Poezie

Pustnic

1 min lectură·12 noiembrie 2010

Mediu

Din zări albastre acum sosește,

Un voinic ce trist privește,

Pierdut în transa timpului obscur,

Un gând lugubru îi face abajur.

Cu mina-i tristă și fața prematur ridată,

Cu suferința, ce viața greu i-a fost marcată,

Cu mintea întunecată, o poză cu-a lui fată

Punea pe locul unde, fusese îngropată.

Cu ochii triști, privește spre pământ

În față îi apare, conturul de mormânt,

Cum sta-n genunchi aude tril de ciocârlie

Dar nu putea să-i fie, motiv de bucurie.

Tăcut pleca, dar pasul parcă-i obosit

Și timpu-i pare a fi mai tare mohorât,

Trecea tăcut pe lângă cunoscuții toți,

Gândindu-se precar, mereu numai la morți.

Se lasă seara și-ar trebui să doarmă,

De noaptea tenebroasă, începe să se teamă,

Luna de nori îi pare acum umbrită,

Pleoapa se-nchide, în taină chinuită.

001.443

Violeta Sabina LAZAR. “Pustnic.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/violeta-sabina-lazar/poezie/13960916/pustnic

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.