Poezie
Pisica mă privea
1 min lectură·
Mediu
Pisica mă privea printre pleoape
adăpostită în noaptea ei.
Sleit m-am lăsat devorat de oboseală
se auzeau dinții nopții cum mă legumeau
să mă scoată dimineață un alt om.
Pe drumul de la fereastra în care mă privisem cu apusul
s-au scurs câteva vise nevisate total
ceva gânduri neconturate definitiv
m-am așezat pe pat lepănându-mi papucii
am scuturat perna de visele zdrențuite
și m-am învelit cu un colț
din noaptea pisicii.
După ce a așteptat chemarea care nu mai venea
mâța a luat urma din dâra spre pat
s-a urcat în fotoliul pe care-mi lăsam serile
mâinile cu durerile lor
și degetele mele făceau umbre chinezești.
Ne-am așezat cu picioarele atârnând
de buza lui ce va fi
ne-am pornit să visăm pisicește
despre șoareci și iarbă înaltă
sperând că vom mai prinde un răsărit.
001.230
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- viorel gongu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 134
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 22
- Actualizat
Cum sa citezi
viorel gongu. “Pisica mă privea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/viorel-gongu/poezie/14153208/pisica-ma-priveaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
