Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Îndură-te, Doamne!

pamflet

3 min lectură·
Mediu
Popor al meu de care Herodot
Scria că e viteaz și fără teamă
Azi ai ajuns eroul dintr-o dramă,
Considerat de UE un netot.
Ai fost mințit și înșelat și prost
Ai mai ales schimbând conducătorul
Și ai rămas sărac, păstrând decorul,
Adesea regretând tot ce a fost.
În ziua de Crăciun Însângerat
Un comunist tu l-ai schimbat cu alții
Din eșalonul doi și azi înalții
Pitici mișei sunt belferi la palat.
Foști traficanți de blugi și de cafea
Conduc o țară care încă are
Petrol și aur, grâne, munți de sare,
Câmpii și munți dar care-n temenea
Vândută-i pe arginți, dată peșcheș,
Bucată cu bucată iar puterea
Să o păstreze și-ar da și muierea,
Făcând dintr-un popor numai un preș.
Un parlament în care cumpărat
E locul de ales al astei nații,
În care prin imunde alegații
Se trafichează legi și împărat
E banul ce se strânge în averi
Și-n funcții sunt numite slugi și rude,
Șoferi și curve și odrasle crude
Punând peste popor alte poveri.
S-alegeri măsluite-n numărat
Și legi răstălmăcite-n tribunale
Se-ntâmpl-atât de des încât banale
Par toate când poporul e-mpilat.
Cu doctorate luate la Carei
Și facultăți urmate la Săpânța,
De cărturari li s-a umplut sămânța
De deputați și senatori mișei.
Judecătorii toți, iresponsabili,
Adică nu răspund de fapta lor,
Eliberează hoți și la omor
Dau ani cu suspendare, onorabili
Se apără și strâng averi și rost
Și Dumnezeu îi rabdă și îi lasă,
În Grecia ei își mai fac o casă
Pe crima absolvită contra cost.
Servicii fără număr, fără număr
Ne-ascultă, ne filmează,-n stenograme
Așează tot și toate și n-au mame,
Să-și stângă bani și înc-o stea pe umăr.
Din caporali crescuți la general
Și din soldați apar și coloneii,
Sportivi, ziariști, primari, mai toți pigmeii
Azi poartă grade mari și în penal
Incompatibili deputați muncesc la lege
Să-și apere averea, interesul
Își poartă pe-o ureche; mândru, fesul,
Când capul țării cu tării se drege.
E haos, sărăcie și mult jaf,
În țara cu averi nemăsurate,
Cu viitorul arondat în rate
Și cu dreptatea terfelită-n praf.
Plătim păcatul morții de Crăciun
Când popii strâng odoare, din hoție
Sporesc averi și strâng la bogăție
Pe când mireanul rabdă că e bun.
O , Doamne, iartă! Și acest popor
Îl poartă pe cărarea de lumină,
Necredincioșii răstignește-n tină
Și liniștea adune-o în pridvor!
O, Doamne, la popor îi dă puteri,
Noroc, înțelepciune și răbdare,
Speranța-n Tine este încă mare
Că mâine nu va fi la fel ca ieri!
Mai pedepsește, Doamne, din hapsâni!
Alungă necuratul ce domnește!
Oprește împilarea care crește,
Îndură-te Mărite, de români!
001.484
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
430
Citire
3 min
Versuri
76
Actualizat

Cum sa citezi

viorel gongu. “Îndură-te, Doamne!.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/viorel-gongu/poezie/14053499/indura-te-doamne

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.