Tragedie eternă

Ultimele raze ale lunii acopereau pământul negru cu șiroie de argint, o lumină rece, crudă care înainte de a fi reflectată de gigantica oglindă era caldă și dătătoare de viață. Acum e întuneric și acele stelelor sunt singura sclipire. Lumea e prinsă pe tărâmul viselor, acolo unde fiecare primește ceea ce vrea sau își înfruntă temerile. Nu mai e mult până ce soarele va îmbrățișa locul arătând la îceput toate petele de sânge care învăluie pământul, apoi treptat degradându-le spre galben aprins. E timpul ca eu să mă ascund … Îmi e dor de răsărit ... dar nu vreau să mor ...