viorel gongu

Am simțtit o strâîngere de inimă. Am auzit numele lui Costel și parcă aș dori să-l văd. \"Am înțeles că...l-ațti găsit...\" \"Da, e reținut la o secție de poliție.\" \"Cum adică,

Să-mi țeși cămașă din coade vechi din scutece și haine rămase mici să-mi acopăr cioatele de aripi. Tu vrei să râdă lumea să mă afurisească Vreau să par așa dezaripat în ochii lor să am

Ucideam în joacă raze cu mâinile goale. Să vezi cum se zbat și când le apeși cum curge din ele câte un pic de întuneric... Mi-am pipăit sentimentele care abia încercau să meargă inocența

sechestrat în balonul de săpun privesc curcubeiele făcând sex inițiatic cu mănușa de lână mânuită de mecanismul bio al omului de dincolo oscilez în alegeri curcubeu mănușă omul de

-Ești sigură că asta vrei? -Da! Fac o colecție de întâmplări de acest gen pentru că aș vrea să înțeleg mai bine bărbații. -Aveam ceva mai mult de 14 ani... -Precoce, domnul! -Tata nu-mi dădea

ochetul dintr-un ochi de fluture strânsoare în mine fața de cub mă provoacă îmbrac diagonalele intersecții în inimă palmele apăsate spre celelalte sărută fierbinte răceala simetrică crucea

Aprind o lacrimă pentru șiragul de logodne ce le-ai strâns în tine cu sfiiciune; azi primăverile te-au trădat pentru minciuna din lacrima de rășină ai ajuns o biată tablie de masă cu inelele

Uneori durerea capătă forma statuilor cioplite cu lacrimi. Timpul se lichefiază derutat nu mai știe să curgă și se așează pe treptele cerului. Umbrele se opresc din alungire se resorb spre

Seminariști ieșiți în oraș o livadă de fluturi mă urcă încercând visele mele în dinți arsura unei îmbrățișări temnicer barează drumul spre soare cad fluturi schimbând visele pe culori.

Am ieșit la poartă și printre târșîiturile de papuci am auzit acel \"ia-ți fesul să nu răcești\". Am luat ziarul din cutie, am târșâit papucii până la locul lor și am căutat ochelarii în sertarul

prima gheață diafan și neutru leagănă valurile mirări cu aer în gene urmăresc păsările de sub celofan foamea coboară în pești odată cu soarele divizibil cu doi patinele plâng de

Poate vreodată vei înțelege De ce deseori te-am mințit, De ce tortul tău, în felii, Surâdea printre lacrimi pe-o lege. Poate ai să înțelegi vreodată, Citind scrisorile mele. Chestia asta care

E vineri ,iar la miez de noapte, Din gara nu mai pleaca nici un tren. Nu mai rasuna strigate sau soapte, Nimeni nu-ngina vre-un refren. Astept de citiva ani in gara, Toti ma cunosc,am devenit