Poezie
sonetul miresei bărâne
1 min lectură·
Mediu
Mireasa albă-n păr, cu voalul zdrențe
Așteaptă-n toamna lungă și senilă
S-audă în al ploilor cadențe
Chemarea lui ca-n vremea juvenilă.
Și geamul șe albește-n recea moină,
Pianul îi zâmbește știrb prin oase
cu clape negre și fără vreo noimă
Ea rătăcește-n largul recii case.
Apoi se-așează-n jilț a ascultare
Cu ochii toropiți pe colț de masă
Și auzind un mers ca o chemare
Ca prin minune este iar frumoasă
Și-nfiorată, ultima suflare
O lasă pe-ascuțișul alb de coasă.
001.371
0