piatra de la izvorul calului

Când simți că este ora aceea ridică-te flacără pășește în crăpăturile pâlpâirilor treci de cojile argintate ale oglinzii pune în coș tot ce zvâcnește miroase sau cântă revino în lampa ruginită pe care ai mângâiat-o cu bradul uscat și geluit tremurat sub palmele nopții strivește atent între dinți lovește cu grijă ascultând cuibărește în sufletul urechii caută cu ochii închiși ferestrele darurilor ucide unul din animalele de jertfă ce așteaptă izbăvirea și așteaptă ordinea se va naște din sângele pudic ce nu mai vrea să astupe rănile căutând o altă formă în aburul pătat boarea sărată de dincolo de lume va trece în sorbul uriaș al durerilor și mirărilor tale (de fiecare dată crezi că e ultima) cu oricare piatră din tine plutind va netezi drumul spre Hypocrene lăsându-te cu setea împărțită sub fiecare piatră de la izvor în care se împerechează cu câte o pană albă.