Poezie

pontică

1 min lectură·5 aprilie 2017

Mediu

Iubirea lui Ovidiu la Pontul Euxin

În iarna despletită te-am întâlnit pe mal

Și marea răzvrătită a stat un timp pe loc.

Din negura boltită, ca într-un carnaval,

Un soare blând și tainic a răsărit și-n joc

Argint topit în valuri s-a scurs de nicăieri,

Tristețea depărtării a ars într-u poem

S-a stins pe loc trecutul întruchipat în ieri

Iar mâinile uitat-am ca pe-un pierdut totem.

Un val ca o oglindă, zâmbind la umbra ta,

A-ncremenit păstrându-ți conturul pentru veci,

Gelos, nisipul umed, cu mici luciri de stea,

Te-a sărutat pe glezne oprindu-te să pleci.

Te-ntruchipam la Roma pe-un car zidit în flori,

În urma mea, regină și sclavă, între prăzi,

Mulțimea în urale te adula-n fiori,

Privindu-te în fruntea celei mai mari parăzi.

Centurioni cu arme îngenuncheau supus,

Senatu-n adunare cu roșiile togi,

Privea uimit la chipu-ți uitând ce-aveau de spus

Iar tu la zeul mării uitai să te mai rogi...

Dar norii grei și negri s-au strâns ca într-un cerc

Și-ai dispărut, iubito și valul crud s-a spart

De-atunci spre nemurire să te aduc, încerc

Dar umbrele iubirii într-una se despart.

001.291

viorel gongu. “pontică.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/viorel-gongu/poezie/14105353/pontica

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.