umblam în umbra pașilor tăi

Când scriu cu ochii închiși

apăs lumina în palmele tale. Cărările pe care ne desprindem

de învelișuri. Umbrele rătăcindu-mi drumul până la tine.

Dacă inima mea ar avea mâini, ar pretinde mai mult decât acest sunet în care corăbiile se zdrobesc la mal. Ar fi o sete neîntreruptă în care ne-am întoarce

să punem greutatea peste umeri

și gândurile că toate aceste poveri

au un rost

de câte ori ne trezim și alergăm bântuiți de oameni

care se nasc înlăuntrul

singurătății.