Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Balada lui Genu Alimoș

cu multa simpatie pentru \"personaje\"

3 min lectură·
Mediu
Departe, frate, departe,
tocmai de cealaltă parte,
dincolo de nori si zări,
peste șapte mări si țări,
ședea Genu Alimoș,
nici prea tânar, da nici moș,
ședea Genu cel vestit,
de un stâlp de bar proptit,
și tot bea și veselea,
și din gură molfăia:
\"Inchinare-aș si n-am cui!
Inchinare-aș Radului,
dar mi-e Radu cam plecat,
cu caricaturi prin sa(i)t.
Inchinare-aș Bush-ului,
regele ambush-ului,
dar și Bush e ocupat,
dă la pompă in Irak.
Inchinare-aș sticlelor,
sticlelor surorilor,
dar și sticlele zac goale,
lângă oala cu sarmale.
Inchina-voi zorilor,
si zgarie-norilor,
covrigilor, câinilor,
că sunt gata sa raspunză:
\"n-ai taiat degeaba frunză\".
Iară măre cum grăia,
de departe se-auzea
un zgomot de patru-or-patru.
Genu-a rămas ca la teatru.
Repede și-a revenit
și de stâlp s-a sprijinit,
pe Ghiocel l-a zărit:
Ghiocel cel \'nalt, pletos,
cu cojoc mare mițos
și fața dată la-ntors,
cu creionu\' nestrunjit,
numa\' din cuțit cioplit.
El la Genu că venea
și din gură-așa-i grăia:
\"Alei Genu Alimoș,
nici pe scaun, nici pe jos,
slăbii cinșpe\' kilograme
de cand tu scrii epigrame.
Si pe doamne le-ai stricat
si le-ai târât in păcat:
Dorasara si Florica,
scriu cât ține ziulica,
gingașul Trandafiraș
si Valeria Tamaș
s-au lăsat de integrame
și acum scriu epigrame.
Dară Genu Alimoș,
cu nasul un pic cam roș\'
i-a dat plosca cu jin ars
și o palmă in obraz.
\"Ghiocele măi fârtate,
dă-ți mânia după spate
și-ai să bem in jumatate\".
Ghiocel cu stânga lua
și cu dreapta se-narma,
creionul din sân scotea
și-așa bine mi-l chitea,
Pe Genu că mi-l tăia
dinjosul buricului,
unde-i greu voinicului.
C-o mâna la \"giuvaiere\"
Genu il privea cum piere
călare pe cai putere,
pe mișelul Ghiocel,
cu trupu-i tras prin inel
și-n ureche cu cercel.
Genu-ncet se rădica,
mațele și le-aduna
și la loc el le băga
după cum se pricepea,
cu brâu se incingea
si pe loc incăleca,
foaie verde tirbușon,
pe-al său Harley Davidson,
după Ghiocel se lua
și din gură-așa striga:
\"Alei Harley Davidson,
tremur ca de parkinson
că mă lasă corason
ca și pe Jim Morrison.
Așterne-te drumului,
ca și iarba campului
in bătaia vântului.\"
Harley-ul accelera,
pe Ghiocel l-ajungea,
Genu turba și răcnea:
\"Tăiatu-m-ai tâlharește
și șters-o-ai englezește.
Stai pe loc să ne-ntalnim
epigrame să graim,
epigrame oțelite,
cu versuri mestesugite.
Ghiocel pe loc nu sta
insa Genu-l ajungea
și o roată-i ințepa,
c-o peniță ascuțita
și la capăt ruginită
și-așa bine o chitea
că roata și exploda,
paru-or-patru derapa
intr-un pom că se oprea,
frunzele se scutura,
Pe Ghiocel l-ingropa.
Genu\', lu\' Harley zicea:
\"Alei motoreta mea,
du-te, du-te nu mai sta.
Ochii-mi se păienjenesc,
copacii-n jur se rotesc.
Frunzulită de-anason,
Dragă Harley Davidson,
cine-o să te ingrijească,
cine-o să te lustruiască?
Din oglindă să-ți faci sapă,
langă bar să-mi faci o groapă,
iar cand sufletul mi-oi da
să-mi torci din motor așa:
frunză verde ametist,
s-a stins un epigramist,
noaptea vesel, ziua trist
iar in rest postmodernist.\"
085.769
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
487
Citire
3 min
Versuri
127
Actualizat

Cum sa citezi

Viorel Gaita. “Balada lui Genu Alimoș.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/viorel-gaita/poezie/61441/balada-lui-genu-alimos

Comentarii (8)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@calimeroCCalimero
He-he-he, Genule, am ajuns și eroi de baladă. Văd că tu ești la buni, dai tu berea. Da las că nici la răi nu e de colea. A doua o dau eu.

Mulțumesc aici în felul meu:

La moartea lui Genu și Ghiocel

Și muriră amândoi
Lâng-un lan cu usturoi.
Și la căpătâi le-au pus,
Înspre partea de apus,
Un volan de patr-ori-patru,
Din Harley un fier din cadru,
Pe mormânt, două jigloare,
Sub fund, două-amortizoare,
Să le fie lin la hopuri
Când scriu versuri pe laptopuri.
Le-au mai pus și două pixuri
Căci îndat’ ce treci de Styx-uri
Netul dă adesea chixuri.
Și drept paseri cântătoare,
Negăsind privighetoare,
Cu un pumn de rapiță
Au tocmit o gaiță.

Calimero, 26 ianuarie 2004
0
Calimerule, intradevar Gaita asa cum banuiam are pana aleasa,dar dedulcindu-se la placerile lichide ale inmormantarii nu a mai putut (sau vrut) sa descrie durerea si jalea care au avut loc dupa inmormantare:

si dupa inmormantare
a fost jalea si mai mare
c-au venit si doua babe
cocarjate rau si slabe
mult cu lacrima sa-i planga
dar sa se si convinga
c-acesti doi mareti eroi
dusi pe veci sunt dintre noi
de n-or mai intra pe use
nicicand la alta matuse
si-i plangea frunza de brad
c-au ajuns talpa de iad
si-i mai plangea inca muica
nebaut butoi de tuica
cand vedea pe-atatia, vere,
descarcandu-se de bere
cu un jet printre genunchi
ca venea chiar din rarunchi
si depuneau legamant
chiar acolo pe mormant
multa lume de pe site
ca nu va fi-n veci uitat
locul binemeritat
sub o lespede craiasa
pusa veghe sa nu iasa
0
la propria-nmormantare
eu ma uitam cu monoclu
din iad si mi-am zis ce mare
e gaita cand e... cioclu
0
@viorel-gaitaVGViorel Gaita
Intr-un vast ocean de smoală
Genu trage-acum la rame,
Desi \"viata\"-i e nasoală
Tot mai scrie epigrame.
0
Draga Viorele
Bineinteles ca sunt flatarisit de aceasta balada, dar nu ma pacalesti tu pe mine, i-ai zis \" Balada lui Genu Alimos\" numai asa ca sa invrajbesti si mai mult cu Ghiocelul Calimer care crede ca un titlu mult mai potrivit ar fi fost: \" Balada Calimerului Alimos\"
In al doilea rand tin sa nu apreciez de loc faptul ca in balada ta ma lasi sa mor numai dupa ce il ingrop pe Calimer ceeace este nedrept si fata de el ( fiind mai tanar s-ar fi cuvenit sa mor inaintea lui) si fata de mine ca daca el ma omora pe mine intai eu as fi savurat linistit cum el e cel care-si da ultima transpiratie pentru mine si nu invers
In afara de aceste mici amanunte legate de intrigile tale diplomatice care mi-au prelungit la nesfarsit chinurile (indemnandu-l pe Calimer sa ma taie la burta in loc sa-mi dea conform celei mai elementare umanitati cu buzduganul in cap)alte observatii nu am, in afar celor pozitive, ca m-am simtit gadilat... (ti-as spune-o eu unde si ca cine dar mi-e teama ca a spus-o inaintea mea Arghezi)
0
@valeria-tamasVTvaleria tamas
Excelenta, felicitari!
Da nu-i mai ingropa de vii!Pune-i sa s elupte cu zmeii!
0
@valeria-tamasVTvaleria tamas
Sa salvez doi cavaleri
Genunean si Ghiocel
Oana, mare stareta,
Vrea capul lui Gaita.
0
MSMarina Samoila
Legat de discutia de pe chat, intrerupta abrupt din motive de guguloaie pe retea, trimite-mi daca vrei adresa ta la marinasamoila@easynet.ro
0