Poezie
când piața victoriei ne înghite pe toți
1 min lectură·
Mediu
cu șinele de la metrou încă lucindu-mi în minte
cu zgomotul frânelor adânc înfipt în cap- acolo de unde vin visele
gol cu ochii roșii de nesomn după baia fierbinte
în fața mea pe jos în aceeași ordine ca și săptămâna trecută ca de trei luni încoace
cana cu coniac doza de bere scrumiera pachetul de țigări și bricheta
în față peretele alb gol în spate peretele
nu mă mai sperie hăul din geamuri
același ritual aceeași rețetă care mă ține calm care mă ține aici
(cum pe unii adunatul scamelor sau număratul în gând)
prima cană din două înghițituri și-o țigară următoarele din trei înghițituri și două țigări
apoi sunt un amerindian amorțit fără vise pierdut într-un canion ruginiu fantomatic
când mă trezesc nu e nici dimineață nici seară nici noapte
în loc de ceasul din cap un zgomot de fond și gust de otravă
nu-mi scutur frigul din ochi fumul din păr și din piele
uitarea fluieră în capul meu ca vântul prin stepă sunt singur
nu îmi lipsesc mie însumi
013.331
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- vladimir bezmateri
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 173
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
vladimir bezmateri. “când piața victoriei ne înghite pe toți.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vladimir-bezmateri/poezie/1812963/cand-piata-victoriei-ne-inghite-pe-totiComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

aceeași