Poezie
în vara asta...
2 min lectură·
Mediu
În toamna asta...
În toamna asta, care-i poate vară
Sau poate primăvara iarăși vine,
Seva, pulsând, se-nghesuie prin vine,
Șoptind chemări, pentru a câta oară?
Prin păr se-aude soarele cum trece
Cu mângâiere tandră și salcâmii
Mi-albesc din nou în păr; ce-i pasă lumii
Că dorul meu nu vrea să fie rece?
Acum un sfert de secol, cu mirare,
Priveam bătrâni amușinând spre june,
Secretul lor împodobit cu rune
Îmi rămânea ascuns dar întrebare
Îmi tot puneam...dar azi par a-nțelege
Că „ce se cade” este doar conceptul
Născut de gura lumii, pe când pieptul,
Cu pulsul fluturând, calcă pe lege.
Pe lancea-nfiptă-n cer aș pune flamuri,
Pe șeaua, strâns legată-aș bate ținte,
Aș da la păsări lucrurile „sfinte„
Și la căpăstru-aș prinde flori și ramuri.
Fântâni bătrâne-n ghizdurile sparte,
Bolborosind nămol înspre surate,
Vor blestema fântânile curate...
Bătrâne chiar dar curățate-n toarte.
Fântâni din veac, cu apele tot clare,
Vor aștepta voinici șoptind din buze,
Să fie cu răcoarea, iarăși muze
-n șuvoiul care sparge stăvilare.
În umbra mea pot să se-arunce stele,
Căderea lor să-ncerce în simboluri,
Cu apă moartă răsturnată-n boluri
Să-mi pună „tinerețea” în atele.
Nici sori, nici stele și nici mândra lună
Nu-mi pot opri mustangul să alerge,
Acum când nemurirea fruntea-mi șterge
Iubirea interzisă, în cunună
Am s-o-mpletesc și am s-o dau pe apă,
Sau am să-i cânt, s-o fac o buburuză,
Pe care-am s-o tivesc cu foc și spuză,
Și umerii am să mi-i pun sub capă
Să fiu un demodat, eu cavalerul,
Ce nu-ndrăznește-n scriere modernă
Să-și pună visele născute-n pernă
Ci dragul lui ăl știe numai cerul...
În toamna asta, care-i poate vară
Sau poate primăvara iarăși vine,
Seva, pulsând, se-nghesuie prin vine,
Șoptind chemări, pentru a câta oară?
001.347
0