Poezie

Poezii de dragoste

Troeniți cândva într-o minune

1 min lectură·17 octombrie 2010

Mediu

În Încăperea goală, razele de lună cădeau pe covorul murdar,

Patul nefăcut, plângea după mireasma trupului pierdut,

Dispăruse de mult ultima filă, dintr-un vechi calendar,

Și nu mai stiu clipa și nu mai știu anul când ne-am cunoscut.

Nu-mi mai auzeam gândurile,sufletul sângera în păcat și uitare,

Venise toamna peste genele mele, vântul răscolea-n încăpere,

Răvășită noapte prin două lacrimi, ca-ntr-o tristă splendoare,

Când toate se pierd în trecut și devin împliniri efemere.

Mi-am învățat singurătatea să te iubească, să te-aducă la mine,

Când stăm împreună pe același covor, unde timpul devine suspin,

Trupul meu și pereții pătați de lumina, au nevoie de tine,

Și e tristă-ncăperea, iar patul e poarta către visul divin.

Vom fi-mpreună-n alte emisfere,pământul n-are țărmuri pentru doi,

Te va-ntîlni singurătatea, într-o pădure cu multe zăpezi,

Aici e secetă-n tăcere, iar norii nu mai știu s-aducă ploi,

Și troeniți cândva într-o minune, deschid fereastra să mă vezi.

001.360

x. “Poezii de dragoste.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/x-0032834/poezie/13957463/poezii-de-dragoste

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.