Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Privește!

1 min lectură·
Mediu
privește!
nu ai bani de bilet
poți doar să privești
te uiți c-un zâmbet tâmp
ochii copiilor lumii cerșesc
la masa verde se negociază naufragii
Dumnezeu absentează nemotivat!
privește!
nu ai voie să participi
repudiat
arzi strivit la poarta neputinței
în parcul de distracție s-au oprit călușeii
în casa groazei
plânge paiața cu zâmbete roase de sfori
lacrimă cinică pe obrazul clipei în care te-ai născut!
privește!
iluzia celui mai mare vânzător de iluzii
culegători de imagini diforme
pioni suspendați într-o refexie a luminii
și cerberi la oglinzile sorții
sus, jos
într-un joc de societate nebun
între Dumnezeu și pietre nu-i loc de vreun surâs!
privește!
la colț de stradă
jefuitorii de vise
aruncă undelemnul din candele
în montagne russe soarta râde hâd!
00953
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
123
Citire
1 min
Versuri
28
Actualizat

Cum sa citezi

Violeta Florentina Ion. “Privește!.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/violeta-florentina-ion/poezie/14007162/priveste

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.