Poezie
Poem sfârșit de noiembrie
1 min lectură·
Mediu
Doi ani într-o cameră zugrăvită roz palid. Cerul
are gust de zmeură coaptă.
Mi-e dulce în gură,
între coapse, în cea mai ascunsă dorință. Știu că undeva
îngerul meu păzitor îmi ține gândurile încălzite de mâini albe.
Îi curg lacrimi și noaptea îl aud cum picură
ca la o înmormântare de iarnă.
Azi a trecut vremea mea, azi
sunt singur și nicio amintire cu mine nu mișcă
niciun vis
nicio teamă
nicio femeie.
Azi, se aprinde focul și scriu cu căldura ce a rămas din vara trecută,
când pereții miroseau a lanterne, a flori și plămâni.
Cădeam în pat ca într-o piscină cu nuferi și închideam ochii.
Picioarele grele și obosite
trăgeau un trup greu și obosit.
Azi,
mă despart de mine ca de-un cancer care crește mai spectaculos decât viața mea.
Mă zbat
risipit toamnei veșnice ca omul care apare după ploaie și trăiește câtă apă
lunecă-n inima lui.
012.282
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 150
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 22
- Actualizat
Cum sa citezi
Zavalic Antonia-Luiza. “Poem sfârșit de noiembrie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/zavalic-antonia-luiza/poezie/14059255/poem-sfarsit-de-noiembrieComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
versul final "omul care apare după ploaie și trăiește câtă apă lunecă-n inima lui." este un vârtej după care aș vrea mai mult de la poezia aceasta. penultimul vers spune aceleași ca cel despre care am vorbit, dar este întunecat și luat separat și luat cu întregul.