Sari la conținutul principal
Poezie.ro
@vlad-opranVO

Vlad Opran

@vlad-opran

Slobozia
Limba mea maternă este româna
💬 Comentator Activ Verificat
Cronologie
Vlad OpranVO
Vlad Opran·acum 3 ani
Nu știu alții cum sunt, dar eu unul cred că imaginea arhetipală a poetului o reprezintă tânărul Eminescu cutreierând pădurile. Lauda omului, scrisă de Nichita Stănescu, cred că nu face altceva decât să adâncească acest misterios proces care este creația poetică, pătrunzând prin intermediul rugăciunii în meditație. Din punctul meu de vedere, tot un ghiocel oferit cititorului îl constituie și acest poem stănescian, Nichita fiind de altfel cunoscut pentru predilecția sa înspre luminile reci ale imaginației. Am rezonat cu poezia, drept pentru care am ținut să amplific la rândul meu raza poetică emisă acum enșpe mii de ani de N.S., căci, în spațiul artei, întocmai ca într-o relație, cel mai frumos gest îl reprezintă poate nu să știi să dai ori să primești, ci să îmbrățișezi (n-am găsit alt cuvânt). Întocmai cum spunea odinioară regretatul Ienăchiță Văcărescu, nu mai reproduc textul, fiind îndeobște cunoscut și acceptat ca atare. Mă bucur că am unde găsi poezia lui Nichita, mărturisesc că nu o dețin în format tipărit.

Pe textul:

Lauda omului" de Nichita Stănescu

0 suflu
Context
Vlad OpranVO
Vlad Opran·acum 7 ani
Limba engleză nu-i limba mea maternă. Mulțumesc.

Pe textul:

Posibile întreruperi și chiar erori site" de Radu Herinean

0 suflu
Context