Poezie
când inima îmi bate...
2 min lectură·
Mediu
Când inima îmi bate...
Când inima îmi bate în versuri ca o tobă
Și când singurătatea își pune-aceeași robă,
Înnumăr clipe, stele silabele și umbre
Mă înconjoară-n cântec de flaut și de ombre.
Mă trag în trunchi sub coajă în pomul ce tereastra
Îți străjuiește tainic și inima, sihastra,
Înnumără secunde și fugii de zăpadă
În așteptarea clipei când iar o să te vadă.
Prin amfibrahi, adesea, respir timid în rații
Și gândul către tine se cerne în orații,
Mă văd măcar o noapte nu colăcar ci mire,
Cu moartea lumii toată mă cred făcând tocmire.
Atât de rar iubito apari pe lângă geamuri
Și-n van ferastra-ți albă o mângâi cald cu ramuri
Dar primăvara noastră va reveni sub coajă,
Cămașa mea de mire am s-o încing cu-o noajă
Și-n ram doar floare albă am să-ți ofer să-nnumeri,
Petală cu petală, să te cuprind de umeri
Și anii fără număr să treacă salbe-salbe
Când inima-mi va bate în versuri numai albe
Să nu aștern în rime greșite vreo silabă
Sau virula uitată să-mi fie doar din grabă
Atunci din mângâiere, cu versul alb în plete
Vei îndoi genunchii la trunchiul meu cu sete,
Îmbrățișarea tandră te va uni cu rima
Și lumea să se-trebe a cui e oare vina?
001272
0