Poezie
cătușe de iarbă
glossă
2 min lectură·
Mediu
Cătușe de iarbă ne-mpușcă prin zidul de ceară
Lumina se taie în două fâșii inegale
Ne strânge în pumn, inefabil, un vis ca o gheară
Ce-și taie, prin zilele noastre, orbite, o cale.
În dinți mestecăm liliac, ca o dulce osândă
Purtată pe umeri sau frunte, o mândră tiară
Ne-apasă pe inimi sclipind ca o fiară la pândă.
Cătușe de iarbă ne-mpușcă prin zidul de ceară.
Prin noaptea cu stele cad zaruri zvârlite în pripă
Cu zgomot de sticlă călcată cu tălpile goale
Noi stăm în genunchi îndesând curcubeiele-n pipă
Lumina se taie în două fâșii inegale.
Purtăm, strâns de gât, sau pe brațe, felii dintro sferă
Zvâcnind prin orbite de aer o stea jugulară
Rămânem în visul de-o clipă dar tandra himeră
Ne strânge în pumn, inefabil, în vis ca o gheară-
Să taci înc-un secol să poți să vorbești o vecie
Te rog, azi, iubire ascunsă în miez de fucale,
Învârte-te-n zarul ce soarta nici dânsul nu-și știe
Și taie prin zilele noastre, orbite, o cale,
Ce-și taie prin zilele noastre o cale?
Ce strânge în pumn, inefabil, un vis, ca în gheră?
Lumina ne taie în două fâșii inegale
Când firul de iarbă ne-mpușcă prin zidul de ceară.
003.216
0