Poezie
Cenotaf
4 min lectură·
Mediu
La cenotaful rinocerului alb
pe o girafă venea un cornac.
Și venea în fruntea unui alai vrac
de gazele pașnice și zebre capricioase.
În sensul unei solemnități soioase
cutare cuvântător din alai
repeta cu pătrunzător grai
că de cinci zile rinocerul alb nu a fost văzut
și din această cauză la morți în catastif l-au trecut.
Circumstanțele, însă, nu puteau să le lămurească,
nu se găsise nicio rămășiță trupească.
Indolente, celelalte cuvântătoare mergeau
și toate aceste detalii din nou le ascultau.
Și de cinci zile de când nimeni cu privirea nu l-a ajuns,
între niște tufișuri rinocerul a stat ascuns.
În timpul unei altercații cu leii, într-un moment oportun,
s-a făcut nevăzut, cât e el de grăsun.
Între tufișuri s-a refugiat
când, evident, seama și-a dat
că epicentrul poftei leonine era chiar el, de fapt.
Leii nu i-au găsit ascunzătoarea
sau le-a fost frică să-i urmeze cărarea.
Când gâfâitul apăsător și-a potolit,
către vegetația luxuriantă din jurul său a privit.
Și-avea chiar și o baltă!
Așa că a decis entuziasmat de-ndată
între tufișuri să rămână o perioadă,
sperând că dacă nu va mai avea un stil de viață așa tumultuos,
răgaz va avea să crească și-al său corn defectuos.
Dar după cinci zile de îndestulare
a ghicit dincolo de tufișuri mișcare.
Rinocerul alb alaiul văzând
și pe toate cuvântătoarele flori în gură ducând,
să numere florile per individ a încercat,
dar vederea nu l-a ajutat.
După o sumară asigurare
dintre tufișuri și-a găsit plecare.
A cules și el cu gura două garoafe,
cu soț, neștiind unde alaiul urma să se afle.
Și-avea de gând una dintre ele să mănânce
dacă va constata că la mort nu se duce.
A pornit pe-ale sale dolofane picioare
orientându-se după-alaiul din depărtare.
Către mausoleu cuvântătoarele se-ndreptau.
Mausoleul era un edificiu pe care din vremuri imemoriale îl cunoșteau.
Drept o bilă uriașă se-nfățișa,
bila într-un cofraj se găsea
și cofrajul trei nivele avea.
La fiecare nivel câte-o mică pădure exista
și-o perfectă organizare a copacilor domnea.
Cele trei nivele, dinspre exterior, unul după altul se-nălțau
și concentric bila o încadrau.
Intrarea era la primul nivel,
săpată în zidul gros asemenea unui tunel.
Un semihalou lat de bitum o contura
și pereții intrării-tunel cu negura sa
bitumul îi mânjea.
Până la intrare urcau trepte late
și către nivelul al doilea, mai departe,
două rampe așezate pe câte un postament.
La cel de-al treilea nivel alte două scări se-nălțau convergent.
De pe postament, de unde rampele încep urcarea,
patru lei supraveghează intrarea.
Dacă pe intrare, median, tragem o linie verticală,
la nivelul doi găsim o gaură rectangulară,
iar la nivelul trei o pâclă înaintează
prin al copacilor șir neîntrerupt.
Centrul bilei și-al treilea nivel în același plan transversal corespund.
Mausoleul în alb întinat e văruit
și deasupra lui stă cerul spălăcit.
Lângă intrare, pe zid
un zăbranic e lipit.
Alaiul a ajuns la mausoleu.
Să intre girafa nu putea,
intrarea era prea scundă pentru ea.
Dar știa dinainte ce-o aștepta, s-a resemnat;
și strămoșilor ei la fel le fusese dat.
Cornacului florile i le-a încredințat.
Cornacul, gazelele și zebrele s-au dus înăuntru,
unde cu mic, cu mare,
se adunase întreg panteonul de cuvântătoare.
Mai puțin girafele care,
așa cum am zis, rămâneau la intrare.
Mai erau și leii care supravegheau
și priviri languroase girafelor acordau.
În această stare, la mausoleu ajunge într-un final și rinocerul alb!
Trezește leii din visare;
ei se montează cu încordare
în a lor poză de sfincși.
Văzându-i, rinocerul se fâstâcește.
Pe picioarele lui dolofane
vine greu, se poticnește.
După zăbranic intuiește
că e vorba de un mort.
Înăuntrul mausoleului pășește.
Același alb întinat.
Puteai vedea interiorul bilei
în goliciunea sa.
Din loc în loc leduri tatuau bila.
Primul nivel al cofrajului se continua cu podeaua.
Și această podea suprafața interioară a bilei, în partea de jos, o netezea.
În centrul ei se găsea
un mic bazin care conținea
suc de portocale roșii.
Umplerea micului bazin, de fapt, semnifica
improvizarea unui cenotaf pentru rinocerul alb.
În jurul bazinului cuvântătoarele puneau flori.
Și rinocerul alb la fel procedează,
temător se concentrează
în vreo cutumă să nu greșească.
Mausoleul cât mai repede vrea să îl părăsească.
Încearcă să se încovoaie și să nu fie observat.
Cu privirea niciun mort nu a căutat,
ci direct, așa ciut și stânjenit,
drumul din gură florilor a dat.
La sucul de portocale roșii poftind
în fața bazinului câteva clipe a șovăit.
După care a plecat grăbit.
În urma sa, de pereții bazinului sucul roșu s-a izbit.
Cu pași repezi rinocerul alb se-ndepărtează,
în rotunjimea Pământului se estompează
departe de crisparea societală
și de precipitarea funerară…
0113
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Vlad Moise
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 766
- Citire
- 4 min
- Versuri
- 123
- Actualizat
Cum sa citezi
Vlad Moise. “Cenotaf.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vlad-moise/poezie/14204749/cenotafComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Cu atmosfera de fabulă postmodernă, scriitura de aici confirmă talentul autorului. Și nu, nu este doar un simplu exercițiu prozodic, textul are și substanță. Rămân la părerea că ar trebui să încercați și versul alb, altminteri se poate cădea în manierism (și nu în sensul bun al cuvântului).
0
