Poezie
Apocalipsa
2 min lectură·
Mediu
In vremea in care lumina nu era intuneric
Si in care nu pluteam pe fulgere ce loveau lumea
In vremea in care speranta nu era disperare
Am vazut...
Am descoperit intunericul, am descoperit trecutul
EL, monstrul trecutului ce consuma
Asemenea unui arhaic monstru marin
Viitorul, speranta, lumina
Ucigand, prin “strangulare mecanica”
Cum va constata medicul legist
Al universului ce nu va mai exista, sau nu mai exista
“Fericirea, libertatea si cultura”
Am incercat sa lupt, sa lupt impotriva
Fortei ce ma ataca
N-aveam arme adecvate luptei...
Dar cine-avea.
Loveam cu speranta, cu iubire
Dar monstrul nici nu se clatina
Demonul ma lovea, ma scutura
Fulgerele rosii ale mortii
Se-apropiau.
Tunetele ardeau mii de stele
Spiritele oamenilor ieseau din sere
Si ardeau...
Lovitura mea-l inflacara
Dar cu fiecare capat taiat altul crestea
Raul si binele se-amesteca
Milioane de pagini
Istorie, Poezie, Cultura,
Stiinta, Arta, ramaneau albe.
Dumnezeu se ascundea sub
Copacul binelui si-al raului
Ce insa era lovit si spulberat...
Raul, Binele, Iubirea, Ura se contopeau
In neant, in nimic...
Asemenea arhetipalului diavol
Binele,raul dispareau in intuneric
Oamenii gresisera, nu raul e moarte
Ci lipsa luminii...
Si-atunci, sau mai precis si de-atunci
Tot ce mai vad e un simplu mesaj
Pe calculatorul cosmic legat prin fire nevazute
La reteaua divinitatii
Calarind pe fulgerele mortii ce lovesc
Oamenii aliniati asemenea unui sir
de margele eterice...
Universul – Eroare de sistem...
Fisierul nu a fost gasit.
Mai existam numai EU.
013494
0
VG