ZAMFIR MOLDOVAN

Dac-am trăit o mie de ani într-o zi?!
Nu știu.
De-am risipit?...
Nu vreau să-mi amintesc.
De voi muri?
Nu vreau să dăruiesc țărânei nici regretul.
De voi atinge țărmul
Și stelele-mi vor spune
Că drumuri nu mai sunt, nici ape,
Aș vrea să-mi risipiți cenușa într-un colț de lună!
Nici lacrimi să nu verse nimeni...
Și nici mormânt să-mi sape.
De va mai fi ceva, apoi,
Nu știu...