Sari la conținutul principal
Poezie.ro
X
x
@x-0032834
Poezie

poezii de dragoste

1 min lectură·
Mediu
Ce preț mai are jurământul
Dacă-ntre lacrimă și gând
Numai putem rosti cuvântul
Ce ne-a unit în seri la rând?
Mă-ntreb ce sens mai are viața
Trăită-aiurea fără rost,
Dacă se pierd cu dimineața
Frumoase vise care-au fost?
Nu vreau răspunsuri la-ntâmplare,
Aștept oricât ar fi de mult
Să regăsim în fiecare
O liniște dintr-un tumult.
Poate-am greșit cu viața mea
Și cred că i-am rămas dator
Când învelind-o cu o stea
I-am rupt o aripă în zbor.
Acum aștept și mă frământă
Când zorii vor veni din nou
Dintr-un trecut cu-aripa frântă
Al vieții mele trist ecou.
Privesc degeaba peste zare,
Un țărm în neguri s-a pierdut
Și simt tăcerea care doare
Pe fruntea mea ca un sărut.
001.500
0

Despre aceasta lucrare

Autor
Tip
Poezie
Cuvinte
119
Citire
1 min
Versuri
24
Actualizat

Cum sa citezi

x. “poezii de dragoste.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/x-0032834/poezie/13908250/poezii-de-dragoste

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.