Jurnale

Sub orizonturi violete coioții râd la lună. Mugetul lor, venit parcă din adâncul pământului, face să vibreze tăcerea tasată între cer și pământ. O seară ca asta te bagă în boli. Cald de la arșița de

Câteodată aud un scârțâit... Un mic sunet făr\' de ecou. Mă uit în jurul meu și am impresia Că se surpă lumea. Poate că într-o bună zi O să se risipească totul sub noi Și vom rămâne imobili în