Poezie
Poezii de dragoste
Mă simt dator
1 min lectură·
Mediu
Mă simt dator să-ți spun ce simt, în fiecare seară,
Și toate-ncep cu tine și toate se sfârșesc plăcut,
Un răsărit de lună, ce altora prin univers le e povară
Eu îl ascund în ochii tăi și ți-l răpesc cu un sărut.
Aștept nerăbdător în toamnă, să vină iarna peste noi,
Să ningă alb și liniștit, peste tristețea unui gând,
Tu să mă-ntrebi dacă e noapte, de ce cad fulgii câte doi,
De ce pe undeva în suflet, se-aud fiorii fremătând.
Pe ziduri umbre în cădere, să rătăcească prin ninsori,
Mă simt dator iubirea mea, să le adun de prin furtuni,
Pentru că-n ele și noi doi, ne-am rătăcit adeseori.,
Când împărțeam această lume, în fericiți și în nebuni.
Nu vreau ca cineva să știe, de ce te vreau așa de mult,
Și lângă tine-n orice iarnă, mă simt atât de fericit,
Când gândul rătăcește-aievea și eu cu sufletul te-ascult,
Cerând la nesfârșit iertare, dacă sunt trist sau am greșit.
001.388
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- x
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 160
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
x. “Poezii de dragoste.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/x-0032834/poezie/13964298/poezii-de-dragosteComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
