Viorel Darie

găsim în acest nou episod generos oferit de Nicolae Tomescu. De la vremurile cu patrățelele mici de bonuri de cartele pentru pâine și haine, până la cronicile sportive și reportajele de pe stadioane când se juca câte o etapă de fotbal, ne revin în memorie o mulțime de imagini, sentimente, care făceau parte din tinerețea noastră, cea bună și frumoasă.

Delta Dunării - ne reamintește de seria precedentă de episoade minunate ale autorului, din cartea "Spre necunoscut", descriind anii de armată în Delta Dunarii.
Remrcabilă este descrierea personajului Constantin Mustață, om deosebit, care și-a dedicat viața reportajelor sportive, și, mai ales, cartea sa "Romania Trădată".

Cu stimă,

Viorel Darie

între episodul de data trecută, plin de activități culturale, și acest episod de maximă scufundare în realitatea țărănească de prin satele ardelenști. Limbajul are cu toate alte cuvinte, multe specifice zonei Ardealului, descriind munca țăranului, roadele pamăntului, tocmeli țărănești, descântece, superstiții. Cu greu, un om al anilor 2020, trăitor în oraș, își mai aduce aminte din ce a fost (sau din ce încă mai este) de prin vetrele satelor românești.

Tocmai această multitudine de descrieri de preocupări, obiceiuri, obiecte, mai vechi, mai noi, dau importanță scrierilor autorului Nicolae Tomescu, ele ne readuc în imaginație viața cea valoroasă de odinioară.

Cu respect,

Viorel Darie

a evolutiei mmanifestarilor culturale din Ardeal, in aria Sibiului, privitoare la evenimentele majore de Jazz, dar nu numai despre Jazz. Oameni dedicati cu trup si suflet artei pe care o iubeau, pe care o promovau chiar si cand vremurile erau foarte vitrige. Cu cat constrangerile erau mai mari, cu atat zelul promotorilor de arta era mai mare.
De ce, oare, manifestarile acestea pare ca s-au stins dupa Revolutie ?

Cu stima

V. Darie

a satului / comunei Sibiel, realizată magistral de autorul Nicolae Tomescu, povestind despre multe întâmplări/situații pline de simbolism ale locului, dar și ale multor localități din Ardeal. Căci, cine altul, decît autorul, care a trăit, a simțit împreună cu localnicii, vremuri dintre cele mai ciudate ale secolului trecut, memorând totul, nu în descrieri simple, ci și în imagini, filme chiar, filme cu sonor, pline de emoții, despre evenimentele impresionante ale Sibielului.

Cine ar fi putut recrea, decât autorul, scene limpezi, vii din localitate, cu Maja satului, sau cu covacia lui Ion Petra, sau evoluția spre modernism a locuințelor spațioase din Sibiel transformate în spații generoase de cazare pentru turiști, ospătați cu cele mai grozave bunătăți culinare, încât, în scurt timp, gospodăriile Sibielului deveniseră popasurile fericite pentru o mulțime de turiști din Europa, ba și din Japonia.

Sau cine ar fi putut descrie mai bine, mai cu suflet, decât autorul, interesante istorii despre oamenii care-și așteaptă a Doua Venire în cimitirul mare și îngrijit al locului. Sau povestea aproape neverosimilă a lui Oprea Constandel, care a trăit, așa i-a fost soarta, ani mulți suferind rigorile Rusiei comuniste. Sau amintirile despre bătrânul preot care crescuse spiritual generații de tineri deveniți, cu timpul, oameni importanți în Sibiel, și nu numai. Dar și imaginile vii cu învățătorul cel dintâi, Andrei Oțetea.

Cu stimă,

Viorel Darie

densa in zona Sibiului. Din acest episod aflam contributia insemnata, initiala, a unui singur om, parintele Zosim Oancea a adunat ani de zile obiecte din toate colturile tarii, pentru ceea ce va deveni mai tarziu muzeul Bruckhenthal. Ulterior, ideea muzeului a avut multi adepti, multi contributori. Asa se vede, realizarile marete pornesc de la abnegatia unor oameni de suflet.

V. Darie

preoțelul ăsta, nici bogat nu a ajuns, nici cu virtuți de martir nu prea stătea bine. Era, totuși, un om firesc, grijuliu cu persoana lui și cu familia, se ascundea cât se poate de consecințele persecuției comuniste, căuta să-și facă studii cât mai multe, să-i crească leafa. Dar cam degeaba.

Interesant amănuntul cu Marea teamă, în care profesorul inoculează în mintea discipolilor rațiuni de istorie, specifice Ardealului.

Cu stimă,

Viorel Darie

cu un prunc în preajmă, stând în șezlong, surâzând în mireasma florilor de tei ...

autorul acestei descrieri, Domnul Nicolae Tomescu, cât de prodigios la scris a fost în ultima vreme, scriind trei episoade într-un timp scurt, încât am rămas în urmă cu lecturarea acestor episoade.

În descrierea de față, regăsim istoria, pe scurt, a unui om, recapitulînd doar evenimentele importante de viață, a lui Ghiță, care, de la un muncitor simplu, a avut ambiția, curajul, să lupte cu vicisitudinile politice ale vremii, să devină inginer electronist de frunte, să-și amenajeze o casă superbă, să crească doi copii, să-i țină cu cheltuială mare la facultate. Ce folos, o boala cumplită i-a scurtat bucuriile vieții, trăgându-l în sus, spre cer.

Încaltea, are un farmec deosebit descrierea aniversării G 50, a lui Ghiță, în sânul familiei parinților iubitori.

Cu stimă,

Viorel Darie

cu lecturarea episoadelor scrise de prodigiosul autor, Domnul Nicolae Tomescu, care a scris impresionant de mult într-un timp relativ scurt.

Acest episod este povestea, pe scurt, memorând doar evenimentele importante, din viața unui om deosebit, ideal, acest Ghiță, care, prin ambiția și tenacitatea sa, a învins multe din vicisitudinile vieții specifice acelor vremi, instaurarea unei societăți cu multe non valori politicianiste, oameni nepregătiți ocupând funcții importante. Dar acest Ghiță, din muncitor simplu, a devenit inginer de frunte, și-a construit o casă frumoasă, a ținut la facultăți, cu cheltuială multă, doi copii, unul la medicină și unul la Politehnică. Ce folos, nu i-a fost dat să se bucure mult timp de aceste realizări pe lumea asta, căci ceva îl trăgea în sus, prea devreme, spre cer.

Încaltea, este descrisă memorabil aniversarea G 50 a lui Ghiță în cadrul familiei părinților săi, oameni deosebiți, iubitori de copii.

Micile poante aduse în povestire de autor, fac deliciu pentru cititori, fac acea diferență, ca opera să capete mare valoare.

Cu stimă,

Viorel Darie

a autorului, Nicolae Tomescu, în tot ce descrie, nu povestind, ci recreind lumea de atunci. Amănuntele fac diferența, însă, la autor, importanță au modalitățile de exprimare, micile snoave scoase din sertarele vremii. Aceste amănunte picante merg la sufletul cititorilor, dau o reală valoare descrierilor.
În plus, am mai învățat multe amnunte istorice.
Mulțumim, Domnule Nicolae Tomescu.

e condusă prin spaime, așa e mai ușor de guvernat

cuprinde această descriere valoroasă a autorului, Nicolae Tomescu, care nu omite niciun amănunt ce simboliează socieatea de atunci. Valorile umane încă se respactau, încă nu apăruse lichenianismul de mai târziu. Încă se punea preț pe învătătură, pe talent și omenie. Au venit apoi vremurile când mulți oameni harnici, cu talent, au fost sistematic marginalizați, neîndreptățiți.

Cu mulțumiri,

Viorel Darie

Scuze de mute erori de tastare in comm

în acea epocă a iluminării staliniste a țării, oamenii erau oameni, profesorii erau profesori, meseriașii erau meseriași. Și atunci era bucurie în casă cănd un copil reușea la o școală care-i asigura viitorul, un loc de muncă bun, o recunoaștere a muncii elevului. Nu erau altfel atitudinele, suspiciunile,în vremuri de atunci, cțnd orice copil se bucura de succes, uneori dupa multă chinuială, cum este exemplul lui Ghiță din această povestire.

Dar textul este plăcut nu datorită epocii apuse a anilor '50 și a modului savuros, rămuros, enciclopedic în care autorul, Nicolae Tomescu, zugrșvește evenimente de o mare diversitate, care compun o epoc ce pare iremediabil trecută, pierdută.

Cu stimă,

Viorel Darie

în evenimente istorice, văzute la nivelul satului, densă și în reliefari de imagini tipice de război, înfățișate întrun mod perfect artistic, precum o pictură de epocă, de mare valoare.

Niciun cuvânt nu e de prisos, deși descrierile sunt cu multe amănunte valoroase.

Mulțumim pentru aceste adevărate lecâii de istorie.

Cu stimă,

Viorel Darie

Școala descrisă în această narațiune de Nicolae Tomescu, cam seamănă, prin construcție, cu edificiul Liceului din Moldovița, așezământ de mare emoție pentru mine, precum și pentru generațiile de elevi care au absolvit liceul. Dar școala descrisă de autorul Nicolae Tomescu nu e o școală oarecare, e o școala dintre cele mai vechi, vestită prin aceea ca acolo a fost profesor Isidor Popp, cunoscut ca mare pasionat culegător de folclor, prin intermediul căruia folclorul din satele ardelenești a ajuns cunoscut și in școlile de la oraș.

Hazlii năzbâtii ale școlarilor, precum cea cu bujiile, sau jocul cu pietrele care săltau pe luciul lacului. O rezolvare pe cât se poate de gospodărească a incidentului cu gâsca lovită de pietricica copilului năbădăios.

Cu stimă,

Viorel Darie

... scenele relatate de autorul prezentului text, Nicolae Tomescu. Am am avut destule tangențe atât cu familiile de etnie rromă, cât și cu persoane de religie neoprotestantă.


Și rromii sunt oameni, au sentimente puternice în cadrul anturajului lor, ba sunt chiar săritori în ajutor văzând în necaz pe oameni din afara etniei lor. Doar că au trăit într-o altfel de educație, alte condiții, marginalizați de multe ori. Poate neamul lor va converge spre ceea ce dorim noi de la ei, niște cetățeni onorabili.

Este frumos descrisă îndeletnicirea cojocarului, care, în meseria lui, făcea minuni, din simple pielicele, făcea căciuli, bondițe, cojoace, de toată frumusețea, a ajuns vestit în tot ținutul.

Interesantă este apropierea acestui simplu cojocar de cuvintele scrise, mai ales cele din Biblie. Cea care a ridicat mult nivelul de civilizație în Ardeal, poate și de aceea ardelenii sunt, parcă, mai harnici, mai paroliști ca alții.
Fiecare religie caută să arate că este mai bună credinta lor, dar important este să faci ce scrie în Biblie, decît doar să citești din ea.

Cu stimă,

Viorel Darie

de pe timpul lui Stalin. Dacă autorul s-a născut mai devreme ca mine, a "beneficiat" de o epocă "grozavă", când țara era controlată cu de-amănuntul de slugile puse de bolșevici să urmărească tot ce mișcă în țară.

Hazlii, declanșatoare de râs, sunt scenele relatate de autorul Nicolae Tomescu, cu subiectele din lumea filmnului cu care s-a hrănit generația din plină epocă de stalinism în țară.

Eu nu mai știu nimic din epoca lui Stalin de la noi din țara, primul film pe care l-am văzut, cu un deceniu mai tarziu, a fost ceva în care viteazul popor chinez se lupta eroic contra cotropitorului imperialist japonez. Ce efect aveau asupra copiilor atâtea împușcături, bombe, soldați în tranșee, și, mai ales, victoria din final !

Cu stima,

Viorel Darie

Mai devreme sau mai târziu, orice om este dator să dea socoteală pentru viața lui pe acest pământ, asta o știm cu toții. Doar că, autorul, Nicolae Tomescu, ridică tragedia umană obișnuită, într-o dramă atent și fin reliefată. Anturajul, gândurile omului în prag de sfârșit, ritualul de petrecere a unui simbol de om în cele ale veșniciei, sunt demne de citit și de recitit, tensiunea este maximă. Și, parcaă totul este culminat de atitudinea câinelui, bietul de el " La câțiva metri mai în față mergea, cu capul plecat câinele icnind din când în când, parcă ar fi fost un om care plânge. Se oprea și el când simțea că s-a oprit convoiul ca preotul să citească verste din Sfânta Evanghelie."

Este reconfortant să citești aceste povestiri, dintr-o altă epocă, relizate de autorul Nicolae Tomescu, care, se vede, este depozitarul bogatelor amintiri, evenimentelor, reacțiilor populare, replicilor verbale, atitudi ale stăpânilor noi și ale nefericiților noi supuși învățând noi reguli ale socialismului de sorginte rusească. Scenele, evenimentele, mișcările populare, prind contur, devin vii. Pentru noi e distractiv să citim asemenea descrieri, vai de cei care au căzut în mreaja fațarnicilor stăpânitori!

Cu stima,
Viorel Darie