Xiang Mateescu

Erau ultimele pregătiri, neliniștea, și tot restul.
Se făcuse neobișnuit de frig, stăteam
lungiți, blindați, unii într-alții. Și ploaia
înțepătoare și rece -

șiroaie pe sub mușamaua de cauciuc
zgomotul fâșului umed
și nimic altceva. Mai jos, în vale
totul înțepenise sub cerul năpraznic

iar tu, la zece metri de mine, într-un perimetru minim
cu genunchii la piept, așteptai. Îți auzeam răsuflarea
foșnetul, îți anticipam micile gesturi.
Zadarnic ți-ai dorit ca ceilalți să adoarmă -

trecuse prima jumătate a nopții
peste numai câteva ore aveam să părăsim acel loc
și nimic din ce credeam că ar putea fi, vreodată
n-a fost.

Fara \"mai ales dacă în dragoste nu au fost niciodată doi\" si in general fara referinte de genul. Sunt in plus, intr-un astfel de text. E un element concret si de luciditate mult prea puternic, strica delirul controlat. Nu ca ar fi grozav, dar macar e coerent... Un an bun, si un purcel mic, aromat cu ienibahar, la cuptor! Si o tuica low fat... ~ Xiang ~

Parca se termina in coada de somon, nu stiu... Ii lipseste ceva. Si subtitlul \"dolor\", atunci cand scrii despre iubire (apropo, daca scrii despre iubire, e neaparat nevoie sa folosesti in poezie cuvantul \"iubire\"?) e cireasa (stricata) de pe tort...

E cam neclara... Nu se intelege ce vrei sa spui... Poate si din cauza (cred eu...) acelei greseli de gramatica demna de colega Emilia Zainel: \"nu acolo unde se adunau aceeași\". Apoi, versul de la sfarsit sufera si el saracul: \"în linia ușoară a vântului pe obraz doar\". Mi se pare neclara poezia (sau personala!) asta.

Daca-mi permiti (spun asta fiindca mi-a placut poezia) as opera mici modificari la taierea de acolo \"te doare cineva / te minte...\" adica as lega \"cineva\"-ul cu verbele acelea. Finalul mai trebuie lucrat, nu in sensul incondeierii concluziv poetizante sugerate de stefan ciobanu, nu! ci poate dezvoltat si acumulat tesiuni, pe acelasi film absurd, cretin, cretin.

Tamara, draga, ar trebui sa renunti (sa stergi!) cam jumatate din versurile acestei poezii. De-abia atunci vei putea obtine ceva. Poate ti-ar iesi chiar ceva frumos, da... Ca exemplu, strofa doi poti s-o stergi linistita, cu totul. Din strofa trei as pastra doar prima jumatate, din strofa unu as renunta la metaforizarea vacii, daca nu chiar la toata vaca. Si asa mai departe, Tamara, si asa mai departe! Te pupa, ~ Xiang ~

O mare pierdere! Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

La sfarsit de tot... aminteste de o poezie de Lucian Blaga. De altfel, toata poezia are ceva din primele Blaga: adresarea, lumina ca simbol al ce-o fi ea, vocea solara, tema trecerii timpului... Cred ca e bine ca scrii asa, nu e rau! Doar ca pentru unii, azi, poate parea prea light...

Imi place cum le-ati zis-o! Nu-i lasati! Lupta pentru ciolan poate avea repercursiuni grave asupra tarii... Am sa va mai citesc! ~ Xiang ~

Se pare ca ceea ce am comentat mai devreme nu a fost suficient de argumentat, sau poate a fost considerat prea subiectiv, sau poate ca textele recomandate nu trebuie sub nicio forma sa fie pangarite de comentarii critice negative si, in consecinta, comentariul meu a fost ascuns. Imi cer scuze daca nu am argumentat mai devreme si reiau aici, detaliat:

1.\"fereastra asta prea torace\": nu suna bine, inainte de toate... Apoi, rational vorbind, folosirea substantivului pe post de adjectiv, mai ales cu un grad de comparatie (schema folosita in „Miorita” cu „cea mai barbata”) e o mare licenta poetica. Nu avem pretentia de la autorii anonimi, inculti insa talentati, sa foloseasca gramatica limbii romane moderne! Insa de la tine avem.
2.\"pleoapele porilor mi-au sigilat tegumentul”: poate functiona, in ideea tegumentului ca ceva permeabil la exterior, ca o interfata. Insa mie nu-mi place, pentru ca e o idee frumoasa insa aici „pleoapele” imi suna a poezie de duzina si strica ideea.
3.\"sistarea îmbrățișărilor noastre\": doua tipuri de limbaj alaturate violent, deci doua stari care se bat cap in cap. Una e data de „sistarea” (termen prea tehnic), cealalata de tot ce vine cu „imbratisarile”, adica lirism dulceag de cele mai multe ori. Deci nu merge.
4.\"zidurile amintirilor tot mai erodate\" amintirile ca un palimpsest... amintirile ca ziduri formate din straturi straturi: este extrem de comuna metafora asta. S-a folosit de prea multe ori ca sa mai spuna ceva intr-o poezie noua. Imi pare rau. Iar zidurile care pot fi erodate acum 100 si ceva de ani (vezi perspectiva romantica, a ruinelor, ruinarii...)
5.\"groapa dinăntrul trezirii mele\" aici e lirism gratuit si de data asta chiar ilogic! In primul rand ca nu putem sa ne concepem „inauntrul trezirii cuiva”, ca sa putem eventual intelege groapa din acel inauntru...
6.\"eu ne uit și atât\" fortare de gramatica. Zgaraie retina deci...? da, exact, si creierul!
7.„care să se agațe cu mâinile cu sufletul prea iederă / de gratiile-mi de singurătate\" la fel ca la 1, folosirea substantivului pe post de adjectiv, cu un grad de comparatie. Plus ca trebuie sa te decizi: ori cu sufletul ori cu mainile. Nu ca n-ar merge ambele, dar sunt doua lumi distincte: realism / expresionism
8.\"acest cofraj de moarte mi-l cresc eu\" fortare de gramatica la verb. Iar metafora „cofraj de moarte” poate placea unora, insa eu o gasesc insuficient de bine definita. Intuiesc ceva, presupun ce ai vrut sa exprimi si-mi place ideea, dar realizarea efectiva nu.

Sper sa fie suficient de argumentat pentru a genera o dezbatere literara civilizata. Multumesc, ~ Xiang ~

E pacat ca nu ai puterea si demnitatea sa raspunzi la sugestiile pe care m-am obosit sa ti le fac, Irina, si in loc de asta preferi atacuri josnice... M-am saturat de povestea asta cu clonele, cu sexul, cu originile mele, cu Marele Zid Chinezesc... Chiar nu mai se poate discuta normal, serios, despre literatura, aici?? E nevoie, oare, de atacuri sub centura, ca raspuns la un comentariu pe text?? Ma intreb si eu, si ma minunez, asa... Decat aluzii murdare, Irina, mai bine renunta sa mai folosesti in poezie, vreodata in viata, constructii precum \"sunt femeia care\", \"infinitul meu\", \"nu mă sperie moartea\" (cu varianta ei \"mă sperie moartea\"), \"păstrez singurătatea ca\", \"pustiul seamănă cu \", \"inima mea scrîșnește din dinți\". O dimineata frumoasa iti doresc, Irina! ~ Xiang ~

Oana,
din aceste note de jurnal imi place doar titlul, subtitlul si \"am citit ziarul în lift. / sunt atentă cum trec strada cum alunec printre mașinile staționate în fața blocului. caut un loc.\" Atat... Restul nu-mi place. O dimineata frumoasa sa ai! ~ Xiang ~

E un ton inefabil de manea in poezia asta... Iar puncte punctele ajuta, incurajeaza, invita la dans. Cu bani pe frunchie, of, inima mea: \"Când merg la drum nu plec singur Îmi iau inima cu mine Zic: Hai prin lumea asta... și ea vine... după mine în mine\"

O serie de... sudalme, as zice. O ploaie de lovituri (usoare) pe care ni le intorci. Mi-o inchipui citita pe FF in acelasi peisaj crunt si acvatic... Spui \"mă uit pe geam și dumnezeu știe / la ce mă gândesc. la nimic - îți spun eu / e noiembrie\" si eu vin si-ti zic \"Noiembrie, o vaca despicata migalos / cu un cutter pe / burta. Pana la os: noiembrie, da! Hip / hip ura! da-v-as la toti / barabula. Sau, daca vreti, poate / altceva\". Sau altfel, pentru ca nu conteaza: azi am baut un pic! Rar o fac... Poezia ta imi place nu din cauza asta, ci de altceva, de altceva... Salut! ~ Xiang ~

Dana,
poezia ta impresioneaza prin controlul vocilor, timpurilor verbale si printr-un anumit expresionism retinut care imi place... As mai avea de zis poate si alte lucruri, dar pentru moment imi este greu sa le formulez; trebuie sa mai citesc! Un gand bun, dintr-o camera mica mica si destul de intunecata. ~ Xiang ~

E frumoasa poezia. As renunta la referinte concert, stadion, multimea de oameni; sunt mult prea direct si poezie nu are nevoie de asa ceva, e mai bine sa faci doar aluzii... Deci, as lasa restul de poezie. Iar comentariu Emilian Valeriu Pal e aproape o poezie pe de-a-ntregul; felicitari sincere!

Irina,
repeti \"sunt femeia care moare cel mai puțin / (și crede-mă nu-i nimic bun în asta)\" fara rost... Nu sunt niste versuri bune, ba mai mult genul acesta de autoadresare, cumva pe un ton trist si ironic totodata, in urechile mele suna cam invechit. Si spre dosebire de vinul de soi, procedeele tehnice literare nu sunt cu atat mai bune cu cat sunt mai vechi, nu!... Poezia in ansamblul ei este posibila, cu parti bune (\"pustiul seamănă cu spatele unei fotografii\", \"o noaptea atît de subțire încît pot vedea albul zăpezii\") dar si cu gafe (in: \"la capătul lucrurilor / rămîn cu palmele întinse / ca un nou-născut\" eu vad scena cu bebelusul acela, mort din neglijenta parintilor, in Trainspotting: un nou-nascut mort, intepenit, cu degetele intinse ca niste gheare de pasare..)

E o poezie proasta, deoarece pierde esenta (inceputul e posibil, valabil...) intr-o incercare pretioasa de ceva ce nu stiu cum sa numesc pentru ca nu stiu cum se numeste, de la final. Toata acea insiruire de elemente pseudo-stiintifice strica poezia, pentru ca odata cu ele nu se schimba vocea autorului (nu devine rece! sententioasa! seaca! stiintifica! distanta! clara! severa!) ci ramane in acelasi registru caldut de la inceput... E o incercare ratata, incununata cu un titlu pe masura...

E bine, e fragmentat... si exagerat... si asambleaza (fragmentat si exagerat) cateva versuri bune. \"cu ligheanul o să mă dau la metrou / să se audă mai tare\" imi plac mult, fiind si puse in relatie cu actul sexual din bucatarie. Una peste alta, e un amalgam de imagini comice, usurele si putintel absurde; mi-a placut!

Prima strofa este suficienta... Incepand cu strofa nr. 2, poezia pierde: e o retorica cu ceva miez liric, dar nu suficient pentru a scrie o Ars Poetica! Iar strofa nr. 3 este gratuita de-a binelea.