Ca un rău care trece

Ultima oară când am dormit lângă tine a fost ultima oară când am trăit cu adevărat în carnea mea. Puteam vedea mai departe, unde ținuturile se desfac de oamenii lor și totul este ca o neîncetată desprindere. Dincolo, în lumea ta praful se așează la început numai pe ceea ce este cel mai strălucitor la prima vedere. Tu veneai cu un surâs pe buze și părul îți era mai negru decât se poate imagina într-o viață. Pașii tăi din hol, aerul cald după ce treceai cu gust de pure strawberry &transpirație vie. Cărțile îți erau sigilate, nu îndrăzneam să despachetz nimic și habar n-aveam de ce posterul ăla creepy de pe tavan mă făcea să plâng. Dar adormeam cumva liniștită că tu exiști și atât îi datorezi lumii în care te-ai născut. Că-ntotdeauna noaptea se ascunde-n cămașa ta în carouri uzate alb-negru după 10 ani de purtat în fum și baruri care acum nu mai miroase a nimic, nici măcar a tine. Acum am înțeles de ce în fiecare dimineață rămân singură și nimic însorit nu-mi aduce nimic. Acum am înțeles de ce sunt femeia cu suflet roșu, în care se trăiește numai joi și numai o oră. Dacă tu nu ești în gândul meu, fă risipă de ploaie, fă-mă să tremur în pantofi murdari, în timp ce privesc șirul ploilor care cad de când ai murit din ’96.