Poezie
pontică
1 min lectură·
Mediu
Iubirea lui Ovidiu la Pontul Euxin
În iarna despletită te-am întâlnit pe mal
Și marea răzvrătită a stat un timp pe loc.
Din negura boltită, ca într-un carnaval,
Un soare blând și tainic a răsărit și-n joc
Argint topit în valuri s-a scurs de nicăieri,
Tristețea depărtării a ars într-u poem
S-a stins pe loc trecutul întruchipat în ieri
Iar mâinile uitat-am ca pe-un pierdut totem.
Un val ca o oglindă, zâmbind la umbra ta,
A-ncremenit păstrându-ți conturul pentru veci,
Gelos, nisipul umed, cu mici luciri de stea,
Te-a sărutat pe glezne oprindu-te să pleci.
Te-ntruchipam la Roma pe-un car zidit în flori,
În urma mea, regină și sclavă, între prăzi,
Mulțimea în urale te adula-n fiori,
Privindu-te în fruntea celei mai mari parăzi.
Centurioni cu arme îngenuncheau supus,
Senatu-n adunare cu roșiile togi,
Privea uimit la chipu-ți uitând ce-aveau de spus
Iar tu la zeul mării uitai să te mai rogi...
Dar norii grei și negri s-au strâns ca într-un cerc
Și-ai dispărut, iubito și valul crud s-a spart
De-atunci spre nemurire să te aduc, încerc
Dar umbrele iubirii într-una se despart.
001.277
0