Lecția poetului

Prietena mea, Denisa Popescu, mă invită mereu la diverse acțiuni culturale. Acum cateva zile, m-a anuntat că joi, 30 octombrie 2008, Florian Silișteanu își va lansa volumul de versuri „PÃMÂNT NICÃIERI”. Florian, prieten vechi de douăzeci de ani... Recitam poezii cu el, pe la diverse instituții, am apucat un an de „activitate” pe vremea comunistă! Mi-aduc aminte de o seară cu Florian Silișteanu și Octav Pârvulescu... O frumoasă discuție la un restaurant „fără perdele”. Așa este Florian și acum, după douăzeci de ani! Omul viselor, fluturele speranței, steagul libertății, dorința de frumos... Omul surpriză! Și ce surpriză putea să ne pregătească el, poetul? Este simplu, foarte simplu! Florian Silișteanu ne-a unit pe toți... Și buni, și răi... Ne-a făcut să simțim lumina caldă a unei zile de toamnă, să respirăm versurile unui suflet care strigă pământul... Așa este! Noi uităm mereu pământul, și pe noi ne uităm mereu... Da, surpriza a fost că el, Florian Silișteanu, poetul cu brațele deschise, a vrut să simtă pământul și publicul cititor... să simtă altfel! A scos scaunele din sala de conferință și le-a mutat în stradă... pe dalele lui Pendiuc! Ne-a invitat să ne reciclăm sufletele! Să licărim de bucuria pe care doar poetul știe să o ofere! Poetul... ce cuvânt frumos, dar rar! Lumina poetului este cea care aduce aminte lumii... că timpul trebuie înțeles altfel! Că trebuie să învățăm să trecem frumos, cu pieptul plin de inimi și îngeri! Să oferim infinit... pentru că altfel vom spune „PÃMÂNT NICÃIERI”! Când asiști la lecția poetului, știi că albul se face o cruce prin negura timpului, știi că Dumnezeu este mereu lângă tine... El, poetul, dacă nu mai există, totul este pierdut! Prin palmele poetului se ridică cerul, din sufletul poetului se ridică știința de a merge pe drum... liber! Vreau să strig! Chemați poetul! Să vină... Avem nevoie de lumină... Să ne învețe cum se îmbracă o cămașă albastră, cum se leagă o eșarfă albastră, cum trebuie să te miști în blugii albaștri, petrecăreți... Să ne învețe libertatea cuvântului, apropierea de legea pământului! Deschideți cărțile și citiți „PÃMÂNT NICÃIERI”! Înnebuniți de dor și dragoste... Fiți frumoși la suflet, ca să nu mai moară toamna! Să rămână și ea la Garden Pub, la masa poetului care-și cinstește cititorii... cu bere și cașcaval afumat de Mușetești! Total nebun, total etern... total Dumnezeu! 30 octombrie 2008, 16:42