Viorel Darie

Dle. Constantin Buduleci, îmi place în textul Dvs. maniera de abordare aproape cosmică a prezentării Genesei Pământului. Descrieri ample, text curat, idei frumoase. Vă îndemn să scrieți cât mai mult și pe teme cât mai variate.

Viorel Darie

Domnule Rodean Stefan-Cornel, nu ca as dori sa incep sa scriu versuri, dar acest articol al dvs. este pe cat se poate de interesant, ne invata multe. Uneori si eu, citind versuri sau epigrame scrise de altii, simteam ca ceva nu suna bine, dar nu stiam de ce. Iata cate motiva sunt ca o strofa de poem nu suna bine.

Cred ca si unele scrieri in proza, care doresc a aduce muzicalitate textului, pot avea si acestea deficiente de eufonie, cu care trebuie sa ne luptam cu mare grija.

Cu multumiri,

Viorel Darie

Vă sunt foarte recunoscător pentru citirea și evaluarea acestei povestioare "BIO", să spunem așa în glumă, pentru faptul că în această povestire nu e nimic poluat, citadin, artificial. Și muntele, și livada, și stupii bunicului sunt pur e, naturale. Nici măcar limbajul folosit în povestire nu este de imprumut din lumea emancipată, citadină, este graiul pur muntean, din zona Obcinilor Bucovinei. Ar trebui să căutam cât mai des să evadăm din artificialul cotidian, și să căutăm amintirile din trecutul vieții noastre neîntinate de contrafaceri.

Cu mulțumire

Viorel Darie

Cel mai rău lucru ce se poate întâmpla când duci copilul la munte, într-o localitate izolată, este să se îmbolnăvească copilul. Mai ales când e departe primul oraș, departe medicul, departe farmaciile. Din fericire, până la o anumită limită, femeile de la munte se pricep cum să lecuiacă copiii în multe situații, au proceduri de vindecare verificate nu odata, plus că au un arsenal impresionant de remedii naturale care sunt de mare ajutor.

După cum ați remarcat, chiar și motănelul Motocel a avut un rol mare în vindecarea lui Ionuț, s-a suit pe pieptul copilului sși torcea liniștit, ceea ce a avut darul să alunge neliniștea și să contribuie la un început de însănătoșire.

Sunt recunoscător Domnului Nicolae Tomescu pentru citirea textului și pentru sublinierea mesajului central al povestirii.

Cu stimă

Viorel Darie

... sunt cuceritoare, fermecatoare. Suspansul e mare, mai ales pentru intuitia copiilor, au ce asculta cu mare luare de minte. Si ce bine ca printesa e frumoasa, ca exista un Fat Frumos vrednic, si ca toate se sfarsesc cu bine !

Cu stima

Viorel Darie

Dacă n-ar fi cei mici și neastâmpărați, n-ar fi oameni mari și înțelepți. Grija față de copii este o îndatorile cea mai de seamă a părinților și a bunicilor.

Aveți dreptate, Domnule Nicolae Tomescu, bunica din povestire are rol de educatoare pentru nepotul ei, cel plin de energie și inițiative. Dar ce poate fi mai candid, mai ăndrăgit, în ochii copilului, decât un pisoi drăgălaș, pufos și frumos colorat. Dragostea față de fiinte dragi este esenta copilăriei, alături de alte năzdrăvănii născocite în lumea copiilor. Numai cine n-a avut copilărie la țară, nu știe asta!

Cu stimă

Viorel Darie

Creatorul tuturor lucrurilor ne dă din abundență frumuseți fără de seamăn, dar noi nici nu le vedem, le ignorăm, mereu cu gânduri mercantile în capul nostru, fără sensibilitate față de minunile naturale din jur.

V. Darie

Domnule Nicolae Tomescu, chiar și după 27 de ani depictați psihologia și comportările unui turist român în Rusia mai fidel chiar decât am văzut eu lucturile cu proprii mei ochi, în cele câteva călătorii de serviciu în grandioasa URSS. Totul era așa cum descrieți, și plecările pline de emoții cu Tupolev-124,ai carui "figura" o cunosc bine, dar și preumblările prin Piața Roșie, GUM și grandiosul METROPOLITAN. Amânuntele reînvie cât se poate de viu toate acele excursii.

Mi-am aduc aminte, că mergeam odată spre Moscova cu trenul rusesc, care pleca la ora 8 seara din Gara de Nord. Spre zori, trenul se apropia de Iați. Încă de pe la Vaslui, apăruseră prin vagoane niște vameși rusești, care erau moldoveni. Cineva din București mi-a dat 200 de lei, să-i schimb în ruble, la Moscova, la un hotel anume. Vameșul îmi ceru fără de veste portmoneul. Scotocind prin portmoneu, a dat de cei 200 de lei. "Ce-i cu ăștia ?! ", ma ia tare moldoveanul. Am înghetat. Dar o sclipire a minții m-a facut sa-i spun "Sunt banii de taxi când ajung înapoi la București". La care moldoveanul vameș s-a înmuiat, m-a lăsat în pace. Cine știe ce pățeam dacă ziceam adevărul cu privire la banii aceia...

Încă o demonstrașie a autorului de reconstituire a unui tablou din vremurile uitate, dar nu chiar așa de îndepărtate.

Cu stimă

Viorel Darie

Da, într-adevăr, cele descrise de autorul Nicolae Tomescu sunt atât de reale, atât de amănunțit, ingenios reconstituite, încât citind m-am simțit ca și cum aș fi făcut o călătorie in trecut, să revăd toate acele imagini ale socialismului, acele realități sociale, scenă cu scenă, cu tipuri de oameni specifici epocii, fapt care, întrucâtva face bine memoriei, să reîntâlnești vremuri trăite odinioară. Ce e interesant, că privim acele vremuri fără ură, fără răzbunare, știm ca așa a fost atunci. Aveam și unele mici bucurii care nu erau întrutotul suprimate.

Văd, totuși, ca aveați resurse ceva mai însemnate de aprovizionare cu alimente, cu carne de miel sau de vițel, în spetă. De! ca în Ardeal, oamenii erau mai înstăriți, în ciuda străduinței autorităților de a deposeda totul de la omul muncitor, de a ține populația la cheremul "gânditorilor epocii de aur".

Text reușit, de mare valoare documentară. Dar și extrem de plăcut de citit, mai ales pentru cei care au trăit acele vremuri.

Cu stima

Viorel Darie

Un copil, de cum se vede la munte sau în pădure, îl pălește o foame de-ar mânca orice. Dar, se vede, Ionuț al nostru a fost îngrozitor de răsfățat la el acasă și la bunicii din București. Bunica cea de la munte, însă, a găsit cea mai eficientă metoda să-i aducă pofta de mâncare - metoda colaborării. Dacă vrei să educi un copil, trebui să-l faci să colaboreze. Va face orice cu plăcere. Mai ales când vede că are succese.

Mulțumesc Domnului Nicolae Tomescu pentru sinteza precisă a conținutului acestui text. Și Dumnealui are nepoți, știe cum trebuie să abordezi copiii.

Cu stimă

Viorel Darie

Descrierea privitoare la culegerea rămășițelor de pe tarlale după ce s-a făcut recoltarea, numită "pogorcit", ne amintește de episodul biblic descris în cartea "Rut", unde două femei amărâte sosite din Moab, Naomi și Rut, care veniseră fără nimic din țară străină, culegeau spicele rămase în urma secerisului pe moșia lui Boaz. Acesta avea milă de cele două femei, le lăsa să culeagă în pace. Era un drept al săracilor stabilit chiar de Moise.

Alte descrieri interesante sunt cele spuse de directorul adjunct Popescu, despre ce vazuse de el în Japonia, sau în China, relatări care lăsau cu gura căscată auditoriul.

Citind și recitind acest episod excepțional al autorului Nicolae Tomescu, nu putem sa nu avem nostalgie asupra acelei epoci cu ședințe comuniste de tot felul, dar în care nu acțiunile erau importante, importante erau relațiile interumane. Era multă lume bună adunată, la un loc cu tot felul de personaje îndoielnice. Parcă astăzi nu sunt la fel ședințele asemănătoare ?

În fine, acele inițiative de a constitui "cabinete de știinte sociale" pentru formarea "omului nou", sunt de-a dreptul din domeniului hilarului. Zicem noi, însă comuniștii știau bine, că masele de oameni trebuiau educate întâi pentru a fi folosite în scopul politicii statului.

Mi-am reamintit jumătate din viață citind acest episod ! Mult talent pus în valoare de autor pentru a recrea atmosfera societății de atunci !

Cu stimă

Viorel Darie

Generațiile de tineri de azi nu-și pot închipui cum e să fii luat de la școală și dus, săptămâni în șir, pe cămpurile CAP-urilor, să muncească fără plată pentru strângerea recoltelor de toamnă. Azi nu-i scoate nimeni la nicio muncă, elevii de oraș nu văd culturile câmpului mai niciodată. Dar nici cei de pe la birouri, instituții, nu mai știu e cum e să fii luat de la munca de birou și dus, în camioane, pe tarlalele țării, la cules de roade ale toamnei. Nu conta dacă era ploaie, ger, vânt, trebuia sa se muncească pe câmp. Evident, eficiența acestei munci era cam mică, și cozile de infermerii erau îngrolate.

Deasemenea, azi nici nu le vine a crede celor tineri cum era să lași cursurile de la facultate, sau munca de la birouri, sau fabrici, și să stai ore întregi în întâmpinarea mult prea-iubitului tovarăș conducător al țării, pe care, în provincie, cam odată în viață aveai ocazia să-l vezi.

De aceea povestirea de mai sus a autorului Nicolae Tomescu este un monument de rememorare a unor situații deplasate, nefirești, generate de acea epocă "de aur", când o țară întreagă era sacrificată pentru a ridica osanale unui singur om, fie el și conducător vremelnic de țară. Povestirea autorului este plină de haz, folosind expresii, lozinci, discursuri tipice ale vremii, ceea ce-i conferă o valoare de partimoniu.

Cu stimă

Viorel Darie

Cele povestite de autor despre cum și-a rezolvat Nuțu problemele cu casa și mașina, nu sunt povești izolate, ele sunt tipice pentru acea epocă - unii zic epocă de tristă amintire - dar a fost o epocă în care omului i se oferea după posibilitățile statului. Se putea trăi și mai bine, dar într-o țară aproape izolată de lume, facilitățile pentru cetățeni erau subțiri, anevoie de atins. Multe se rezolvau cu pile, mituire, sau cu niste relații ciudate. Parcă rememorăm acele mașini (amărate, de fapt) din anii 70 sau 80, de tipul Trabant sau Dacia, care și acele se obțineau cu greu, pentru care nici combustibil nu era suficient alocat populației.

Trist, întradevăr trist, dar real, este cazul copilului care și-a luat viața, ca urmare a unui experiment stupid, de a încerca să vadă starea de dinainte de moarte! Dar cate lucruri stupide nu se întâmplă în realitate !

Cu stimă

Viorel Darie

Domnule Paul Bogdan

Sunt de acord, autorul nu vede chiar toate deficiențele. Vă sunt recunoscător pentru semnalarea lor. Urmează să le corectez. În rest, să ne auzim de bine!

V.Darie

Am postat un prim episod din cartea recent tipărită "Bucovina - plai de basm și dor", carte prin care dorim să arătăm frumusețile vieții la munte, în contrast cu realitatea vieții de la oraș, cea cu smartphoane, tablete și supermarket-uri - mediul uzual de creștere a copiilor din ziua de azi.

Ionuț, un personaj fictiv, dar întruchipând fie copii din tinerețea mea, fie copii, nepoți care au poposit pe dealul copilăriei autorului. Acțiunile sunt din toate timpurile, dar sunt atribuite unui singur copil, acest Ionuț, care le-a trăit pe toate într-o singură vară.

Mulțumesc domnului Nicolae Tomescu care, în comm-ul de mai sus, a sintetizat cu precizie scopul acestui episod. Vă doresc să citiți cu plăcere postările care vor urma, mulți își vor reaminti propria copilărie.

Cu stimă

Viorel Darie

Sa fie oare un site de literatură ? Mulți pun texte, mulți doar citesc. Iar alții, și mai mulți, doar frunzăresc în căutarea de prieteni sau de ceva deosebit.

Nu e pe moarte, când unii se demobilizează, alții continuă cu aplomb.

V.Darie

Este emoționant să citesti un astfel de text în care nepoata își divinizează bunicul. Ce iubire întrepătrunsă există între copil și bunic, cât de mult înseamnă unul în sufletul celuilalt. Așa se întăresc sentimentele omenești, prin dragoste și respect de-a lungul genealogiei familiei.

Parca ne-au făcut curioși acele caiete ale strabunicii, oare ce taine sunt cuprinse în ele ?

V.Darie

Am si uitat pe ce lume sunt. Basmul m-a captivat. O adevarata Odisee. Si ce deznodamant frumos. De fapt, cu unele momente gresite, toata lumea este de buna credinta. Ca intr-un basm al impacarii si bunei vietuiri.

Cu stima

Viorel Darie

Acest episod, pe lângă calitatea de a descrie autentic o realitate a satelor ardelenești, mai are și harul de a ne destinde frunțile cu multe și nevinovate poante din comoara vastă a umorului ardelenesc. Nu sunt bancuri despre olteni și ardeleni, dar sunt povestioare hazlii care descriu cât se poate de fidel multele din întâmplările care au loc zilnic în trenurile vechi, însă animate, ale Transilvaniei.

Grozave sunt poantele cu milițianul, țăranul cu purcelul și copilul pierdut de muma-sa. Dar și episodul tragi-comic cu soarca cea plecată de nebună de acasă, dar care, prin omenia unor oameni, s-a întors cu bine înapoi acasă, un pic mai liniștită.

Ne încântă stilul autorului, detaliile uimitoare care dau culoare și autenticitate. Așa precum făceau marii romancieri și povestitori ardeleni.

Cu stimă

Viorel Darie

... fără de care n-am fi aflat o mulțime de lucruri interesante despre China și istoria ei. Deasemenea, am aflat multe informații despre istorisirea spătarului Nicolae Milescu cu privire la călătoria sa în îndepartata China. Știam de această călătorie, dar acum aflăm multe alte amănunte valoroase. Ca unul care am fost în China, apreciez cât de mult reușise să adune autorul Dan Tomozei despre China și chinezi, ceea ce nu este chiar la îndemâna oricui.

V.Darie