Terorizm primăvăratic

„Femeia se încumetă să-i spună, fără a cădea în păcatul de a lua sînul de la gura copilului, că ușa odăii din fund nici nu se deschide. Fiin’că de ce? Fiin’că-i bușită pe dinăuntru. O împing coarnele de dincolo.”

Nicolae Popa, Cubul de zahăr

Am deschis ușa casei din cărămidă roșie

Și am dat de o pădure de coarne

Un hățiș de colți...

Coarne de cerbi boierești ascuțite ca briciul

Și dese ca agrișul

Cerbi răi de parcă i-a apucat boncănitul...

Colți ca secera

Din rîtul slinos

Din frontul păros de mistreț, de vier negru

Cu ochi mici mînioși...

Am luat o floare de toporaș

Rece ca dimineața și fierbinte ca patima

I-am rupt siguranța

Am aruncat-o-n grămadă

Ca pe-o grenadă

Și am închis hotarul în urma mea...

Aștept deflagrația primăverii.

Fiin’că de ce?

Fiin’că-i bușită pe dinăuntru...