Poezii

Iubire În fiecare început de zi, Gândurile noastre se caută Instinctiv, prin așternut, Scăpate din brațele nopții Rup un sărut dimineții, Fug disperate în lume apoi, Încovoiate de

Semirugăciune Pentru tine aș scutura Din pleoape de crini Trandafiri, Din Îngeri Arhangheli Cuvântul meu ar face. Pentru tine aș ridica Din sufletu-mi ateu Un templu Dorului, Poate un

Balada războinicului Am obosit de-atîta luptă, Prea multe răni mă strîng în brațe, Prea mult sîngele jertfit Fortunei N-a mulțumit-O pe deplin, N-am reușit să zbor deși credeam Că voi putea

Realism Sînt departe de oameni, Mi-e teamă să nu ucid Cu dorul din mine Tot ce mi-a mai rămas: Singurătatea. Sînt departe de oameni, Îmi doresc măcar o dată Să pot privi în oglindă Fără

Lună plină Fără cerul cu stele, visarea N-ar fi decît un act sexual, O penetrare surdă, absurdă, A materiei. Fără lacrimi, iubirea Ar fi un articol de ziar, O lectură fugară, la o

Ghinion în dragoste Azi am avut întîlnire cu Moartea. I-am luat coasa din brațe, I-am pus în mînă o floare, I-am smuls straiele de lucru, Am înțolit-o în roșu aprins, Am strîns-o cu poftă la

Apus Vine o vreme Cînd aripile ți se frîng, Oricît ai încerca Nu poți să le-ndrepți; Tot ce-ai ridicat Se transformă în praf, Iar vîntul dușman Îl împarte celor patru zări. Vine o

Tăcere “Fii fericit și iartă-mă De am rostit ceva Care te-a deranjat”; Au fost cuvintele sculptate-n aer De glasul ei ca un taifun, Avea cenușă în priviri Și mintea-mi obidită Nu pricepea

Versuri goale Ma-ngenuncheaza Viata Si doare, a obisnuinta, Fruntea pamintului Oglindita prea des In genunchiul meu. In genunchi in fata Vietii Stau, desi Nu mi-e parinte,

Agonie Stau si incerc Sa ingrop Amintirile mele cu tine; Nu exista pamint Destul de adinc, Nu exista minte Atit de ratacita, Nu exista cer Atit de inalt Incit sa cuprinda Esenta

Numai tu-mi spuneai atuncea Că pășești doar pentru mine Și că brațul tău se mișcă Doar cînd eu privesc la tine. Numai tu uitai cuvinte Cînd zîmbeam și mi-era bine, Sex făceai cu