Jurnal
Îmi vine să mă cufund...
poate Z a murit
2 min lectură·
Mediu
uneori îmi vine să mă cufund în orice
în grâu
în amintiri
sau în pădure
și asta se întâmplă când singurătatea
vrea să te convingă că ești învingătorul
ghemul din sârme
ciopârțit de cutremurul din 77
amintire pentru un larevedere
mi-a vorbit
Știii? Eu sunt Octav înfrântul
tu cine ești?
Chiar, eu cine sunt?
Sunt ce am fost?
sunt ce voi fi?
Vanitatea scrâșnește șoptit să repet
eu sunt cel care este
dar aureola mi-e largă
îmi cade pe spate
neștiind dacă este aureolă
cunună de lauri sau...
când scriu sunt ce scriu
când mă cert cu lumea
sunt o masă de tenis pe care țăcăne un celuloid
cel mai greu este când intru în biserica
din mine
păcatele se-mbulzesc dar le leapăd ca-ntr-un vomitarium
ca să o iau de la capăt
să mă cred mai bun
Moartea cu galoși de hârtie creponată
se ițește
în trafic
în somn
sau se zbate în texte nescrise
las textele scrise pe jumătate
de parcă aș da un copil peste geam
de parcă încheierea lor ar fi o invitație la un punct
să iubești este atât de dureros
ca și când ai cânta la un flaut plin cu apă
și atunci când apa se scurge din flaut
m-aș cufunda în orice.
002.204
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- viorel gongu
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 208
- Citire
- 2 min
- Actualizat
Cum sa citezi
viorel gongu. “Îmi vine să mă cufund....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/viorel-gongu/jurnal/14108812/imi-vine-sa-ma-cufundComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
