Cât de mult încap într-o singură zi (banală de miercuri)

Când scriu poezie creierul meu se transformă în plasturi nesfârșiți de oameni. Am o zi în care să fiu doar eu —

euforică şi melancolică în același corp de prințesă tibetanǎ. Ochii mei se topesc la fel de frumos într-un toporaș de munte sau într-o calamitate naturală fǎrǎ martori.

Toate corpurile miros a singurătate când afară se face întuneric.

Îți umezești părul și unghiile tale trec peste tot ce înseamnă a fi viu.

Am certitudinea cǎ vara am cei mai frumoși ochi din lume, cǎ toate rochiile îmi devin trupuri cuminți, descompuse.

Falangele luminoase ale dimineții rup cuvinte din bolta extravagantă a poeților.

Photo source: Pinterest.