Poezie
Regrete
2 min lectură·
Mediu
Fiecare rând ce-l voi scrie acum în noapte,
îl spun direct , auzind suspine și șoapte.
Mă ustură inima de atâtea cuvinte amare,
sufletul doare cerând alinare.
Destinul dând o șanșă , dorind să ne întâlnim,
dar visuri spulberate ne fac să suferim.
Mă pot numi un demon, ce zace-n lună amară,
căci am pierdut un înger, lăsându-l să dispară.
Nu-mi vine a crede timpul ce tainic a trecut,
ceasornicul din viață ce iute a dispărut.
De s-a înclinat balanța de a fi ca un pietroi,
a apărut iar ceața pierzându-ne în noroi.
Îmi e de ajuns acuma spre tine să privesc,
să uit de-a morții cale când știu că te doresc.
Dar soarta ce-i deschisă spre mine e durerea,
cum pentru a vieții osândă rămâne doar plăcerea.
Și reapare înghețul , uităm iar să fugim,
o lacrimă se scurge noi doi să nu mai fim.
Când știu că ții la mine , când știu că te iubesc,
cum să aleg iar groaza păcatului ceresc?
Mi-e greu să văd iar buze ce tainic se ating,
și clipe ce-s trecute , uitate iar se sting.
Amurguri de lumină înleștate stau pe noi,
săruturi și atingeri pășind cu pașii goi.
De ce mai spun , ce spun acum?
și la ce bun , când las în urmă nimai scrum.
De ce să tac , când vreau să spun,
să spun din nou, din nou apun.
Singur, sunt sigur că așa mi-a fost scris,
deși eu îmi dau viața , de îmi doresc un vis.
001796
0