Din galeria cu pietre care nu lovesc

s-a întâmplat să cred că

genunchii mei neascultători au rămas o cărare pe care nimeni

nu îndrăznește să umble. Nimeni nu îndrăznește să mă ducă în spate.

Lumina e prea grea și nu poate fi ținută

nici deasupra, nici dedesubt. Cine înțelege cadavrul din care cad ce ajunge să se furișeze în mine?

Instinctul meu este femeia care face dragoste

cu moartea de gardă. De câte ori alerg cu ochii înțepați

îmi aduc aminte că ulcerul are gust de viață și e suportabil.

Secret mai mult drum, oaselor acestuia. Nu obosesc, decât atunci când

soarele este înghițit de lumina lui și noaptea

se uită.

S-a întâmplat să mă

trezesc în acest vis și de atunci să tot dorm.