Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

palmele, fluturii, cocorii

glossa șopârlei de smarald

1 min lectură·
Mediu
Câte un braț cu palma desfăcută
Ne-am lepădat, șopârle de smarald,
Sub frunze de argint, cu ochiul cald,
Privesc cum a-nflorit o nouă cută.
Palme unite-n zborul fără rută
Se zbat curgând în frângerea de laț.
În ochiul lor mai poartă, cu nesaț,
Câte un braț cu palma desfăcută.
Și mâinile fără de palme-n fald,
Împerecheate-n zbor, cocor în zare,
Ne amintesc de clipele de soare
Ce-am lepădat.Șopârle de smarald
Ne țintuiesc cu tușe de herald
Cerând din partea clipei socoteală.
Din ce a fost mai e doar o greșeală
Sub frunze de argint, cu ochiul cald.
Niciun descânt păgân nu mai ajută
Să-ți înverzească pașii lângă drum,
În zarea serii, învelit în fum,
Privesc cum a-nflorit o nouă cută.
Privesc cum a-nflorit o nouă cută
Sub frunze de argint, cu ochiul cald
Ne-am lepădat, șopârle de smarald,
Câte un braț cu palma desfăcută.
043.144
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
144
Citire
1 min
Versuri
24
Actualizat

Cum sa citezi

viorel gongu. “palmele, fluturii, cocorii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/viorel-gongu/poezie/13912223/palmele-fluturii-cocorii

Comentarii (4)

Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.

@verbinescuVVERBINESCU✓
\"Fluturii\"sunt rataciti in titlu.
Renuntati la ei si ramaneti numai cu\"palmele-cocori\".
Sa ramana doar zborul topit intr-o metamorfoza a bratului cu palma desfacuta lepadat.
Fara fluturi!
0
@viorel-gonguVGviorel gongu✓
Jocurile de umbre chinezești ne exemplifică fluturii prin alipirea degetelor mari cu palmele încrucișate și degetele desfăcute. Aici în text este vorba despre o rupere, o dezmembrare și a palmei de braț. Asfel palmele au viața lor de fluture iar restul brațului, unit cu celălalt braț, fără palmă ,se reunesc într-un cocor.
0
@viorel-gonguVGviorel gongu✓
A pleca un pic, a muri un pic. Eu am vocația plecărilor dar și a întoarcerilor, așa cum glossa se derulează. Dacă Alina va dori să înțeleagă ce e cu plecările o invit să citească poezia \"Lasă-mi clipa asta...\" din prima pagină. Dacă dorește clarificări știe cum să le obțină.
0
@verbinescuVVERBINESCU✓
Palmele, fluturii, cocorii sunt dezaripari de ingeri...
Palmele, fluturii, cocorii sunt dezaripari de degete...
Observ ca mutilarea,autoflagelarea sunt motive asupra carora reveniti(ca si asupra zilei de vineri).
Disecati ideea ca intr-un laborator. E ca o autopsie. Bucati din ce in ce mai mici.Bucati ciopartite.Mai intai ciopartiti ingerii, apoi, iubirea, apoi, jumatatea de lacrima. Desi ultima dvs.postare se finalizeaza cu o inima crapata, iar in text folositi persoana I, trairea este a Donei...
Dvs.doar ati consemnat prin ce trece Dona care a inchis portile!
In plus, Dona este si alter-ego-ul dvs asupra caruia se rasfrange aceeasi durere.
A inchis Dona toate portile?
0