Virginia Popescu
Verificat@virginia-popescu
„Un coup de dés, jamais n'abolira le hasard - Mallarmé”
Facultatea de limbi straine Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iasi Profesoara de franceza, specializată în traduceri literare
Colecțiile lui Virginia Popescu
în toiul nopții
cînt de greieri
(Cristina Rusu)
Dragă Bia, ce spui tu, e foarte bine, dar se pierde tocmai ideea la care eu țin cel mai mult:cântecul de leagăn.
Îți mulțumesc foarte mult pentru faptul că mi-ai deschis ochii.
Acum văd cu totul altfel imaginea.
Acum chiar m-ai pus la ambiție.
Pe textul:
„Greieri și stele" de Virginia Popescu
Eu sunt furnica cea curajoasă care și-a pus în gând să ajungă în vârful muntelui.
Poate am noroc să mă sui pe bocancul vreunui haijin alpinist...
Îți mulțumesc mult pentru vorbele tale de suflet!
Pe textul:
„Greieri și stele" de Virginia Popescu
De aceea îți ofer un haiku de-al meu, de astă toamnă cu cocori.
amurg de toamnă -
cocorii zboară purtând
cerul pe aripi
Pe textul:
„Greieri și stele" de Virginia Popescu
De fapt, locul întâi l-am obținut pentru al doilea haiku.
Pe primul l-am tot sucit în minte, dar n-am reușit să scot ceva de calitate.
Ai perfectă dreptate cu acele cuvinte care sugereză somnul.
O altă variantă suna așa:
Copilul singur –
un greier lângă pernă
somnul cu cântec
Dar acum văd că și aici sunt doi termeni: pernă și somnul,
din care unul trebuie să dispară.
Am avut și varianta aceasta, la care am renunțat în final, dar care se apropie mai mult de haiku.
Mă voi gândi la altă variantă, dar aștept și alte sugestii din partea celorlalți
iubitori de haiku.
copilul singur –
un greier lângă pernă
îi cântă ușor
Pe textul:
„Greieri și stele" de Virginia Popescu
Te felicit pentru locul întâi obținut la concursul săptămânal!
Deși suntem alături pe podium, trebuie să recunosc sincer că haikuul tău este mai frumos decât al meu.
Sper sa mai repetăm gestul. Suntem o pereche potrivită la haiku, tu ce zici?
Pe textul:
„Greieri și stele" de Virginia Popescu
Nu oricine se poate hazarda să scrie un astfel de poem în formă fixă și cred sincer că mai am multe lucruri de învățat, dar nu mi-e rușine s-o spun.
Mulțumesc pentru gândurile bune!
Pe textul:
„Rochia de bal (2) - Acrostih" de Virginia Popescu
Vă rog să mă scuzați pentru familiaritățile pe care mi
le-am permis. Nu voi mai repeta greșeala și voi respecta distanțele.
Vă mulțumesc mult și pentru încrederea în potențele mele poetice. Sper să nu vă înșelați prea tare.
La mine pe pagină veți fi mereu binevenit. Eu vă consider un oaspete de onoare.
Cu multă stimă și prietenie!
Pe textul:
„Rochia de bal (2) - Acrostih" de Virginia Popescu
Ciutura Carmen Luminița, mă simt mai mult decât onorată de vizita ta pe modesta mea pagină. Sinceră să fiu, regret că nu am putut să-ți ofer decât acest \"acrostih marinat în sirop de trandafiri\", cum bine l-ai numit.
Dacă aș avea ceva cunoștințe printre zei, ți-aș oferi niște nectar și ambrozie.
Cu multă stimă!
Pe textul:
„Rochia de bal (2) - Acrostih" de Virginia Popescu
îți mulțumesc pentru trecere și pentru ochiul tău critic, neiertător.
Nu sunt chiar așa ahtiată de laude cum crezi tu!
Este foarte adevărat tot ce-mi spui.
De altfel eu nici nu mă consider o poetă. De multe ori m-am întrebat ce caut eu aici printre atâția poeți recunoscuți, cu nume sonore.
Anul acesta, când am fost la mare, am avut deosebita plăcere să-l întâlnesc pe marele Mircea Cărtărescu, la un târg de carte, la Mangalia. Fiind prezentat drept cel mai mare scriitor român contemporan, el a replicat
că nu se consideră deloc cel mai mare.
Apoi a spus ceva care mi-a plăcut foarte mult: \"Pentru mine oricine scrie, oricât de neînsemnat ar fi el, este de apreciat, pentru că face un efort să se depășească...
Eu cred că e loc pentru fiecare sub soare, iar ultimii vor fi ca și primii în fața lui Dumnezeu.
Cu mult respect și prietenie!
Pe textul:
„Rochia de bal (2) - Acrostih" de Virginia Popescu
Sper să-mi trimiți și mie o poză cu frumoasa Fardad, fără văluri.
Succes pe mai departe la scris!
Pe textul:
„Rochia de bal (1) - acrostih" de Virginia Popescu
o carte un câmp ori un țânc
viața prea scurtă
fruntea-n mocirlă ori rouă\"
Angela își construiește poemul în numele libertății de a iubi ceea ce ne oferă această viață atât de scurtă, dar care capătă o înaltă valoare prin dragostea față de tot ce e frumos și nobil.
Suntem duali, fruntea ne e mânjită de mocirlă dar aspiră spre roua stelară.
Suntem ființe de pământ dar în noi arde scânteia divină.
Un poem al meditației despre condiția umană, despre multiplele sensuri ale vieții.
Pe textul:
„drumul împânzit de făpturi" de Nache Mamier Angela
Nu știu în ce măsură cunoști \"Rochia de bal\" a lui Călin.
Oricum, acrostihul meu poate fi privit independent și e tocmai ce ai făcut tu, analizându-l.
Sugestiile sunt întotdeauna bine venite, mai ales când sunt la obiect.
În limita timpului voi reveni la această Rochie care a antrenat multe destine în rotirea ei \"haotică\" doar în aparență, deoarece autorul a condus balul cu o mare măiestrie...
Pe textul:
„Rochia de bal (1) - acrostih" de Virginia Popescu
Rochia ta de Bal, imi aduce aminte de un roman al lui Nathalie Sarraute, \"Les fruits d\'or\".
Este de fapt povestea unui roman în roman, mai precis soarta unui roman.
La apariția acestuia toți se înghesuie să-l laude, toți încearcă să descopere lucruri inedite, romanul devine în scurt timp, un succes răsunător.
Apoi, vocile se răresc, se temperează până ce se lasă tăcerea...
Doar câte o voce stingheră mai tulbură din când în când liniștea, amintindu-și de romanul care făcuse vogă cu ceva timp în urmă.
Rochia ta de bal a avut o soartă asemănătoare.
Chiar tu o vezi pierzându-se în depărtare.
Acest modest acrostih se vrea un Remember. Sunt trei la număr.
Nu știu dacă l-am ales pe cel mai inspirat. Oricum sunt scrise cu mult timp în urmă. Uitasem de ele. Poate o să le mai scutur de praful timpului, dar m-aș bucura mult să fie un îndemn pentru tine să te întorci la proză...
Pe textul:
„Rochia de bal (1) - acrostih" de Virginia Popescu
E un respiro pe care l-am luat ca să-mi pot scrie continuarea amintirilor.
Mulțumesc mult de trecere și de poezia sufletului tău plin de muzică!
Pe textul:
„Stalactita (2)" de Virginia Popescu
un spirit și o inimă în care să vibreze și să se reverbereze, deoarece poezia în formă fixă nu prea mai este gustată acum.
Lucrul acesta, ca și traducerile tale foarte reușite din Eminescu, Blaga sau Bacovia mă fac să cred că iubești muzica poeziei și poezia muzicii.
Mulțumesc de trecere și aștept cu nerăbdare o transpunere în franceză a unei stalactite!
Nu uita: \"Chose promise, chose due!\"
Pe textul:
„Stalactita (2)" de Virginia Popescu
O surpriză foarte plăcută, mai ales că suntem cam de pe aceleași meleaguri ploieștene.
Mulțumesc mult pentru aprecieri!
Poemul care mi-a servit de model a fost Stalactita lui Blaga, pusă pe muzică de Marțian Negrea și cântată de o voce care va deveni celebră, nu am nicio îndoială.
Toate acestea s-au reverberat și au vibrat profund în sufletul meu, ducând la scrierea acestor stalactite.
Am încercat să îmbin meditația cu lirismul, dar am avut în vedere și cerința acrostihului, pe care eu l-am cultivat mult în poezia mea franceză pe care o cunoști de altfel.
Mi-ar plăcea mult să colaborăm pe secția de franceză a Agoniei!
Pe textul:
„Stalactita (1)" de Virginia Popescu
Nu știu dacă originalitatea este neaparat o dovadă de iubire, dar dacă e dublată de sinceritate, cu siguranță va fi.
O poezie de o mare puritate sufletească, o confesiune de o sinceritate aproape dezarmantă, care ajunge până la disperare.
O scrisoare, de fapt o inimă deschisă care nu mai poate să-și tăinuiască dragostea.
Ce poate fi mai impresionant?
Pe textul:
„Scrisoare" de Dely Cristian Marian
Imaginea este deosebită. O pânză bătută în nestemate pe care se încrustează frumos acel haiku.
Numai un suflet sensibil la frumos poate să creeze asemenea unicate de frumusețe.
Felicitări!
Pe textul:
„Plouă" de Cristina Rusu
Mi-ai pus o întrebare foarte inteligentă care m-a pus pe gânduri.
Eu am scris acest șir de stalactite (Vreo 7 până în prezent), în urma unui eveniment care m-a impresionat profund.
Acum câteva luni, a avut loc la Ploiești, Festivalul național Marțian Negrea. O cunoștință de-a familiei, student la conservator, m-a invitat să-l susțin. Printre piesele interpretate de el a fost și Stalactita de Marțian Negrea, pe versuri de Lucian Blaga. Tânărul era tare emoționat.
Tot timpul cât a cântat, s-a uitat numai la mine ca să-l încurajez.
După concurs, s-au dat rezultatele. Cunoștința mea nu trecuse de prima etapă, deși interpretase bucata aceasta foarte frumos.
M-a impresionat mult tristețea lui și am dorit să-i ofer o compensare.
Așa au luat naștere aceste stalactite.
Dar tu mi-ai dat ideea scrierii unor stalagmite.
O să mă gândesc la sugestia ta și poate o să se nască și niște stalagmite.
Mulțumesc mult de trecere și de sugestii!
Pe textul:
„Stalactita (1)" de Virginia Popescu
De este căutată cu ardoare
Și dacă se ascunde-n mare,
N-o fi perla din scoică lunecând ?
Pe textul:
„Ghicitoare" de Gârda Petru Ioan
Recomandat