Poezie

usi ruginite

1 min lectură·16 septembrie 2009

Mediu

Sunt singur și încăperea-i tristă-n prag de seară,

Răsar doar jumătate umbrele pe zid,

Câteva raze de lumină rece mă-nfioară

Când ruginite uși spre tine se închid.

Nu pot să dorm, să scriu, e un sfârșit

Pe care porumbei răniți cu aripi sângerânde

În trecerea spre amintiri au poposit

Și-n lacrima, ce dincolo de pleoapă se ascunde.

Îmi este frig și teamă dacă clipa moare

Și-alunecă-ntre două gânduri răvășite

Ca o iubire-n doliu prin asfințit de soare

Și curcubee vechi, de mult nerăsărite.

Se-ntunecă și plouă mult, necontrolat,

Discut banalități cu chipul din oglindă,

O altă noapte rece din care sunt plecat

Încearcă din tăcere, încet să se desprindă.

001.363

x. “usi ruginite.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/x-0032834/poezie/13906617/usi-ruginite

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.