută să conducă este chemat să o facă iubirea nu are nevoie de 13 corinteni să-și înțeleagă natura în mintea mea nimic nu este atât de uman precum dragostea luna este o femeie...

PoezieAtelier

emil cioran-exilul metafizic

de gina-elena afrasinei

Prolegomene la un excurs metafizic de dezvrăjire a lumii “Iar tu, suflet bun, care simți același îndemn ca și el, culege mângâiere din suferințele lui și fă-ți din această carte un prieten, dacă...

EseuAtelier

\"Nainte, învățători uniți!\"

de Vali Slavu

Deci, puneți minte lângă minte Și umăr lângă umăr tare, Căci prea sunt năzuințe sfinte Și prea ni-i idealul mare! Și, strâns legați prin dor de muncă, Pe-ntinsul țării răspândiți, De sus s-avem...

ArticolAtelier

Un geniu isi ia ramas bun

de Ionescu Bogdan

Gabriel García Márquez s-a retras din viata publica din motive de sanatate: cancer limfatic. Acum, se pare ca boala s-a agravat din ce in ce mai mult. A trimis o scrisoare de ramas bun prietenilor,...

ArticolAtelier

Crucea din sticlă . XIV .

de Emil Dumitru

− Poftim, intră! îl întâmpină the King, pe căpitanul Fill Norman, a doua zi pe înserat, cu un zâmbet bine studiat, ca de reclamă, însă fără să se ridice din fotoliul lui enorm ca un tron....

ProzăAtelier

Impresii și însemnări

de Vlad Flavius

Despre rănile molidului 83 Molidul cel bătrân, din parcul orașului, se apropie de vârsta seculară… În fiecare zi, la aceeași oră, o verdaică își face apariția poposind pe trunchiul copacului cel...

Atelier

Prometheus, rămas singur, îl anticipează pe Heracles

de Bogdan Cristian Blascioc

Zarathustra își continuă învățăturile vorbind, în termenii săi, despre dragostea de aproapele nostru. Iubirea de aproape este, într-o interpretare nitzscheeană, artificialitate indusă gregar, prin...

EseuAtelier

Fantasme

de viorel ploesteanu

Vera se dezmeticise la câteva minute după ce Remus intrase în baie. În tot acest timp rămăsese inertă pe podea și ar fi vrut să nu se mai scoale niciodată, să moară și să nu mai știe nimic din tot ce...

ProzăAtelier

Speranța... dinozaurilor!

de Cornelia Georgescu

Capitolul 57. Tyranna nu-şi putea manifesta nicicum surprinderea. Îşi îndreptă doar poziţia şi „zise”, prin intermediul robotului: - Iar asta a fost... - Un semn de preţuire şi prietenie din partea...

ProzăAtelier

Toamna...

de Paul Sarbu

Toamna... de Paul Sârbu Când întreaga natură se amăgește și înflorește a doua oară , pierzându-și memoria , în pragul iernii , în această această iluzorie , sfâșietoare primăvară , trandafirii...

PoezieAtelier

Adoris și Kromia (27)

de Viorel Darie

Adoris și Kromia (27) Piratos, care până nu de mult strălucea în măiestria oficierii ceremoniilor fastuoase și solemne din templul lui Zeus, începuse să întrevadă unele semne neliniștitoare cu...

ProzăAtelier

Păcală (5)

de Nick Sava

Cap. 5 În care Păcală se învelește cu o ață Iată-i, deci, pe cei trei frați fugind de mama focului prin codru, fără a bănui că problema care îi pusese pe drum se rezolvase de la sine. În față, cei...

ProzăAtelier

Ultimul cuvânt (fragment II)

de Stanica Ilie Viorel

Locuia într-o garsonieră dintr-un cartier la marginea orașului. Un cartier sărăcăcios ca arhitectură, dar liniștit. Alesese locul mai mult pentru că în apropiere era un parc vechi în mijlocul căruia...

ProzăAtelier

Femeia despărțită de bărbat

de Brenda Stress

Picura mărunt, dintr-un nor trecător, o ploicică spumoasă și răcoritoare cum e Kvasul, peste Berdicevul nostru, peste Berdicevul nostru iubit, un oraș dintre cele mai cunoscute din Volinskaia...

ProzăAtelier

Despre eroii militari, stat și popor

de cornel marginean

Despre eroii militari, stat și popor În 15 august am privit o ceremonie de aducere aminte a eroilor militari de la Oarba de Mureș. Statul, prin reprezentanții săi, a organizat și desfășurat...

EseuAtelier

La bustul lui Eminescu

de Cincinat Pavelescu

Pădure! Ningi câteva frunze Pe fruntea-i de aramă rece. Tu, ce rămâi nepieritoare Ca geniul, când totul trece! Zi vântului să-i cânte doine De dragoste sau haiducești, Poetului ce-a fost mândria...

PoezieClasic

Dimensiunea iconică a alimentației în viziunea creștină

de florin caragiu

Medicul antic Galenus remarca faptul că „natura este cel mai bun doctor, pentru că ea vindecă trei sferturi din toate bolile...”. [1] A acționa potrivit naturii, însă, nu trebuie să se confunde cu...

ArticolAtelier