Sub semnul urgenței: Voronețul
Sub semnul urgenței: Voronețul De aproximativ trei ani sunt ghid muzeograf la Voroneț, asistând permanent la „agonia și extazul“ uneia dintre cele mai minunate opere artistice ale poporului
Prin ce anume ?
Prin ce anume ? Mă cuprinde tristețea. În această dimineață însorită doar păsările s-au trezit vesele. Cântă și zboară cu acea sublimă simplitate în care pofta și iubirea de viață par un acord
Eu , Tu și El
Eu , Tu și El Mă gândesc adesea la dualismul existent în religie: Dumnezeu și îngerii, Dumnezeu și omul, trupul și sufletul, lumea de “aici” și lumea de “dincolo” etc. Dar viața ființei și
Pantoful Cenușăresei
Pantoful Cenușăresei Sunt din ce în ce mai conștient că lumea noastră super-tehnologizată a coborât reprezentările gândirii, imaginația și odată cu ele afectivitatea și dorințele, din
\"Totul trebuie descoperit\"
\"Totul trebuie descoperit\" E uluitor cât de săracă este viața publică în gânduri cu adevarat fecunde. Pentru a fi acceptați și \"populari\" coborâm adesea acolo unde ne simțim apoi, în
Dialog între Religii
Dialog între Religii În ultima decadă a lunii septemmbrie 2006 a avut loc la București a 6-a Conferință a Asociației Europene de Studiere a Religiilor. Tema care a reunit circa 250 de istorici
În grădina lui Ion
În grădina lui Ion Mă întreb uneori ce defecțiuni are concepția mea de viață? Ce reprezentări și ce convingeri se bazează pe eroare? Care sunt contradicțiile ce așteaptă ascunse pe câmpul
Din mers
Din mers Ce curios! Gândurile obișnuite par simple imagini oglindite și cu toate acestea ne simțim vii la nivelul lor. Nu gândurile trăiesc în noi, ci noi trăim în ele. Rupți de realitate și
Dincolo de atingere
Dincolo de atingere Ceașca de cafea mi-e neterminată și de aceea nu pot ghici dincolo de conținutul întunecat ce anume voi scrie. Oricum se scrie prea mult și se citește prea puțin. Gândurile
Dincolo de spectacol
Dincolo de spectacol Trăim un timp ciudat. Înălțăm osanale libertății din perspectiva unei neobișnuite necesități. Îndemnul \"gândește liber\" este atât de interpretabil încât te întrebi: \"Oare
Întunecat, amar, neîndulcit
Se spune că lucrul despre care vorbim în mod obsesiv este cel care ne lipsește. În mod paradoxal, cunoașterea de sine este un subiect îndrăgit și totodată cenzurat. De ce? Pentru că oricât de
De la etajul unui poem
Am ajuns la concluzia că scrisul folosește în primul rând celui care scrie. El încearcă să se trezească în text, înaintea cititorului. Asta doar când nu-și propune să-l adoarmă prin ceea ce
Timpul ne aparține ?
Se zice că ar exista o motivație intimă pentru cei cu viața intelectuală intensă în privința consumului de cafea. Una sau mai multe cești însoțesc tăcerea sau conversația, nu numai în
Despre limitele dialogului
Despre limitele dialogului Respirăm ritmic, clipă de clipă, paradoxul existenței. Inspirăm viață, pentru a expira moarte. Îmbrățișate, amestecate, învrăjbite, aceste „două naturi“ își dispută
Flautul furat sau nostalgia speranței
Flautul furat sau nostalgia speranței Motto: „Să vină viața îndelungată, bătrânețea ca o deltă de aur, În care fluviile dormitează visând înainte de a-și închide în mare ochii albaștri Pentru
Doctrină și atitudine
Motto: „Domnul este Duh, și unde este Duhul Domnului, acolo este libertate“. (II-Corinteni 3, 17) Experiența poartă întotdeauna amprenta unui prezent parcurs. Pozitivă sau negativă, plăcută sau
Oferta adresată politicienilor noștri
Părintele Vișan, care a mai publicat în această pagină, e unul dintre puținii preoți care au autenticitatea de a rosti criza Bisericii (împreună cu a sa proprie) și criza societății de azi, pentru
Spiritismul ca experiență
Câmpia-Turzii, 1969. Eram în ultimii ani de liceu. Insatisfacția vieții de zi cu zi genera întrebări chinuitoare. Învățământul nu antrena întreaga ființă, ci o solicita duplicitar. Instinctiv,
Dincolo de teamă
23 mai 2006 Când zidul Berlinului s-a prăbușit speranța unei reale fraternizări între Est și Vest a fost copleșitoare. Îmbrățișarea, scurtă și sinceră, a determinat curând o
Sub Auspiciile Providenței
Sunt rare momentele în care conștientizăm gesturile providenței în viața noastră. De obicei, la mult timp după evenimente. Privindu-ne retrospectiv biografia descoperim cu uimire că am parcurs în
Încotro ?
După decembrie l989 schimbările din societatea românească au fost în mare parte previzibile. Ca supraviețuitori am profitat de libertate identificând-o prea adesea cu bunul plac. Scăpați din cămașa
