viorel gongu

Să divorțăm cât frunza mai șade prin păduri, În iarnă ca în templu păși-vom în conduri, Vom fi două himere în căutări de vis Bătând la porți închise din fostul paradis. Am să mă simt în iarnă

E Anul nou și sună clopoțelul Cu glas de Labiș vin colindătorii, Plugul răstoarnă brazda cu oțelul, Se scutură de amintire norii Buhaiul geme-adânc și parcă plânge, Din lacrimă să nască iar

Lasă valul să mângâie, cu nisip și depărtare, inima și picioarele tale neobosite de vre-o formă! Lasă algele să adie ne-ngălbenite vreodată, a mijloc măsurat cu teama sentimentelor

Iubire repetată înnodată tocată reformată reactualizată hulită degradată devorată tânjită plânsă stoarsă uscată reâncolțită tocată așezată depănată boțită ascultată aritmată neîchei

când mă apropii ferestrele câinelui meu ridică perdelele ce acoperă porțelanul avid clanța i se zbate cu nerăbdare de parcă și-ar fi pierdut cheia mă las în valul de levănțică ce-mi urcă

E seara de sabat a umbrelor mi-am legat umbra cu o rază oarbă de lună mă dor umbrele picioarelor se trag să fugă pedeapsa cui? cine de cine? în marea verticalizare câte vin? mai multe dar

MEANDRE 7-ofițerul-tractorist În urma acelei întrebări tranșante Mihai a luat-o de mână și au plecat în parc. Cu aerul că nu ar avea ceva de ascuns, tatăl s-a apropiat cu fata de mână de un rond

Lovitura în stomac m-a făcut să simt că nu am aer, că nu mai pot respira și că-mi voi pierde cunoștința. Am deschis ochii și mi-am dat seama că durerea este reală. „Abdomen de lemn”, parcă așa îi

când s-au împărțit visele mie mi-a dat cu rest ori era noaptea prea mică și visam și ziua și noaptea ori visam scurt restul era noapte am comandat nopți în seturi crescătoare dar visele

Am intrat în curtea mare și plină de păsări. În fundul curții se auzeau, din grajduri și cocini, porci, vaci și cai. Doi iezi se izbeau cap în cap, luându-și avânt pentru fiecare înfruntare, moment

Vestea morții poetului era previzibilă. Acum, pentrucă evenimentul este consumat, am sentimente contradictorii. Prima reacție mi-a fost să-l invoc în versuri cu rimă, în care să îl așez mental

Iluzie, o, curtezană, cu mâini subțiri și\'ngălbenite, Cu părul negru ca o noapte dintr\'un îndepărtat fiord, De ce privirea ta vicleană, spre gândurile-mi adormite Tu o apleci, și\'n sânge îmi

cu fiecare apus de Lună îmi moare câte un albatros înălțând cu încă o așteptare piramida cu două umbre cărările adună pașii în șerpi ce licăresc cu foșnete oarbe în lumina murdară scutul