Îmi vine să mă cufund...

uneori îmi vine să mă cufund în orice în grâu în amintiri sau în pădure și asta se întâmplă când singurătatea vrea să te convingă că ești învingătorul ghemul din sârme ciopârțit de cutremurul din 77 amintire pentru un larevedere mi-a vorbit Știii? Eu sunt Octav înfrântul tu cine ești? Chiar, eu cine sunt? Sunt ce am fost? sunt ce voi fi? Vanitatea scrâșnește șoptit să repet eu sunt cel care este dar aureola mi-e largă îmi cade pe spate neștiind dacă este aureolă cunună de lauri sau... când scriu sunt ce scriu când mă cert cu lumea sunt o masă de tenis pe care țăcăne un celuloid cel mai greu este când intru în biserica din mine păcatele se-mbulzesc dar le leapăd ca-ntr-un vomitarium ca să o iau de la capăt să mă cred mai bun Moartea cu galoși de hârtie creponată se ițește în trafic în somn sau se zbate în texte nescrise las textele scrise pe jumătate de parcă aș da un copil peste geam de parcă încheierea lor ar fi o invitație la un punct să iubești este atât de dureros ca și când ai cânta la un flaut plin cu apă și atunci când apa se scurge din flaut m-aș cufunda în orice.