Poezii

Nu-mi fă răspunsul să se-ntrebe iar Și nu mă amăgi cu zâmbete deșarte Acum când oricât mi-ai fi de departe Dulce îmi pare vechiul gust amar. 17 iulie 2004

A fost și dus acum a fost să fie iară, Un gând etern întârziat, de iarnă Ce se topește-n urme și-n raza caldă, pală, De primăvara ce se naște... e iară primăvară... Și-n jur plutesc

Tu, Vladă fără vlagă Te-am regăsit Pe fundul mării încleștată Cu aura-ți senilă încrustată Pe nisip.   Te-ai avântat să-nfrunți din primul ceas Furtuni. O, eternă veche puritană, Fecioară a

Ca în mai toate cărțile M-am scris și eu Cu notele explicative La subsolul sufletului meu. Probabil de aceea nu-nțelege nimeni. În primul rând că scrisul e prea mic Și-apoi e prea departe Și

M-am oprit o clipă Să-mi observ sufletul alergând De două ori mai repede ca mine. Dacă cineva l-ar prinde Și i-ar lua pulsul Ar spune despre dânsul Că-i demn de un alergător de curse. Eu

Probabil cineva mi te-a schițat pe interiorul pleoapelor Pentru că de fiecare dată când închid ochii Te văd pe tine. Probabil că cineva mi te-a schițat în palmă Întinsă de-a lungul liniei

– Să-mi spui unde-ai ajuns cu cititul… Și să rupi pagina aceea cu moartea bunicii. Nu-mi place. Zâmbești… Probabil îmi citești copilăria. Dacă mă vezi pe malul mării alergând de mână cu o

Sub rugăminți ascunse cerșesc împăcarea Cu sufletul meu ce-ascultă chemarea Vechilor simțuri înnodate-ntr-un ghem De fire de gânduri prin care te chem Să mă cruți. Să-mi lași visul în pace Și

Noaptea tainei noastre-i pe sfârșite Și în lumina altei lumânări Ne-ascundem după încercări nereușite De a lega prezentul de uitări. Și clipa cea din urmă iar ne chinuie Cu întrebări ce nu-și

Dac-ar fi să vorbesc despre gândul tău Ce mă-nconjoară cu fiecare adiere de vânt, Aș spune că mi-ești caldă. Dac-ar fi să vorbesc despre picăturile de ploaie Cu care mă plângi când sunt

În singurătatea mea m-ating de stele Dar praful lor e tot ce îmi rămâne de la ele. În agonia mea eu mă lovesc de nori Și-mprăștii fulgere în sute de culori. În fericirea mea m-ating de

Cred că Dumnezeu ți-a făcut ochii din două picături de mare Pentru culoarea pielii a ales nisipul Iar pentru zâmbet a rupt un pic din soare. Să nu te temi Þi-a dat destule ploi să ai de unde

M-ai găsit curgând pe ape Pe izvoare tot mai reci În întunecata noapte Condamnat la dor pe veci. Îmbrăcată-n voal de șoapte Mi te-ai arătat în cale Mângâindu-mă pe ploape Cu săruturile

Mi-ai spus să te visez și am visat un răsărit de soare ascuns în nori, cu stropi de ploaie lucind timid în depărtare... ... eu, nisip întins pe maluri, rănit mereu de-aceeași întrebare: \"ai să

Ești soare, lumină născând umbre. Ești pământ apărut de niciunde. Ești ploaie, cer plângând peste mine. Ești valul mării spărgându-se-n sine. Ești vânt alergând printre frunze. Ești foc

Când moale-ți părul-l voi atinge Când ochii văd că îți lucesc Când glasu-ți dorul îmi va stinge Atunci voi știi să te iubesc. Umbla-vom umbre-n ploaia serii Dansa-vom noaptea pe